Acasa Cultura-ReligieCultura Anthony Hopkins: “Pentru mine, credinţa e un pariu”

Anthony Hopkins: “Pentru mine, credinţa e un pariu”

scris de Adrian Pătruscă
43 afisari

Joacă rolul unui preot exorcist în ultimul său film The Rite”. Actorul britanic vorbeşte despre credinţele şi îndoielile sale într-un interviu pentru La Croix.

Anthony Hopkins: "Pentru mine, credinţa  un pariu"– The Rite aduce în scenă un seminarist sceptic care se confruntă cu presupuse cazuri de posedări demoniace. Pentru dvs, răul este o prezenţă malefică exterioară omului?

Părintele Gary Thomas (preotul exorcist din San Diego, care a inspirat filmul – n.r.) îmi spune că diavolul există. Aş vrea să îl cred. Mă gândesc că e mai curând o tulburare mentală, o dezordine psihotică. N-am participat la nici o şedinţă de exorcism. Savanţii ar zice că este activitatea creierului, spiritualiştii că este diavolul. Pentru mine, totul este posibil.

– Ce este răul, după dvs?

– Nu trebuie să mergi prea departe ca să-l găseşti. După mine, te întâlneşti cu el în fiecare clipă din viaţa noastră, în capacitatea noastră de a-i face pe alţii să sufere, cu meschinăria noastră. Răul este să nu vrei să renunţi la poziţiile tale de forţă. Să le iei altora libertatea. Depinde de fiecare. Totul este în conştiinţa noastră.

– Credeţi în Dumnezeu?

– Multă vreme n-am crezut nici în Dumnezeu, nici în diavol. Tatăl meu era ateu. Astăzi cred, dar nu sunt nici catolic, nici protestant. Nu am Biserică.

– Ce v-a făcut să credeţi?

– Cu mulţi ani în urmă, în 1973, eram la Ierusalim. Străbăteam Via Dolorosa spre Mormântul Sfânt. Am văzut nişte maici rugându-se. Atunci am avut sentimentul a ceva mult mai înalt. Am simţit că s-a schimbat ceva în mine. Şi am început să-mi pun întrebări asupra convingerilor mele.

Apoi, am citit cartea lui Victor Frankl (Să descoperi un sens în viaţa ta – n.r.), un psiholog evreu, logoterapeut renumit, care a supravieţuit lagărelor de concentrare şi a suferit enorm. A învăţat în aceste momente teribile de criză, că iertarea este cea mai mare putere a omului.

Câţiva ani mai târziu, mi-am trăit propria criză personală. Eram tânăr, dependent de alcool. A fost un moment când am fost deznădăjduit şi m-am gândit să-mi pun capăt zilelor. În acel moment am avut din nou sentimentul a ceva cu mult mai înalt, cu mult mai milostiv în interiorul meu. Şi cursul vieţii mele s-a schimbat. Mi s-a dat o nouă şansă.

Mi-am pus problema să devin catolic. M-am dus la un iezuit care era şi psihiatru. El m-a făcut conştient de marea schimbare pe care ar implica-o în viaţa mea. El însuşi îşi pierduse credinţa vreme de mai mulţi ani. A înţeles că perioadele de criză şi de îndoieli fac parte din existenţă. Aşa că m-am oprit acolo. De-a lungul anilor, pur şi simplu am găsit mai multă pace în viaţa mea şi am încercat să fiu bun cu ceilalţi, dar nu sunt un sfânt…

– Vă rugaţi?

– Mă limitez să spun: “Mulţumesc, Dumnezeul meu”: sunt viu, am primit a doua şansă, aşa că nu pot să nu iau în serios faptul că am primit a doua şansă.

– Aţi găsit puncte comune între personajul dvs, în acest film, şi Hannibal Lecter din Tăcerea mieilor?

– Nu mai vreau să se vorbească de Tăcerea mieilor. De ce puneţi întrebări atât de serioase? Haideţi, treziţi-vă, profitaţi de viaţă!

În film interpretez un bun părinte care devine posedat. Este interesant, dar nu merg cu gândul mai departe. Nu mă gândesc prea mult asupra semnificaţiei rolurilor, atunci când mi se propune un film. Sunt doar un actor. Mă plătesc pentru asta. Căutăm răspunsuri, dar nu există răspunsuri. Nu ştim nimic. Cine zice că este posesorul adevărului, este periculos…

Hristos a spus despre el însuşi că este Adevărul…

– Şi la sfârşit a zis: “De ce m-ai părăsit?” Nu-i aşa? Hristos avea şi el îndoielile lui. Ca şi Petru care s-a lepădat de trei ori de el. De la Iisus reţin să ne iubim unii pe alţii. Ştia că Petru îl va trăda şi totuşi l-a iubit şi l-a iertat. Cei care îl interesau erau păcătoşii. Pentru restul, nimeni nu are răspuns.

Ce mă uimeşte este cât suntem de vulnerabili. Nu ştim nimic. Singurul lucru pe care îl ştim, şi care ne face să fim diferiţi de animale, este că vom muri. Şi asta ne disperă. Pentru că încercăm în van să luptăm împotriva morţii.

– Ce aţi vrea să găsiţi dincolo de moarte?

– N-am nici o idee. Pentru mine, credinţa e un pariu. Aibi credinţă şi, când mori, dacă este ceva, atunci ai câştigat pariul! Şi chiar dacă nu e nimic după, nimeni nu îţi va spune că te-ai înşelat. Deci e mai bine să crezi în ceva, decât să trăieşti într-o cameră fără fereastră, întunecată, fără speranţă. Ceea ce contează şi ceea ce este adevărat pentru mine este ceea ce face oamenii fericiţi.

Am 73 de ani. Mă uit la lume şi la trecut. Îmi contemplu viaţa şi totul seamănă, într-un fel, cu un vis. Şi cu adevărat cred că “nu sunt lungi zilele vinului şi ale trandafirilor / Dintr-un vis ceţos / Drumul nostru iese pentru o clipă, apoi se-afundă / Într-un vis” (Poem de Ernest Dowson – n.r.)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult