Prognoza METEO. Cum va fi VREMEA luni si marti | Ziua Veche
Acasa BusinessMediu-Energie Prognoza METEO. Cum va fi VREMEA luni si marti

Prognoza METEO. Cum va fi VREMEA luni si marti

scris de Z.V.
13 afisari

Luni, valorile termice se vor situa în continuare uşor peste cele caracteristice acestei perioade în sudul şi sud-estul ţării, unde cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea, când numai izolat va ploua, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
vremea prognoza meteo luni 19 octombrieÎn restul teritoriului nebulozitatea se va accentua treptat, aria ploilor, mai ales averse, se va extinde şi va cuprinde vestul, centrul şi nordul ţării, unde local se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate (15…20 l/mp), iar izolat, mai ales în zonele de deal şi munte, peste 30 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane înalte, în special ale Carpaţilor Meridionali. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în nordul Moldovei şi 22 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 8 şi 15 grade. Dimineaţa, izolat, vor fi condiţii de ceaţă, mai ales în regiunile extracarpatice.

LA BUCUREŞTI: Vremea se va menţine uşor mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea, iar spre sfârşitul intervalului este posibil să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 11…12 grade.

ÎN ŢARĂ: Marţi, cerul va fi noros şi va ploua în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul teritoriului unde înnorările vor fi temporare şi ploile, mai ales averse, se vor semnala pe arii mai restrânse, îndeosebi seara şi noaptea. În Moldova şi Oltenia, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate, iar pe crestele înalte de munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană şi, trecător, în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în Dealurile de Vest şi 20 de grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei, iar cele minime se vor situa, în general, între 6 şi 14 grade.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult