Acasa Cultura-ReligieCultura „Carolina şi poneiul” în premieră la Teatrul „Ion Creangă”

„Carolina şi poneiul” în premieră la Teatrul „Ion Creangă”

scris de Laurentiu Banches
9 afisari

Duminică, 29 aprilie, de la ora 11:00, la sala Rapsodia de pe Lipscani, se va juca în premiera spectacolul „Carolina şi poneiul”, în regia lui Cornel Todea.

Afis "Carolina si poneiul"

Piesa de teatru scrisă de Laurenţiu Budău prezintă povestea unui copil care are nevoie de afecţiune pentru a creşte fericit, întreaga acţiune desfăşurându-se în lumea fantastică a circului Stromboli. Din această trupă face parte şi familia Carolinei, fetiţa care, deşi are 14 ani, arată ca la 6. Micuţa a încetat să mai crească pentru că nu mai simte atenţia părinţilor şi este copleşită de certurile acestora.

Piesa de teatruCarolina şi poneiul”, care va fi pusă în scenă de Cornel Todea, a câştigat în 2010, la ediţia a IV-a a Concursului de Dramaturgie pentru Copii „100, 1.000, un milion de poveşti”, premiul I şi şansa de a fi inclusă în repertoriul teatrului. Printre actorii care îi vor încânta pe cei mici şi nu numai se numără Ionuţ Ciocia, Ioana Ginghină, Anca Zamfirescu, Liliana Donici, Ionuţ Antonie, Marius Nănău, Gabriel Coveşeanu, Cristian Boeriu şi Eduard Petru Jighirgiu. Cornel Todea a colaborat la această piesă cu scenograful Viaceslav Vutcariov, cu coregraful Păstorel Ionescu, cu compania Multimedia Film pentru décor şi Eduard Petru Jighirgiu pentru muzică.

În cadrul aceluiaşi eveniment, va avea loc şi premierea câştigătorilor concursului de desene pentru copii, “Desenează povestea primăverii”, organizat de Teatrul “Ion Creangă” în parteneriat cu Dragoni.ro. Astfel, cei 5 câştigători vor fi premiaţi pe scenă, în aplauzele publicului de către simpaticele mascote Dragoni.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult