A 62-a stagiune a concertelor estivale de la Biserica Neagră | Ziua Veche
Acasa Cultura-ReligieCultura A 62-a stagiune a concertelor estivale de la Biserica Neagră

A 62-a stagiune a concertelor estivale de la Biserica Neagră

scris de C.S.
0 afisari

A 62-a stagiune a concertelor estivale de orgă de la Biserica Neagră din Brașov va fi deschisă marți, 3 iunie, și va sta sub semnul aniversării a 175 de ani de la inaugurarea orgii Buchholz.

A 62-a stagiune a concertelor estivale de la Biserica Neagră.

Stagiunea aniversară din acest an cuprinde un număr de 36 de concerte care se vor desfășura în perioada 3 iunie-30 septembrie. În lunile iunie și septembrie, concertele se vor desfășura în fiecare marți, de la ora 18.00, iar în iulie și august, în zilele de marți, joi și sâmbătă de la aceeași oră. Pe parcursul stagiunii, alături de organiștii brașoveni, vor mai concerta muzicieni din țară și din străinătate, care vor prezenta un program muzical divers.

În anul 1953, Victor Bickerich, organistul de atunci al Bisericii Negre, a inițiat seria de concerte estivale zilnice pentru a prezenta marea orgă numeroaselor grupuri de turiști. Între timp, în Biserica Neagră au existat patru orgi: orga Buchholz, orga Bisericii de la Rupea (clădire aflată în reparații), una din zona Bistrița-Năsăud și orga bisericii din localitatea Hamba de lângă Sibiu. La toate cele patru orgi se va concerta în această vară.

„Cea mai mare, construită în anul 1839 de Carl August Buchholz, îi încântă pe credincioșii parohiei și pe vizitatori”, a precizat luni într-o conferință de presă, Christian Plajer, prim-preotul Bisericii Evanghelice Brașov.

La rândul lui, organistul Bisericii Negre, Steffen Schlandt, a declarat că intrumentul nu a fost modificat, fapt care are relevanță pentru lumea tehnică și muzicală.

Orga care împlinește 175 de ani se află în condiția sa originală,a șa cum a construit-o meșterul Carl August Buchholz între anii 1836-1839. Contractul semnat de comunitatea evanghelică din Brașov și constructorul berlinez în anul 1835 a fost în valoare de 10.224 de taleri, iar durata de execuție a fost stabilită la trei ani de la începerea lucrărilor. În timpul acela, orga de la Brașov se număra printre primele cinci orgi ale Europei ca mărime.

Orga s-a păstrat în starea inițială datorită faptului că tuburile originale nu s-au pierdut și nu au fost înlocuite, iar micile modificări, întreprinse în timp, au fost anulate mai târziu. Acordajul și presiunea vântului originale au fost aduse la starea inițială. Materialele folosite pentru construirea orgii sunt de cea mai bună calitate. Clapele sunt acoperite cu fildeș, cele superioare sunt din lemn de abanos, iar numerele registrelor sunt inscripționate pe porțelan și acoperite cu sticlă. Ornamentele, consolele, turnurile și frontoanele sunt prevăzute cu sculpturi deosebite din lemn și tei aurit. Orga Buchholz are 3993 de tuburi distribuite pe 84 de rânduri, patru manuale și un pedalier, nouă foale dispuse în spatele orgii, într-o cameră separată, 63 de registre sonore și 76 de manete, 12 lăzi de vânt pentru aerul comprimat. Cel mai mare tub are nouă metri, cel mai mic tub are doi metri, iar gama de frecvențe 17 Hz-12,8 kHz.

Intrarea la concerte costă 10 lei, iar copiii cu vârsta mai mică de șapte ani și elevii, în baza carnetului de elev au gratuitate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult