Acasa Cultura-ReligieCultura 112 ani de la naşterea lui Jorge Luis Borges – Poem pentru prieteni

112 ani de la naşterea lui Jorge Luis Borges – Poem pentru prieteni

scris de Ziua Veche
46 afisari

În urmă cu 112 ani, pe 24 august 1899, se năştea, la Buenos Aires , Jorge Luis Borges, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului al XX-lea. Google îl aduce în atenţia milioanelor de utilizatori ai internetului, dedicându-i un doodle special, care simbolizează  stilul creativ al lui Jorge Luis Borges.

112 ani de la nasterea lui Jorge Luis Borges

Romancier, poet şi eseist argentinian, Jorge Luis Borges este faimos pentru povestirile sale fantastice, în care a unit cu măiestrie idei filozofice şi metafizice cu temele clasice ale fantasticului şi anume: dublul, realitatea paralela a visului, cărţile misterioase şi vrăjite, salturile în timp.

Jorge Luis Borges (1899-1986) este unul dintre autorii cei mai erudiţi şi mai originali scriitori pe care i-a cunoscut cultura spaniolă. Înainte ca orbirea să-i întunece vederea, a avut timp să citească toată Enciclopedia Britanică şi să conceapă eseuri, naraţiuni şi poezii care aveau să stârnească admiraţie în lumea întreagă. Acest alchimist al cuvîntului a scris opere enigmatice şi de mare impact precum „Aleph”, „Ficţiuni” sau „Istoria Eternităţii”. Deşi are un demers didactic, „Cititorul lui Jorge Luis Borges” e o lucrare vie şi palpitantă, ce oferă o privire amplă asupra vieţii şi operei autorului. Finalitatea acestei cărţi este aceea de a face cunoscut universul borgesian, într-un mod rapid şi lesne de înţeles.

Jorge Luis Borges a fost influenţat de autori precum Dante Alighieri, Miguel de Cervantes, Franz Kafka, H.G.Wells, Rudyard Kipling, Arthur Schopenhauer sau G. K. Chesterton.
Borges a lăsat o moştenire importantă în toate domeniile culturii moderne, până şi în cea pop, numeroşi scriitori inspirându-se din creaţia sa. Printre aceştia îi amintim pe Julio Cortázar, Italo Calvino, Umberto Eco, John Barth, Philip Dick, Gene Wolfe, Paul Auster etc.
În plus, Jorge Luis Borges a influenţat şi autori de benzi desenate ca Alan Moore şi Grant Morrison (care îl citează într-un episod din Doom Patrol) şi cantautori ca Francesco Guccini şi Elvis Costello.

Doodle Google dedicat lui Jorge Luis Borges

Umberto Eco, în romanul Numele trandafirului numeşte pe unul dintre protagoniştii care a aspirat la funcţia de bibliotecar, fără a reuşi, Jorge da Burgos, explicând la sfârşit că s-a referit chiar la Borges.

În ciuda faptului că a fost favoritul obligatoriu al fiecărei ediţii ale Premiului Nobel, începând cu anii 50, Academia Suedeză nu îl premiază niciodată, preferând uneori autori mai puţin cunoscuţi. Unele voci insistente au spus că justificarea ar fi în ideile politice ale marelui scriitor, care fără a fi un activist, a simpatizat cu Juan Peron; există totusi elemente care neagă existenţa acestor simpatii.

Poem pentru prieteni

Nu pot să-ti dau soluţii pentru toate problemele vieţii, nu am răspunsuri pentru îndoieli si temeri, dar pot să te ascult şi să particip la zbuciumul tău.
Nu pot să schimb trecutul şi nici viitorul tău. Dar când vei avea nevoie de mine voi fi alături de tine.
Nu pot să te opresc să nu te împiedici. Dar pot să îţi ofer mâna, să te ajut să nu cazi.
Bucuriile , victoriile si succesele tale, nu sunt ale mele. Dar, sunt foarte bucuros când te văd fericit.
Nu judec deciziile pe care le iei în viaţă. Mă limitez să te susţin, stimulându-te şi ajutându-te, dacă îmi vei cere.
Nu pot să-ţi fixez limitele activităţii tale, dar îţi ofer şansa necesară pentru a spera mai mult.
Nu pot evita să suferi când o durere iţi rupe sufletul. Dar pot plânge cu tine şi pot aduna bucăţile sufletului tau…si tu vei fi din nou bucuros de viaţă.
Nu pot să-ţi spun cine eşti şi nici cine ar trebui să fii. Pot numai să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.
In aceste zile m-am gândit la prietenii şi prietenele mele. Nu erai nici primul, nici ultimul şi nici la mijloc.
Nu începeai şi nici nu încheiai lista.
Dormi fericit… Răspândeşte vibraţii de iubire… Ştii că suntem aici în trecere. Înfrumuseţează-ţi relaţiile!
Profită de oportunităţi. Ascultă-ţi inima. Fii încrezător în viaţă.
Pretind aşa de puţin… să fiu primul, al doilea sau al treilea din lista ta..
Îmi ajunge că vrei să-ţi fiu prieten. Îţi mulţumesc că exişti
.

Jorge Luis Borges Poem …

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult