Acasa BusinessMediu-Energie Proiectul Roşia Montană câştigă noi susţinători. Cum e în Suedia şi Finlanda

Proiectul Roşia Montană câştigă noi susţinători. Cum e în Suedia şi Finlanda

scris de Z.V.
398 Afisari

Optsprezece autorităţi locale din zone cu tradiţie în minerit s-au alăturat Grupului de Susținere a Proiectului Roșia Montană, cu ocazia celei de-a doua Conferințe a Grupului, desfășurată sub titlul „Minerit modern: dezvoltare durabilă şi locuri de muncă”.

Rosia Montana

Cu aceeași ocazie, reprezentanți ai unor comunități din primele două țări producătoare de aur din Uniunea Europeană, Finlanda și Suedia, au arătat cum poate avea această activitate o contribuție majoră la dezvoltarea economică și socială, se arată într-un comunicat de presă. Cea de-a doua Conferință a Grupului de Susținere a Proiectului Roșia Montană, desfășurată marți, 8 noiembrie 2011, la București, a avut ca temă centrală „Mineritul modern: dezvoltare  durabilă şi locuri de muncă”. Cu această ocazie, 18 autorităţi locale din zone cu tradiţie în minerit s-au alăturat Grupului de Susținere, mărind astfel numărul membrilor organizației la peste 70. Cele 18 primării care s-au alăturat Grupului reprezintă localitățile: Tomești, Bocșa, Băița, Bănița, Ribița, Vața de Jos, Aninoasa, Petrila, Vulcan, Ghelari, Baia de Aramă, Lupeni, Deva, Brad, Petroșani, Teiuș, Iara, Stremț.

În cadrul Conferinței, Grupul a luat în discuție principalele beneficii pe care proiectul minier le va aduce economiei locale, prin crearea a peste 3.600 de locuri de muncă directe și indirecte, absolut necesare în această perioadă de recesiune economică. Eugen Furdui, primarul localității Roșia Montană, a declarat: “Nu numai zona noastră are nevoie de proiectul minier, ci intreaga industrie minieră ce are potențial să devină motor al economiei pe timp de criză. Localnicii din Roșia nu mai au timp de așteptat: trebuie acționat urgent pentru autorizarea mineritului aurifer și salvarea zonei din sărăcia și șomajul cu care se confruntă.”

„Susţinem orice investiţie benefică pentru România, orice investiţie care aduce locuri de muncă şi dezvoltare, indiferent dacă este în agricultură, metalurgie sau minerit. Exploatarea resurselor minerale şi a metalelor este esenţială pentru prosperitate şi calitatea vieţii la nivel local şi la nivel naţional”, a subliniat Ion Popescu, Preşedintele Confederaţiei Sindicală Naţională Meridian.

Locurile de muncă, principalul beneficiu adus de proiectul minier

Participanții la eveniment au subliniat oportunitatea proiectului minier pentru dezvoltarea durabilă a zonei și pentru crearea de noi locuri de muncă. “Opozanţii proiectului Roşia Montană se străduiesc permanent să ne explice cum NU se poate rezolva ceva, cum NU poate fi implementat acest proiect. Noi, ca manageri de companii, suntem obligaţi să vedem cum SE POATE  administra un proces economic. Susţinem proiectul minier pentru că vrem să contruim împreună cu localnicii uzina, străzi, şcoli şi grădiniţe”, a declarat Tiberiu Andrioaiei, vicepreşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii şi membru al Consiliului Coordonator al Grupului de Susținere.

De asemenea, mulți dintre membrii Grupului au lansat un apel către liderii politici să ia cât mai curând decizia favorabilă dezvoltării acestui proiect. “Proiectul Roşia Montană nu înseamnă numai minerit. Principalele beneficii generate sunt dezvoltarea industrială şi, implicit, o viaţă mai bună pentru oameni. În prezent, la Roşia Montană, oamenii nu au surse de existenţă, cee ce duce la depopularea zonei. Politicienii au obligaţia să asigure resurse de dezvoltare. Noi asigurăm resurse umane calificate, prin învăţământ. Dacă mineritul se va dezvolta, atunci şi învăţământul se va dezvolta”, a declarat Moise Achim, Rectorul Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. La rândul său, Dr. Andrei Jurcă, președintele organizației neguvernamentale Pro Roșia Montană, a susținut importanța demarării mineritului în zonă:  „Am fost și sunt susținător constant al repornirii mineritului în Apuseni și în special la noi, la Roșia Montană. ONG-ul pe care-l reprezint cunoaște problemele roșienilor și dorința lor de a face ceea ce au făcut străbunii lor dintotdeana: minerit. Acum ni se propune un minerit responsabil și modern, iar noi venim în întâmpinarea acestui proiect, susținându-l ca pe unica noastră șansă la prosperitate și dezvoltare.”

Suedia și Finlanda își datorează prosperitatea, în bună măsură, mineritului

La Conferință au fost de asemenea prezenți reprezentanții localităților miniere Kittila din Finlanda și Storuman din Suedia, primele două țări producătoare de aur din Uniunea Europeană. Reprezentanții celor două comunități, unde se implementează cu succes proiecte miniere aurifere utilizând tehnologia prin cianurare au venit la București cu puterea exemplului, arătând că mineritul poate fi un catalizator important al dezvoltării economice, aducând bunăstare nu doar comunităților din împrejurimile minelor, ci și statelor care transformă această industrie într-o prioritate națională.

Localitățile Storuman și Kittila ilustrează cel mai bine impactul pozitiv pe care mineritul îl poate avea asupra oamenilor. Municipalitatea din Kittila are venituri anuale de 3,5 milioane de euro din taxele și impozitele plătite de exploatarea minieră, iar apariţia proiectului minier a dus la dezvoltarea turismului în zonă şi la reducerea şomajului. În mină lucrează 591 de angajați, iar pentru fiecare dintre ei au fost create alte 3 locuri de muncă indirecte – de exemplu, numai în turism lucrează 1.100 de oameni.

Cei care doresc să devină membri ai Grupului de Susținere a Proiectului Roșia Montană sunt invitați să contacteze Secretariatul Grupului la office@sustinemrosiamontana.ro.

8 comentarii

Ionut 10-11-2011 - 13:57

Daca Suedia si Finlanda au prosperat cu proiecte miniere asemanantoare cu cel propus la Rosia Montana, nu inteleg de ce la noi nu s-ar putea intampla la fel. Cred ca avem nevoie de o investitie majora in mineritul din Apuseni si RMGC este o oportunitate demna de luat in seama.

Ciu Huhu 10-11-2011 - 14:41

Esti platit de RMGC sa le faci reclama pe Net?

salut 10-11-2011 - 16:51

Dragul meu pupac portocaliu,

Despre Finlanda ii las pe altii sa vorbeasca, dar Suedia e departe de a fi „prosperat cu proiecte miniere asemanantoare”. Suedia inseamna Volvo, Erikson, Saab, Scania, IKEA, Electrolux …mda…ABBA si multe altele. 50% din exportul suedez il constituie …INGINERIA…da, inteligenta pura, nu ce macani tu acolo.

Ereticul 10-11-2011 - 16:52

Investitii da, dar facute de Statul Roman.

Ciu Huhu 11-11-2011 - 15:26

Numai argintul din munte de la Rosia M. valoreaza 10 miliarde de euro!
Da, statul roman trebuie sa exploateze acest zacamint de aur si argunt.

PS. Statul roman e acaparat de hotii-escroci portocalii din PDL!

iulia 14-11-2011 - 13:47

statul roman nu a reusit sa exploateze astfel incat sa nu aiba pierderi si in plus statul roman nu da doi bani pe mediu si patrimoniu arhitectural, spre diferenta de rmgc.

Ciu Huhu 14-11-2011 - 20:50

E clar, si tu esti platita de RMGE sa minti cu nerusinare!

Aolica 15-11-2011 - 00:22

LAS, PAI VINE GEOANA PRESEDINTE, SI SE ARANJEAZA!
Ca acuma se vede ca nu mai este PSD-ist de loc de loc, si nici n-a fost, iar taica-su era aticomunist prin munti, ma-sa a facut 20 de ani la Gerla, vai ce om de treaba!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult