Acasa BusinessMediu-Energie Poluare accidentala pe Dunare, dupa scufundarea unei barje cu fosfati

Poluare accidentala pe Dunare, dupa scufundarea unei barje cu fosfati

scris de D.S.S.
142 Afisari

O barjă încărcată cu 964 de tone de fosfaţi, care făcea parte din convoiul unui împingător din Republica Moldova, s-a scufundat duminică dimineaţă în Dunare, în zona localităţii constăţtene Ghindăreşti, dupa ce s-a izbit de o stâncă.

Potrivit unui comunicat transmis de Administratia Nationala „Apele Romane”, incidentul s-a produs in jurul orei 04.00, la o distanta de aproximativ 45-50 metri fata malul stang al Dunarii. Barja facea parte din convoiul impingatorului Orion care naviga de la Izmail spre Backa Palanka (Serbia).

Mediafax relateaza ca, in zona localitatii constantene Ghindaresti, s-au rupt paramele de legatura intre danele doi si trei, fapt ce a dus la desprinderea barjei din convoi. Aceasta s-a lovit apoi de stancile din zona si s-a scufundat. Accidentul este anchetat de ofiterii Capitaniei Harsova, iar navigatia in zona a fost suspendata.
De asemenea, prefectul judetului Constanta a dispus convocarea comandamentului pentru situatii de urgenta pentru monitorizarea zonei, iar ca prima masura a fost oprit pescuitul pe Dunare.
„Apele Romane” precizeaza ca, in cursul diminetii, s-a transmis o solicitare de informare catre Ucraina pentru a se oferi mai multe detalii despre modul in care era ambalata substanta de pe vas.
Totodata, echipele „Apelor Romane” s-au deplasat la fata locului si au prelevat probe de apa din sectiuni de pe Dunarea Veche, aval de locul scufundarii si de pe Dunarea Unica, la Vadu Oii. Probele de apa vor fi analizate in Laboratorul de Calitate a Apelor din Constanta.
In acelasi timp, au fost avertizate localitatile din aval, aferente judetelor Braila, Galati si Constanta, precum si tarile vecine, Republica Moldova si Ucraina.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS