Acasa Cultura-ReligieCultura 29 iunie – Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

29 iunie – Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

scris de M.A.
41 afisari

Biserica Ortodoxă prăznuieşte vineri, 29 iunie, pe unii dintre cei mai mari şi mai cunoscuţi dintre sfinţi, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

29 iunie - Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

29 iunie - Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Cei doi sfinţi au fost martirizaţi la Roma în timpul persecuţiei împăratului Nero din anul 67. Pomenirea lor comună are la bază mai multe evenimente: martiriul lor din aceeaşi zi, care a determinat credincioşii să instituie o sărbătoare în cinstea muceniciei lor încă din secolul al II-lea, şi mutarea moaştelor celor doi Apostoli în locul numit ‘ad catacumbas’, de pe Via Appia din Roma la 258. La Roma, acest eveniment a fost sărbătorit încă din vremea împăratului Constantin cel Mare. De aici a trecut şi în Răsărit, unde a fost sărbătorită cu mai multă solemnitate, mai ales din secolul al VI-lea. Cinstirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este atestată în Constituţiile Apostolice (VIII, 33): ‘Zilele Apostolilor, să le serbeze, căci ei au fost învăţătorii voştri în Hristos şi v-au învrednicit de Duhul Sfânt’.

Sfântul Apostol Petru, iudeu de neam, avea numele de Simon pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a fericit pentru mărturisirea numelui Lui, cu numele simbolic de ‘Chifa’, care înseamnă piatră şi pe a cărui mărturisire adevărată a fost zidită Biserica lui Hristos. După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru a fost cel dintâi care a vestit poporului evreu pe Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat. Sfântul Petru a mai propovăduit Evanghelia lui Hristos în Antiohia, Pont, Bitinia, Galatia, Capadocia şi la Roma. În anul 44, regele Irod Agripa, făcând pe plac iudeilor, l-a ucis pe Apostolul Iacob şi l-a închis într-o temniţă bine păzită de Sfântul Petru, dorind să-l omoare şi pe el. Printr-o minune însă, un înger trimis de Dumnezeu l-a scos din temniţă. După eliberarea minunată, Sfântul Petru a plecat din Iudeea la Roma, unde a suferit moartea martirică. Sfântul Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos pentru a arăta deosebirea dintre chinurile sale şi cele ale Mântuitorului Iisus Hristos. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru s-a ridicat Bazilica ‘Sfântul Petru‘, scrie Basilica.ro, cu referire la Ziarul Lumina.

Sfântul Apostol Pavel se numea înainte Saul, fiind evreu din seminţia lui Veniamin, zelos apărător al Legii Vechi şi aprig prigonitor al Bisericii lui Hristos. După convertirea de pe drumul Damascului, Sfântul Apostol Pavel, ‘vasul ales’ al Domnului, a propovăduit cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos în timpul celor trei călătorii misionare ale sale atât printre cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam: în Grecia, Atena, Corint, Asia, Macedonia până la Roma. De aceea, Sfântul Pavel a fost numit ‘Apostol al Neamurilor’.

Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că ‘este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos’. Lucrarea lui misionară a provocat ura faţă de el din partea iudeilor, care în anul 58 l-au prins în Ierusalim şi l-au întemniţat timp de doi ani în Cezareea Palestinei. Apoi a fost dus la Roma pentru a fi judecat de către împărat deoarece era cetăţean roman. Aici a stat alţi doi ani, iar după judecarea lui în anul 63 a fost eliberat. După această captivitate, Sfântul Pavel îşi continuă apostolatul prin Spania, Italia, Efes, Macedonia, Corint, Creta şi alte părţi, ceea ce au determinat autorităţile romane să-l prindă şi să-l ducă din nou în închisoare la Roma, de unde scrie testamentul său spiritual, Epistola a doua către Timotei, în anul 66, unde îndeamnă pe episcop să aprindă şi mai mult harul primit prin hirotonie de la el, să rămână statornic în credinţă şi să-şi împlinească cu responsabilitate slujirea lui. La 29 iunie 67 a fost martirizat prin decapitare, deoarece a fost cetăţean roman, pe colina Vaticanului, dimpreună cu Apostolul Petru care fost răstignit. Potrivit tradiţiei, ‘Apostolul Neamurilor’ a fost martirizat pe Via Ostia, unde capul său a sărit de trei ori pe pământ, la fiecare atingere răsărind câte un izvor, de aici şi denumirea ‘Tre Fontane’. Mai târziu, s-a ridicat Biserica ‘San Paolo fuori le Mura’ (Sfântul Pavel din afara zidurilor).

Ocrotitorii celor privaţi de libertate

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt consideraţi ocrotitori ai celor privaţi de libertate din România, deoarece în penitenciare ajung oameni care au greşit faţă de Dumnezeu, precum aceşti doi corifei ai Ortodoxiei. În 1993 şi 1997, între Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei s-au semnat nişte protocoale privind desfăşurarea asistenţei religioase în sistemul penitenciar românesc. Potrivit acestor protocoale, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România, datorită vieţii pe care au avut-o Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Totodată, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, se arată că ‘ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare’ (la articolul 77). În fiecare unitate penitenciară din ţara noastră au fost înfiinţate biserici, capele şi paraclise, unde există câte un preot ortodox. Preoţii din penitenciare se ocupă, pe lângă slujirea liturgică, şi de acordarea serviciilor de asistenţă religioasă şi consiliere spirituală a tuturor deţinuţilor care solicită acest lucru. Aceste servicii se realizează în colaborare cu Direcţia Reintegrare Socială din fiecare unitate în sistem penitenciar din ţara noastră.

Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va participa la Sfânta Liturghie ce va fi oficiată la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul – Dristor”, Protoieria III Capitală.

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va sluji la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi. Înaltpreasfințitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului va sluji la Mănăstirea Cârțişoara, județul Sibiu. Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Sălajului şi Maramureşului va sluji la biserica “Sfântul Dimitrie Basarabov” din cartierul clujean Gheorgheni. Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei va sluji la Biserica „Sfinţii Apostoli” din municipiul Târgu Jiu.

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale va sluji Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Soborul Maicii Domnului şi Sfântul Ilie” din Limours, Franța.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult