Aurel Vlaicu a fost declarat Erou al Națiunii Române. Legea a fost adoptată luni de Camera Deputaților.
„Pentru cinstirea în mod deosebit a memoriei lui Aurel Vlaicu (1882 – 1913), având în vedere reușitele sale extraordinare în construirea și realizarea zborurilor cu mașinile sale, invenții în domeniul aeronauticii care l-au inclus în rândul inovatorilor celebri ai primelor decenii ale secolul al XX-lea, i se conferă titlu onorific de „Erou al Națiunii Române”, se arată în textul legii aprobate de Camera Deputaților.
Ziua de comemorare a lui Aurel Vlaicu a fost stabilită pe 17 iunie când a realizat primul său zbor, rămas în istorie și ca primul zbor de pe teritoriul românesc.
Aurel Vlaicu s-a născut în satul Binținți (azi localitatea Aurel Vlaicu) din județul Hunedoara în data de 19 noiembrie 1882 într-o familie cu o stare materială bună. După terminarea școlii din satul natal, în 1890, a fost transferat la școala maghiară. În timpul studiilor a descoperit pasiunea pentru mașinile de zbor.
În anul 1910 a realizat primul său zbor pe o distanță de aproximativ 50 de metri pe Dealul Cotroceni din București. Deși înălțimea la care a zburat a fost doar de 3-4 metri, aviatorul a fost extrem de mulțumit.
Aurel Vlaicu a intenționat să treacă Munții Carpați în 1913 cu un aparat făcut de el, însă din cauza unor defecțiuni tehnice, aparatul de zbor s-a prăbușit și aviatorul a murit în apropierea localității Bănești din Câmpina în data de 13 septembrie.
Titlul de „Erou al Națiunii Române” a fost acordat în ultima perioadă și Domnitorului Mihai Viteazul, Sfântului Ștefan cel Mare, revoluționarilor Avram Iancu, Horea, Cloșca și Crișan.