Acasa Cultura-ReligieCultura Ana Blandiana, la a 70 a aniversare

Ana Blandiana, la a 70 a aniversare

scris de A.B.
4 afisari

Născută în 1942, la Timişoara, Ana Blandiana (Otilia Valeria Coman) a debutat ca poetă în anul 1954 în reviste de tineret, apoi în „Tribuna” (1959) şi în antologia „30 de poeţi tineri”. Colaborează la majoritatea periodicelor din ţară.

ana blandianaPoeta Ana Blandiana împlineşte duminică 70 de ani. Ea s-a remarcat abia după 1989 cân i-a fost publicată culegerea antologică de „Poezii”, cu o prefaţă de Eugen Simion.

Între 1960 şi 1963, a lipsit din paginile revistelor literare, având interdicţie de publicare, revenind în anul 1964 la „Contemporanul”, unde a deţinut ani de zile rubrici permanente. O a doua interdicţie de a publica a fost declanşată de ciclul de poeme din revista „Amfiteatru” (1985), culminând cu versurile pentru copii din volumul „Întâmplări de pe strada mea” (1988). După debutul editorial cu placheta „Persoana întâia plural” (1964), s-a impus printre poeţii cei mai reprezentativi ai epocii, publicând „Călcâiul vulnerabil” (1966) şi „A treia taină” (1969, Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor). A continuat cu alte cărţi de poezie: „Cincizeci de poeme” (1970), „Somnul din somn” (1977), „Ochiul de greier” (1981), „Ora de nisip” (1983), „Stea de pradă” (1985), „Arhitectura valurilor” (1990), „La cules de îngeri” (1998), „Soarele de apoi” (2000, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie), „Refluxul sensurilor” (2004). A scris versuri şi pentru copii: „Întâmplări din grădina mea” (1980), „Întâmplări fără Arpagic pentru cititorul cel mic” (1991), „Cartea albă a lui Arpagic” (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii).

Fondator şi preşedinte al Academiei Civice, care realizează sub egida Consiliului Europei Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei de la Sighet, muncă în care este secondată de soţul său, Romulus Rusan.

Este preşedintele PEN Clubul Român şi al Comisiei de Onoare a Uniunii Scriitorilor din România, membru al Academiei de poezie „Stephane Mallarmé” (din 1997) şi al Academiei Mondiale de Poezie, primul scriitor român ales membru al Academiei Europene de Poezie (din martie 1999).

Deţine numeroase premii literare, printre care: Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1980), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1970), Premiul internaţional „Gottfried von Herder” (1982, Viena), Premiul Naţional de Poezie (1997), Premiul revistei „Luceafărul” (1998), Premiul „Opera Omnia” (2001), Premiul Internaţional „Vilenica” (2002), Premiul revistei „Poesis” (2003), Premiul internaţional „Giuseppe Acerbi” şi Premiul internaţional Camaiore (Italia), Marele Premiu al Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, ediţia a XXVII-a (2007).

Ana Blandiana a fost decorată, la 1 octombrie 2009, de ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, cu Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler.

2 comentarii

Camelian Propinatiu 25-03-2012 - 14:24

Inca din 1972, prin volumul Octombrie, Noiembrie, Decembrie, Ana Blandiana a intrat in istoria poeziei universale.

nela talabă 25-03-2012 - 16:18

La mulți ani!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult