Acasa BusinessMediu-Energie Pantera neagră evadată din Bulgaria a ajuns în Giurgiu

Pantera neagră evadată din Bulgaria a ajuns în Giurgiu

scris de C.F.V.
203 Afisari

Autorităţile giurgiuvene, poliţişti şi jandarmi, efectuează cercetări specifice după ce două apeluri la 112 au anunţat posibila prezenţă a unui animal sălbatic, posibil pantera dispărută din Bulgaria, în zona localităţii Puieni şi în municipiul Giurgiu.
“La data de 29 iunie a.c., ora 15.55, Poliţia municipiului Giurgiu a fost sesizată prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în zona localităţii Puieni, judeţul Giurgiu, cu aproximativ 3 ore în urma anunţului, ar fi observat urmele unui animal sălbatic, posibil pantera dispărută din Republica Bulgaria. În temeiul sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, nefiind identificat niciun animal sălbatic în zonă, fiind continuate verificările. Ulterior, în noaptea de 29 spre 30 iunie a.c., a fost primit un apel 112, cu privire la faptul că, în zona Istru, din municipiul Giurgiu, ar fi fost observat animalul în cauză”, se arată într-un comunicat de presă, emis luni, de IPJ Giurgiu.

Apelul a fost direcţionat către reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu şi se efectuează verificări specifice.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult