Acasa BusinessMediu-Energie Prognoza METEO. Cum va fi VREMEA sâmbătă şi duminică

Prognoza METEO. Cum va fi VREMEA sâmbătă şi duminică

scris de Z.V.
30 afisari

Valorile termice vor fi în continuare mai ridicate decât cele normale pentru sfârşitul lunii februarie, astfel că cele maxime se vor încadra între 4 şi 13 grade, iar cele minime între -2 şi 8 grade.

vremea meteo sambata 27 februarie 2016Sâmbătă

ÎN ŢARĂ

Cerul va avea înnorări temporare, va ploua slab pe arii restrânse în sudul ţării şi izolat în celelalte regiuni, iar la munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, mai ales noaptea, în sudul Banatului şi pe crestele montane.

BUCUREŞTI
Valorile de temperatură, în special din cursul nopţii, se vor situa peste cele obişnuite ale perioadei, astfel că maxima va fi de 8…10 grade, iar minima de 4…5 grade. Cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii să plouă slab şi trecător. Vântul va sufla slab până la moderat.

Duminică

ÎN ŢARĂ

Vremea se va încălzi în toată ţara, astfel că valorile se vor situa cu mult peste mediile climatologice specifice datei, cu maxime ce se vor încadra între 8 şi 18 grade şi minime între 0 şi 10 grade. Cerul va avea înnorări, mai persistente dimineaţa şi noaptea în regiunile extracarpatice, unde vor fi şi condiţii de ceaţă. Va ploua slab pe arii restrânse în sud-vest şi la munte, iar în rest doar cu totul izolat va burniţa. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi la munte.

LA MUNTE

Sâmbătă cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi Orientali, vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.Valorile termice vor continua să crească uşor.

Duminică cerul va fi temporar noros şi spre sfârşitul intervalului, pe arii restrânse vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Temperatura aerului va continua să crească uşor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult