Intr-un interviu acordat revistei cariereonline.ro, Andrei Plesu spune ca “a fi roman nu e o optiune personala si nici o profesie care se invata si care se practica ‘in mod corespunzator’”. Prezentam cateva fragmente din interviu: @ “Orice ai face, te afli in perimetrul unei traditii (fie ca o continui, fie ca o contesti), intr-un teritoriu de civilizatie care, vrei-nu vrei, te defineste. Si e preferabil sa fii in dialog cu acest teritoriu. Pe de alta parte, pe cat e de contraproductiv sa ignori fundalul istoric pe care se deseneaza ispravile tale, pe atat e de periculos sa abuzezi de retorica trecutului.
Voi aminti, rapid, doua specii ale acestui abuz: trecutul „glorios” si trecutul falsificat. Ideea curenta – ca meritele stramosilor se mostenesc de la sine, din generatie in generatie, ca a te trage din ostenii lui Decebal, ai lui Traian sau ai lui Stefan cel Mare inseamna automat a fi la inaltimea lor – este ridicola. Or, o multime de compatrioti par sa creada ca trecutul e un argument suficient pentru a crea prestigiu. Trecutul devine astfel un soi de fudulie, un atu de la sine inteles, o scuza pentru toate esecurile, demisiile si micimile contemporane. Tarat in apele tulburi ale discursului electoral, ale unui patriotism de parada sau ale netrebniciilor cotidiene, trecutul e iremediabil compromis. Nu ne vom salva niciodata invocand, pur si simplu, trecutul. Nu ne putem salva decat prin fapta noastra de astazi si prin proiectul nostru pentru viitor. Degeaba stii ce-ai fost, daca nu stii cine esti in clipa de fata si ce vrei. Asta cu privire la trecutul „glorios”, invocat ca alibi pentru indigenta prezentului”.
@ “A avea o imagine masluita despre trecut e aproape mai rau decat a nu avea nici o imagine. Trecutul legendarizat, eroizat, trecutul din care momentele discutabile, eventual penibile, sunt evacuate cosmetic nu educa, ci sminteste. Toate popoarele au caderile lor, derapajele lor, petele lor istorice. A le baga sub pres inseamna a intretine o iluzie. Exaltarea unui trecut neadevarat se transforma, de regula, intr-o toxina nationala”.
@ “Problema nu e ca trebuie sa te comporti ca un exponent al romanitatii. Problema este ca si daca vrei sa scapi de ‘romanitate’ tot roman ramai! Arghezi a spus odata despre poetul nostru national: ‘Fiind foarte roman, Eminescu e universal’. Cu alte cuvinte, cu cat esti mai tu insuti, cu atat esti mai interesant in concertul global. Cu o singura conditie: sa nu fii urmarit, zi si noapte, de mania de a fi interesant. Si de ideea fixa a ‘specificului’. Nu depinde de tine sa te comporti sau nu romaneste. Daca esti roman, te vei comporta romaneste si in somn. Sau cand vei decide sa faci pe italianul, sau pe americanul. Cu atat mai mult atunci. Caci o vei face „romaneste” si, pana la urma, vei fi caraghios.
Cine isi impune o etalare demonstrativa a trasaturilor caracteristice neamului sau nu va obtine decat o neconvingatoare pastisa de sine. Asta imi aminteste de un amic internat, din motive strategice, intr-o clinica de boli psihice si obsedat de gandul ca trebuie sa se poarte normal, asa incat sa se vada clar ca, spre deosebire de ceilalti pacienti, el nu e nebun. Rezultatul a fost ca parea mai nebun decat toti. La fel, ostentatia specificului national va produce o caricatura, cu efect negativ tocmai asupra imaginii tarii”.
@”Va propun insa si o alta perspectiva. Cat suntem de indreptatiti sa vorbim de identitati etnice absolute? Nemtii sunt asa, turcii sunt asa, spaniolii sunt asa. Exista, fireste, lucruri care leaga si definesc o comunitate data: limba, memoria comuna, „matricea stilistica” despre care vorbea Blaga. Dar inauntrul acestei omogenitati avem de a face cu o diferentiere enorma. Romani sunt si Caragiale, si Farimita Lambru. Si Bratienii, si Ceausescu. Si Kogalniceanu, si Vacaroiu. In ceea ce ma priveste, ma simt, adesea, mult mai aproape de un prieten de alta nationalitate, decat de anumiti romani, cu care nu pot comunica si de care, in fond, mi-e rusine. Unii romani sunt admirabili, iar altii sunt de nesuportat. La fel, unii rusi sunt admirabili, altii nu. Calitati si defecte se gasesc peste tot si e o aberatie sa faci din ele „etichete” definitive. Trebuie avuta mereu in vedere dreapta masura”.
