Acasa Cultura-ReligieCultura 1 Iunie – Ziua copilului. Semnificații și evenimente

1 Iunie – Ziua copilului. Semnificații și evenimente

scris de C.S.
77 Afisari

1 Iunie – Ziua copilului este sărbătorită an de an în România. Este o zi destinată celor mici. În prezent, la 1 iunie Ziua copilului este sărbătorită în aproximativ 50 de țări. O zi dedicată copilului este celebrată în peste 100 de state, dar la date diferite. Națiunile Unite celebrează această zi la 20 noiembrie.

1 Iunie - Ziua copilului. Semnificații și evenimente.

Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferința mondială pentru bunăstarea copiilor, de la Geneva. Decizia instituirii unei zile pentru protecția copiilor a fost adoptată de către Federația Democratică Internațională a Femeilor în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949, desfășurată la Moscova. În 1954, Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare stat să aleagă o zi pentru a marca „Ziua copilului”.

În România, la 1 iunie, se organizează o serie de evenimente speciale pentru a sărbători această zi dedicată copiilor.

Bucureștiul îmbracă haine de sărbătoare de Ziua copilului, printr-o serie de acțiuni menite să-i încânte deopotrivă pe cei mici și pe cei mari.

Primăria Sectorului 6, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Centrul Cultural European Sector 6, organizează spectacolul „Culorile Copilăriei” în Parcul Crângași.

De mai bine de 10 ani, ARCUB marchează Ziua copilului printr-un eveniment foarte așteptat de copiii din București intitulat „Cișmigiul Copiilor”. În Parcul Cișmigiu cei mici se întâlnesc La Ciupercă, La Cetate sau pe Insula Piraților cu personaje de basm, clovni sau magicieni, dar pot participa și la diverse concursuri de muzică, desen sau sport. În acest an, la finalul zilei organizatorii au pregătit un concert.

În perioada 31 mai — 1 iunie, „Roaba de cultură”, proiect dezvoltat de Asociația „Green Revolution”, îi așteaptă pe cei mici la „Festivalul Copilăriei” (Parcul Herăstrău), unde se vor întâlni cu personaje de poveste, vor avea parte de multe surprize, vor învăța să aibă grijă de natură și se vor distra, participând la evenimentele dedicate lor.

„Show-ul prietenilor cântăcioși” organizat pe 1 iunie, în Parcul „Orășelul Copiilor” din București, de postul de radio Itsy Bitsy îi așteaptă pe copii și pe părinți.

În parcul Grădina Icoanei (Sector 2) se desfășoară pe 31 mai și 1 iunie o nouă ediție a evenimentului cultural-artistic „Grădina cu Artiști”.

KIDEX, expoziția de produse și servicii pentru bebeluși, viitoare mămici, părinți și copii are loc în Pavilionul Central din cadrul Romexpo, între 29 mai — 1 iunie 2014. Pe lângă expoziția propriu zisă, copiii pot să participe la activități distractive și educaționale, să cânte și să danseze pe Scena Kidex, să își aleagă cadourile preferate, intrarea fiind gratuită.

Pe Aerodromul Clinceni (județul Ilfov), situat la aproximativ 18 km de București se desfășoară „Clinceni Airshow”, care își va încânta privitorii cu demonstrații ale aeronavelor ultraușoare, motoparapantelor și girocopterelor, zboruri acrobatice spectaculoase cu avioane Zlin 50, Zlin 526 și EXTRA330sc, acrobații ale formației de planoare White Wings, dar și cu salturile cu parașuta efectuate de TNT Brothers și de către parașutiștii Aeroclubului României, Blue Wings. Nu vor lipsi de la eveniment Forțele Aeriene Române.
Acestea sunt doar câteva din evenimentele dedicate copiilor în această zi a lor.

Ziua copiilor este ziua în care încercăm încă o dată să conștientizăm că interesul pentru copii trebuie să fie unul prioritar și că toți copiii au nevoie de sprijinul și de atenția noastră zi de zi. Reprezintă un prilej special pentru a ne manifesta prețuirea pentru copii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS