Acasa BusinessMediu-Energie Prognoza METEO. Cum va fi VREMEA în weekend

Prognoza METEO. Cum va fi VREMEA în weekend

scris de Z.V.
8 afisari

Sâmbătă, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme rece pentru această dată, cu temperaturi maxime între 8 şi 14 grade. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în cea mai mare parte a ţării. La munte, la peste 1800 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

meteo vremea 28 martie 2015În sudul, centrul şi estul teritoriului, cantităţile de apă vor depăşi, în 24 de ore, local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.  Vântul va avea unele intensificări la munte, iar trecător în Banat, Crişana şi în regiunile sud-estice. Temperaturile  minime se vor încadra între 2 şi 9 grade.

BUCUREŞTI – Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 11 grade, iar cea minimă de 6…7 grade.

 MUNTE – Vremea va continua să se răcească în cea mai mare parte a zonei montane. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse va ploua, iar cantităţile de precipitaţii vor fi mai însemnate. La peste 1800 m altitudine, mai ales în a doua parte a intervalului, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea unele intensificări.

DUMINICĂ – Vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit la această dată, iar temperaturile maxime se vor încadra între 6 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 14 grade în Câmpia de Vest. În vestul şi nord-vestul ţării cerul va deveni treptat variabil, dar în rest înnorările vor persista şi, mai ales în cursul zilei, va ploua pe arii extinse. În zona montană înaltă, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenta unele intensificări în sud-vestul teritoriului, precum şi la munte şi numai izolat în celelalte regiuni. Temperaturile minime se vor situa între 1 şi 7 grade.

MUNTE – Vremea va fi în continuare rece pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros şi, pe arii relativ extinse, vor cădea precipitaţii, mixte ziua şi predominant sub formă de ninsoare în cursul nopţii. Vântul va avea intensificări temporare, mai ales în zona înaltă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult