Acasa Cultura-ReligieCultura “Concertul/Le concert” lui Radu Mihăileanu nominalizat la Globul de Aur

“Concertul/Le concert” lui Radu Mihăileanu nominalizat la Globul de Aur

scris de D.P.
3 afisari

“Concertul/Le concert”, de Radu Mihăileanu, a fost nominalizat la categoria “cel mai bun film străin”, la cea de-a 68-a ediţie a Globurilor de Aur, au anunţat, marţi, organizatorii, într-o conferinţă de presă, informează Mediafax.

Comedia dramatică “Concertul/Le concert”, de Radu Mihăileanu, care a avut premiera românească pe 20 noiembrie 2009, îl are în centru pe Andrei Filipov, dirijorul orchestrei Teatrului Balşoi şi cel mai mare dirijor din Uniunea Sovietică, concediat în plină glorie pentru că a refuzat să se despartă de muzicienii săi evrei. Treizeci de ani mai târziu, Filipov încă mai lucrează la Teatrul Balşoi, dar ca om de serviciu, când, într-o noapte, în timp ce curăţa biroul directorului în funcţie, sustrage un fax prin care orchestra rusă era invitată să cânte la Paris, la faimoasă sală Pleyel. Astfel, el îşi cheamă foştii colegi pentru ca împreună să treacă drept membrii Orchestrei Balşoi.

Lungmetrajul “Concertul” a fost filmat în proporţie de aproximativ 60% în România, o săptămână la Moscova şi restul la Paris.

Echipa filmului “Concertul” a primit două premii César, pentru sunet, respectiv pentru cea mai bună coloană sonoră, precum şi patru trofee Gopo, pentru cel mai bun montaj, cea mai bună muzică originală, cea mai bună scenografie şi cel mai bun machiaj şi coafură.

Pentru cel mai bun film străin au fost nominalizate şi “Biutiful”, de Alejandro González Iñárritu, “The Edge”, de Alexey Uchitel, “I am love”, de Luca Guadagnino, şi “In a better world”, de Susanne Bier.

Gala premiilor Globul de Aur va avea loc pe 16 ianuarie, la Los Angeles.

Nominalizările la cea de-a 68-a ediţie  Globurilor de Aur:

Cel mai bun film – comedie/musical: “Alice in Wonderland”, “Burlesque”, “Red”, “The Kids are Alright”, “The Tourist”.

Cel mai bun film – dramă: “Black Swan”, “Inception”, “The Social Network”, “The King’s Speech”, “The Fighter”.

Cel mai bun actor – dramă: Jesse Eisenberg („The Social Network”), Colin Firth (The King’s Speech), James Franco („127 Hours”), Ryan Gosling („Blue Valentine”), Mark Walberg („The Fighter”)

Cea mai bună actriţă – dramă: Halle Berry („Frankie and Alice”), Nicole Kidman („Rabbit Hole”), Jennifer Lawrence („Winter’s bone”), Natalie Portman („Black swan”), Michelle Williams (Blue Valentine”)

Cel mai bun actor – comedie/ musical: Johnny Depp („Alice in Wonderland”), Johnny Depp („The Tourist”), Paul Giamatti („Barney’s Version”), Jake Gyllenhaal („Love and Other Drugs”), Kevin Spacey („Casino Jack”)

Cea mai bună actriţă – comedie/ musical: Anette Benning („The Kids are Allright”), Anne Hathaway („Love and Other Drugs”), Angelina Jolie („The Tourist”), Julianne Moore („The Kids are Allright”), Emma Stone („Easy A”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Christian Bale („The Fighter”), Michael Douglas („Wall Street, Money Never Sleeps”), Jeremy Renner („The Town”, Jeffrey Rush („The King’s Speech”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Amy Adam („The Fighter”), Helena Bonham Carter („The King’s Speech”), Mila Kunis („Black Swan”), Melissa Leo („The Fighter”), Jackie Weaver („Animal Kingdom”)

Cel mai bun regizor: Darren Aronofsky (Black Swan”), David Fincher („The Social Network”), Tom Hooper („The King’s Speech”), Christopher Nolan („Inception”) şi David O’Russell („The Fighter”)

Cel mai bun lungmetraj animat: „Despicable Me”, „How To Train Your Dragon”, „Tangled”, „Toy Story 3”, „The Illusionist”

Cel mai bun scenariu: Danny Boyle pentru „127 Hours”, Lisa Cholodenko şi Stuart Blumberg pentru „The Kids are All Right”, Christopher Nolan pentru „Inception”, David Seidler pentru „The King’s Speech” şi Aaron Sorkin pentru „The Social Network”

Cea mai bună coloană sonoră: Alexander Desplat pentru „The King’s Speech”, Danny Elfman pentru „Alice in Wonderland”, A.R. Rahman pentru „127 Hours”, Trend Reznor şi Atticus Ross pentru „The Social Network”, Hans Zimmer pentru „Inception”

Cea mai bună temă muzicală: „Bound to you” („Burlesque”) – Samuel Dixon, Christina Aguilera, Sia Furler; „Coming Home” („Country Song”) – Bob DiPiero, Tom Douglas, Hillary Lindsey, Troy Verges; I see the light” („Tangled”) – Alan Menken, Glenn Slater; „There’s a place for us” („Chronicles of Narnia”) – Carrie Underwood, David Hodges, Hillary Lindsey; „You haven’t seen the last of me” („Burlesque”) – Diane Warren

Cel mai bun serial de televiziune – dramă: „Boardwalk empire” (HBO), „Dexter” (Showtime), „The good wife” (CBS), „Mad Men” (AMC), „The walking dead” (AMC)

Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial – dramă: Julianna Margulies („The Good Wife”), Elizabeth Moss („Mad Men”), Piper Perabo („Covert Affairs”), Katey Sagal („Sons of Anarchy”), Kyra Sedgwick („The Closer”)

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial – dramă: Steve Buscemi („Boardwalk Empire”), Bryan Cranston („Breaking Bad”), Michael C. Hall („Dexter”), John Hamm („Mad Men”), Hugh Laurie („House”)

Cel mai bun serial – comedie/ musical: „30 Rock”, „The Big Bang Theory”, „The Big C”, „Glee”,”Modern Family”, „Nurse Jackie”.

Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial – comedie/ musical: Tony Colette („United States of Tara”), Eddie Falco („Nurse Jackie”), Tina Fey („30 Rock”), Laura Linney (The Big C”), Lea Michele („Glee”)

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial – comedie/ musical: Alec Baldwin („30 Rock”), Steve Carell („The Office”), ), Thomas Janes („Hung”), Matthew Morrison („Glee”), Jim Parsons („The Big Bang Theory”)

Cea mai bună miniserie TV: „Carlos”, „The Pacific”, „Pillars of the Earth”, „Temple Grandin”, „You don’t Know Jack”

Cea mai bună actriţă într-o miniserie de televiziune: Hayley Atwell („Pillars of the Earth”), Claire Danes („Temple Grandin”), Judi Dench („Return to Cranford”), Romola Garai („Emma”), Jennifer Love Hewitt („The Client List”)

Cel mai bun actor într-o miniserie de televiziune: Idris Alba („Luther”), Ian McShane („Pillars of the Earth”), Al Pacino („You Don’t Know Jack”), Dennis Quaid („The Special Relationship”), Edward Ramirez („Carlos”)

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-o miniserie TV: Hope Davis („The Special Relationship”), Jane Lynch („Glee”), Kelly McDonald („Boardwalk Empire”), Julia Stiles („Dexter”), Sofia Vergara („Modern Family”)

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-o miniserie TV: Scott Caan („Hawaii 5-0”), Chris Colfer („Glee”), Chris Noth („The Good Wife”), Eric Stonestreet („Modern Family”), David Strathern („Temple Grandin”)

Premiul Cecil B. DeMille pentru întreaga carieră: Robert de Niro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult