Acasa BusinessMediu-Energie Meteo. Cum va fi vremea vineri

Meteo. Cum va fi vremea vineri

scris de Z.V.
7 afisari

Vineri, vremea va fi predominant frumoasă, dar răcoroasă, mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil în est şi sud-est, dar numai izolat vor fi posibile ploi slabe în zona Carpaţilor de Curbură şi în Dobrogea, în timp ce în restul ţării va fi mai mult senin, anunţă ANM.

Meteo. Cum va fi vremea vineri

Meteo. Cum va fi vremea vineri

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de până la 45…50 km/h în Moldova, în Deltă şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 18-19 grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 26-27 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei. Minimele termice vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, mai coborâte, spre 1-3 grade, în depresiuni, unde poate apărea ceaţa.

La Bucureşti, vremea se va menţine frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 12-13 grade, uşor mai coborâtă în zona preorăşenească.

La munte vremea va fi predominant frumoasă, dar răcoroasă, mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil la parţial noros, dar numai izolat vor fi posibile ploi slabe, după-amiaza, în zona Carpaţilor de Curbură. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări trecătoare pe creste. Pe văi şi în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă.

La mare vremea va fi în general frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil. Condiţii pentru ploi slabe.Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 22 de grade, iar cele minime între 14 şi 15 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 18 şi 20 de grade.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult