Adevărata istorie a SECUILOR, de la origini la autonomie | Ziua Veche
Acasa Cultura-ReligieCultura Adevărata istorie a SECUILOR, de la origini la așa-zisa autonomie

Adevărata istorie a SECUILOR, de la origini la așa-zisa autonomie

scris de C.S.
70 afisari

Originea secuilor este încă neelucidată în istoriografia maghiară, care pendulează între diverse teorii: hună, avară, bulgară, turcică, pecenegă, cavară, avară sau maghiară. Ba chiar unii „specialişti” români au încercat, mai ales în perioada interbelică, să dovedească originea românească a secuilor!

Adevărata istorie a SECUILOR

Datorită identităţii maghiare asumate în epoca modernă, prevalează în ultima vreme tentativele de a dovedi originea maghiară a secuilor. Cuvântul secui a definit iniţial o stare social-militară, nu neapărat etnică. Din perspectiva originii etnice, secuii au fost o combinaţie de diverse populaţii amestecate cu ungurii, de la care au preluat limba. Cel puţin în momentul aşezării lor în sud-estul Transilvaniei, în jurul anului 1200, ei vorbeau doar limba maghiară, deoarece în graiurile secuieşti există similitudini cu unele graiuri vorbite în alte părţi ale regatului maghiar. Aceste particularităţi lingvistice atestă atât originea teritorială diversă înainte de a veni în Transilvania, cât mai ales că secuii erau deja asimilaţi din punct de vedere al limbii vorbite, cea maghiară.

Înainte ca secuii să fie atestaţi documentar în sud-estul Transilvaniei, ei apar în diverse alte locuri din regatul medieval al Ungariei: în Slovacia, undeva la nord de Bratislava, pe valea râului Morava, în Baranya, Nagyváty, în regiunea Bihorului şi în sudul Transilvaniei, unde s-au aflat înainte de colonizarea saşilor, în jurul Sebeşului, Gârbovei şi Saschizului.

În Evul Mediu, izvoarele istorice atestă fără tăgadă că secuii aveau o identitate proprie, diferită de cea maghiară. Primele cronici ungureşti susţin că secuii sunt urmaşii hunilor, ceea ce reflectă conştiinţa unei origini diferite de cea a ungurilor. Chiar şi umaniştii care au scris despre secui, de la Bonfinius la finele secolului al XV-lea, până la Possevino la sfârşitul veacului următor, au remarcat că aceştia diferă de unguri în tradiţii şi obiceiuri. De fapt, aceste obiceiuri diferite de cele ale ungurilor se referă la obligaţiile lor militare, la privilegiile lor, la modul de distribuire a pământului şi la împărţirea lor în categorii sociale.

Secuii au fost colonizaţi în sud-estul Transilvaniei pe un teritoriu relativ compact. Doar o parte a lor formau o insulă de secui în regiunea Arieşului, către Turda. Din punct de vedere administrativ, secuii au fost organizaţi în şapte scaune, unde aveau propria lor conducere administrativă şi judecătorească. La fel ca în cazul altor grupuri etnice şi sociale din Ungaria medievală, secuii aveau autonomie administrativă, militară şi judecătorească.

Regele Ungariei numea în fruntea secuilor un comite al secuilor, un demnitar originar din rândul marii nobilimi maghiare. Voievodul Transilvaniei nu exercita asupra secuilor nicio autoritate. Doar după 1462 s-a obişnuit ca ambele demnităţi, cea de voievod al Transilvaniei şi cea de comite al secuilor, să fie acordate aceleiaşi persoane, din raţiuni militare, în contextul creşterii pericolului otoman. Dar şi în acest caz de cumulare a celor două demnităţi, persoana care le deţinea nu îşi exercita autoritatea asupra secuilor în calitate de voievod al Transilvaniei, ci doar în cea de comite al secuilor.

Comitele secuilor avea atribuţii militare, în calitate de comandant al trupelor secuieşti. De sarcinile administrative se ocupa mai mult locţiitorul său, numit dintre familiarii săi, vicecomitele secuilor. Comitele secuilor convoca şi prezida adunarea secuilor, la care participau reprezentanţii tuturor scaunelor secuieşti.

În schimbul privilegiilor fiscale şi a autonomiei administrative şi judecătoreşti, secuii erau obligaţi la serviciul militar. Din punct de vedere militar, secuii erau împărţiţi în şase neamuri, iar fiecare neam avea patru ramuri. Fiecare ramură trebuia să dea câte 100 de călăreţi în caz de război.

Secuii erau împărţiţi în trei categorii sociale, în funcţie de avere şi de rolul pe care îl aveau în organizarea militară: fruntaşii (primores), călăreţii (primipili) şi secuii de rând, care luptau ca pedeştri. Doar cei din primele două categorii sociale puteau să fie aleşi în funcţii militare sau judecătoreşti. Avansarea unui secui de rând în categoria călăreţilor era condiţionată de avere, pentru că lupta călare presupunea un efort financiar care trebuia susţinut: cal şi armament.

Autonomia secuilor a constat, de fapt, în organizarea administrativă în scaune, conduse de reprezentanţi aleşi de adunările secuieşti şi de funcţionari cu rol militar sau juridic numiţi de autorităţile centrale. La mijlocul secolului al XVIII-lea, atât a mai rămas din vechile privilegii ale secuilor. Orice proiect de reorganizare administrativă a scaunelor secuieşti distrugea, evident, ultima rămăşiţă a vechii autonomii. Împăratul Iosif al II-lea a vrut să reorganizeze administrativ principatul Transilvaniei prin reîmpărţirea vechilor comitate şi scaune în 10, apoi 11 comitate noi, trasate geografic după alte criterii decât cele etnice sau ale privilegiaţilor. A dispus recenzarea populaţiei cu scopul unei mai bune impuneri şi a introdus obligativitatea utilizării limbii germane în administraţie.

Reforma administrativă a împăratului urma să desfiinţeze ceea ce a mai rămas din autonomia secuilor.

După moartea lui Iosif al II-lea, majoritatea reformelor sale au fost anulate şi s-a revenit la vechea organizare în scaune a secuilor. Abia în 1876, când guvernul de la Budapesta a realizat reforma administrativă şi reorganizarea teritorială a Transilvaniei, unită cu Ungaria în 1867, a dispărut autonomia secuilor. Vechile scaune secuieşti au dispărut la fel ca şi scaunele săseşti, despre care politicienii maghiari afirmau că sunt resturi ale epocii medievale care nu pot exista într-un stat modern.

Nu au existat împotriviri ale secuilor la reorganizarea scaunelor în comitate şi la dispariţia, astfel, a ceea ce a mai rămas din vechea autonomie secuiască medievală. Pentru secui uniformizarea administrativă din 1876 a fost o integrare în sistemul administrativ din Ungaria, o acţiune fără conotaţii politice la acea vreme. Prin alegerea membrilor comunităţii secuieşti în structurile locale administrative s-a asigurat participarea lor la actul de administrare, dar aceasta nu mai are nimic de-a face cu autonomia medievală, pentru că instituţiile locale erau un instrument modern de administraţie a statului.

Practic, în momentul unirii Transilvaniei cu România, în 1918, nu mai exista nicio urmă a autonomiei secuilor, dispărută de-a lungul secolelor în toate cele trei caracteristici ale sale: scutirea de taxe prin impozitarea secuilor, participarea la război prin organizarea regimentelor de graniţă şi autoguvernarea prin reforma administrativă.

4 comentarii

Pribeagul 13-03-2014 - 22:51

Tara Romania este alcatuita din multe tari, din Tara Maramuresului ajungi in Tara Dobrogei. Pe la mijlocul drumului se afla si Tara Secuilor. Nimic neobisnuit, fiecarui om, Domnul i-a daruit o tara, tara i-a daruit fiecarui om o bucatica din ea, numita pamintul omului, ca sa aiba o sursa sigura de existenta, si in care sa-si dezvaluie si etaleze conditia umana.

Latifundiarii, din motive ciudate, neomenesti, cauta sa-l deposedeze pe om de pamintul lui, sa-l faca sarac in mijlocul bogatiilor daruite de Dumnezeu oamenilor.

Cit despre secui, ungurii le-au luat tot, si acum ii pun sa umble aiurea-n tramvai pe mijlocul drumului, neatenti ca vine tramvaiul. Norocul secuilor au fost romanii, ca daca ramineau la unguri, praful se alegea pina acum de ei. Prin peregrinarile mele am intilnit secui, multi. Toti mi-au spus ca nu sunt unguri, ca odata aveau propria lor limba, dar cind ii auzeam cum vorbesc intre ei, era greu sa ma convinga ca unguri n-au facut din ei unguri.

Dupa cum maramuresenii sunt maramureseni, dobrogenii dobrogeni, eu in consider pe secui secui, dar ma prinde mila de ei cind ii vad umblind neajutorati pe mijlocul drumului, pe unde umbla tramvaiele.

contra 16-03-2014 - 15:22

Eu am citit la o pensiune o istorie a secuilor care se pretindea nordica si cu o scriere cu rune.
Pai, ori nordici, ori huni!
Sadoveanu scria ca au ochii bulbucati(asa era si bietul Doja), ceea ce nu prea aduce nici a nordic, nici a hun!
Cred ca nici ei nu stiu ce sunt, dar au devenit fanatici ca ucrainenii, care, nici ei nu stiu ce sunt.

Antibasistul 16-03-2014 - 15:42

Secuii s-au corcit mult cu europenii, mai puțin ungurii care, mulți ai mutre de asiatici extremi de agresivi, singerosi, barbari!!!!!!!!!

Antibasistul 16-03-2014 - 15:43

mulți au mutre…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult