75 de ani de la moartea lui Nicolae Iorga | Ziua Veche
Acasa Cultura-ReligieCultura 75 de ani de la moartea lui Nicolae Iorga

75 de ani de la moartea lui Nicolae Iorga

scris de C.P.
13 afisari

Punându-și amprenta geniului în toate domeniile sale de manifestare, Nicolae Iorga a transfigurat istoria și a proiectat literatura pe ecranul istoriei. Asumându-și, pentru epoca sa, „rolul lui Voltaire”, Iorga a fost un scriitor total, după cum îl caracteriza George Călinescu.

nicolae iorgaIstoric, publicist, scriitor și om politic Nicolae Iorga s-a născut la 17 iunie 1871, la Botoșani, fiind fiul avocatului Nicu Iorga și al Zulniei. A absolvit Școala primară „Marchian Florescu” din Botoșani (1878-1881), tot acolo, liceul „A. Tr. Laurian” (1881-1886), apoi, la Iași, Liceul Național, unde și-a luat bacalaureatul (1888).

Primul său „articol” l-a publicat la vârsta de 14 ani, în ziarul ”Romanul”, dar și-a făcut debutul propriu-zis, în ”Lupta” (1890), cu un articol despre ”Năpasta” lui I. L. Caragiale.

A terminat într-un singur an Facultatea de Litere din Iași (1888-1889), cu ”magna cum laude”, avându-i ca profesori pe A. D. Xenopol, Șt. Vîrgolici, A. Vizanti, I. Caragiani, Aron Densușianu ș. a., fiind considerat de cei mai mulți „un adevărat fenomen”.

După o scurtă perioadă în care a fost profesor de limba latină la Școala de băieți din Ploiești, și-a continuat studiile la Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris. După susținerea, în 1892, a lucrării de diplomă ”Philip de Mezieres (1327-1405) et la Croisade au XIVe siecle” și-a continuat pregătirea la universități din Berlin și Leipzig, unde, în 1893, și-a susținut teza de doctorat ”Thomas III Marquis de Saluces, etude historique et litteraire”.

Revenit în țară, a fost numit profesor suplinitor la Catedra de Istorie Medie din cadrul Universității din București (1894), inaugurându-și cursul cu lecția ”Despre concepția actuală a istoriei și geneza ei”; în 1895 a devenit profesor titular al Catedrei de Istorie Medie, Modernă și Contemporană de la Universitatea din București.

A devenit membru corespondent al Academiei la 9 aprilie 1897.

În această perioadă a muncit enorm, desfășurând o intensă activitate de cercetare în arhivele românești și străine (călătorii în fiecare an, în diverse țări europene). Materialul a fost publicat în ”Acte și fragmente cu privire la istoria românilor”, serie pe care a început-o în 1895. Informațiile obținute în arhivele străine au fost publicate în 6 volume, sub titlul ”de Notes et Extraits….”, începând cu 1899.

De numele său se leagă înființarea unor importante instituții de cercetare istorică: Institutul de Studii Sud-Est Europene (1914), Institutul de Istorie Universală (1937), Casa Română de la Fontenay-aux-Roses (1921), Casa Română din Veneția.

A desfășurat o foarte bogată activitate publicistică: a editat și a condus o serie de ziare și reviste (”Bulletin de l ‘Institut pour l ‘Etude de l ‘Europe Sud-Orientale”, ”Cuget clar”, ”Drum drept”, ”Floarea darurilor”, ”Neamul românesc”, ”Ramuri”, ”Revista Istorică”, ”Revue Historique des Etudes Sud-Est Europeennes”) și a colaborat la numeroase publicații ale vremii.

Nicolae Iorga a condus, între 1905-1906, revista ”Sămănătorul” (București, 2 dec. 1901 — 27 iun. 1910) care a reprezentat catalizatorul pentru înființarea curentului ideologic și literar care i-a purtat numele — ”Semănătorismul”. Acest curent, promovat de colaboratorii revistei și teoretizat de Nicolae Iorga, susținea valorile naționale tradiționale și folclorice, necesitatea culturalizării țărănimii etc.

Activitatea de istoric e dublată de cea literară, remarcându-se volumele de ”Poezii” (1893), ”Schițe din literatura română” (I-II, 1893-1894), ”Amintiri din Italia” (1895), precum și de o bogată prezență publicistică în ”Arhiva”, ”Literatura și arta română”, ”Revue critique d’ Histoire et de Litterature”, ”L’Independance Roumaine”, ”România jună”, ”Epoca” etc., unde s-a făcut cunoscut și talentul său de sociolog și pamfletar: ”Opinions pernicieuses d’ un mauvais patriote” (1900) ș.a.

În primii ani ai secolului XX, Nicolae Iorga a întreprins numeroase călătorii în Transilvania, fiind interesat de arhive, dar și de lupta pentru emancipare națională și unitate politică.

S-a mutat temporar la Vălenii de Munte (1908), unde a pus bazele Societății „Neamul Românesc”, care cuprindea o tipografie, inaugurată la 21 mai 1908, o editură și vestita universitate populară (1908). Aici, a scos revistele ”Neamul românesc literar” (1908), ”Drum drept” (1913); a editat numeroase volume, ediții din clasici români etc.

Membru al Academiei Române din 26 mai 1910.

S-a afirmat și ca un om politic deosebit de activ: a luat atitudine împotriva reprimării răscoalei țărănești din 1907, în ”Neamul Românesc” a semnat virulentul pamflet ”Dumnezeu să-i ierte!”; a militat pentru desăvârșirea statului național unitar român. A pus bazele Partidului Național-Democrat (1910). A fost președintele partidului (23 apr. 1910 — 8 mart. 1925 și 28 sept. 1926 — 27 nov. 1940).

A fost președinte al Adunării Deputaților (9 dec. 1919 — 26 mart.1920); prim-ministru (apr. 1931-mai 1932), ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor (18 apr. 1931 — 31 mai 1932), ministru ad-interim la Interne (18 apr. — 27 apr. 1931), ministru secretar de stat (10 febr. — 30 mart. 1938); președinte al Senatului (1939). A desfășurat o intensă campanie împotriva războiului, a pericolului nazist, a Gărzii de Fier.

Cel mai mare istoric al românilor a depus o uriașă muncă în vederea ridicării nivelului cultural al poporului român, atât prin scris, cât și prin conferințe, ținute la Ateneul Român, în cadrul Ligii Culturale, al cărui președinte a devenit în 1919, dar mai cu seamă în cadrul cursurilor de vară de la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte.

În calitate de președinte al Comisiunii Monumentelor Istorice (din 1919), s-a preocupat intens de restaurarea unor monumente existente și de ridicarea altora noi.

Nicolae Iorga a efectuat, timp de peste 50 de ani, cercetări istorice care s-au concretizat în peste 1.000 de volume, 12.755 articole și studii, 4.963 recenzii, care acoperă toate domeniile istoriei românilor și ale istoriei universale.

Rezultatele cercetărilor sale în arhivele din țară și străinătate au fost publicate în numeroase volume: ”Acte și fragmente cu privire la istoria românilor” (3 vol., 1895-1897); ”Manuscripte din bibliotecile străine relative la istoria românilor” (2 vol., 1898); ”Documente românești din arhivele Bistriței” (2 vol., 1899-1900); ”Studii și documente cu privire la istoria românilor” (31 vol., 1901-1916); ”Inscripții din bisericile României” (2 vol., 1905-1908) ș.a.

Dintre lucrările de sinteză amintim: ”Geschichite des Rumanischen Volkes” (2 vol. 1905), ”Istoria românilor” (10 vol., 1936-1939); ”Histoire des Roumains et de la romanite orientale” (1937-1945), cărora li se adaugă: ”Istoria literaturii române în secolul XVIII” (1901), ”Istoria învățământului românesc” (1906); ”Istoria armatei românești” (2 vol., 1910-1919); ”Istoria comerțului românesc” (1915); ”Istoria românilor din Ardeal și Ungaria” (1915); ”Istoria românilor prin călători” (4 vol., 1920-1922); ”Istoria presei românești” (1922); ”Istoria industriei la români” (1927); ”Istoria artei românești” (1930); ”La place des Roumains dans l’ histoire universelle” (3 vol., 1935-1936); ”Istoria Bucureștilor” (1939) ș.a.

A fost un excelent istoric al Bizanțului — ”The Byzantine Empire” (1907), ”Histoire de la vie byzantine” (3 vol., 1934); ”Byzance apres Byzance” (1935), dar și al Imperiului Otoman — ”Geschichte des Osmanischen Reiches” (5 vol., 1908-1913).

Cercetările sale s-au extins și asupra istoriei cruciadelor — ”Notes et extraits pour servir a l’histoire des croisades au XV siecle” (6 vol., 1899-1913); ”Breve histoire des croisades” (1924), asupra unor popoare balcanice sau a unor state din vestul Europei și a legăturilor acestora cu poporul român: ”Relations entre Serbes et Roumains” (1913); ”Istoria statelor balcanice” (1913); ”Histoire des relations entre la France et les Roumains” (1917); ”Histoire des relations entre la Russie et les Roumains” (1917); ”Histoire des Roumains des Balcans” (1919), preocupările sale în acest domeniu culminând cu un ”Essai de synthese de l’ histoire de l’humanite” (4 vol., 1926-1928).

A pregătit o lucrare unică în literatura de specialitate ”Istrologia umană”, care a rămas, însă neterminată.

Preocupările sale s-au extins și asupra literaturii, impunându-se și ca scriitor. A scris volume de versuri, peste 40 de piese de teatru, cele mai multe de inspirație istorică (”Mihai Viteazul”, ”Învierea lui Ștefan cel Mare”, ”Un domn pribeag”, ”Cantemir bătrânul”, ”Constantin Brâncoveanu” ș.a.), memorialistică (”Războiul nostru în note zilnice”, 2 vol., 1916-19187; ”O viață de om, așa cum a fost (Orizonturile mele)”, 1934), portretistică (”Oameni cari au fost” (I-IV, 1911); jurnale de călătorie (”Drumuri și orașe din România”, 1914; ”Sate și mănăstiri din România”, 1905; ”Note de drum. Prin Germania”, 1914; ”În Franța”, 1921; ”Câteva zile în Spania”, 1927; ”America și românii din America”, 1930; ”Priveliști elvețiene”, 1930, ș.a.), discursuri pe teme politice și culturale (”Discursuri parlamentare”, ”O luptă literară”, ”Sfaturi pe întunerec”) etc.

A fost membru al unor instituții și societăți științifice de prestigiu din întreaga lume: Academie des Inscriptions et Belles Letters din Paris, Academia de San Lazzaro din Veneția, Academia de Istorie din Santiago de Chile, Societatea de geografie din Lisabona; Doctor Honoris Causa al universităților din Alger, Barcelona, Bratislava, Cernăuți, Geneva, Lyon, Oxford, Paris, Roma, Strasbourg, Viena etc.

Nicolae Iorga a fost asasinat de legionari, în marginea comunei Strejnicul, la 27 noiembrie 1940, după ce fusese ridicat din locuința sa de la Sinaia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult