Acasa BusinessMediu-Energie Prognoza METEO – Cum va fi vremea luni 4 iunie şi marti 5 iunie

Prognoza METEO – Cum va fi vremea luni 4 iunie şi marti 5 iunie

scris de Z.V.
5 afisari

Luni, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime de la 24 de grade pe litoral până la 33…34 de grade în Câmpia Română. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate spre seară şi noaptea în jumătatea de vest, unde se vor semnala descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi local averse.

Vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala izolat, îndeosebi după-amiaza, mai ales în zona de munte şi în nord-estul teritoriului. Temperaturile minime se vor încadra între 10 şi 20 de grade. La Bucureşti, vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 32…33 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza când vor fi condiţii de aversă slabă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 16…18 grade.

Marti, in cea mai mare parte a ţării valorile termice vor marca o scădere, iar instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Izolat va cădea grindină, vor fi posibile vijelii, iar cantităţile de apă vor fi însemnate. În estul extrem şi în sud-est vremea va fi călduroasă, iar astfel de  fenomene se vor semnala mai ales spre seară şi noaptea.

Temperaturile maxime se vor încadra între 19…20 de grade în Dealurile de Vest şi 30…31 de grade în Bărăgan şi Podişul Moldovei, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult