Acasa BusinessMediu-Energie METEO: Vezi cum va fi vremea vineri, la munte şi la mare

METEO: Vezi cum va fi vremea vineri, la munte şi la mare

scris de Ziua Veche
2 afisari

În cea mai mare parte a ţării vremea va fi caniculară, disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa între 29 şi 37 de grade.

Meteo: Prognoza meteo vineri 5 iulie

Vineri, vremea va fi caniculară, iar temperaturile maxime vor atinge 29 -30 de grade pe litoral şi în deltă, până în jurul valorii de 37 de grade în regiunile vestice. Cerul va fi variabil, dar cu înnorări temporare după-amiaza şi la începutul nopţii la munte, în vest şi sud-vest unde se vor semnala descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse averse.

Vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului astfel de fenomene vor fi cu totul izolat. Temperaturile minime se vor situa între 15 şi 25 de grade, mai scăzute spre 11 grade în depresiunile din estul Transilvaniei. În Bucureşti vremea va fi caniculară, cu o maximă termică de 34…35 de grade şi atingerea pragului critic de 80 al indicelui temperatură-umezeală. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 19…21 de grade.

La munte, vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, dar cu înnorări temporare după-amiaza şi la începutul nopţii, când local se vor semnala descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse averse. Vor fi condiţii de grindină. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior..

La mare, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil. După-amiaza, vor fi condiţii de ploi slabe cu caracter de aversă, însoţite local de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 33 de grade, iar cele minime între 21 şi 25 de grade. Indicele de confort termic, Temperatură – Umezeală (ITU) va atinge şi depăşi izolat valoarea critică de 80. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 25 şi 27 de grade.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult