
„… arhitectura nu a fost împiedicată de consumatorii ei, de locuitorii unui oraş de pildă, să se dezvolte după cum au vrut arhitecţii. Şi asta este, cred, foarte bine, pentru că, în toate domeniile artei, oamenii sunt cei care i-au urmat pe artişti şi nu invers”, spune Gabriel Liiceanu în pledoaria sa.
A51 cuprinde şi un dosar consistent de arhitectură şi design internaţional, cu materiale în exclusivitate despre proiecte semnate de Richard Meier, Marcel Wanders, Fraţii Campana, Fraţii Bouroullec, Tokujin Yoshioka, Oki Sato de la Nendo Studio şi mulţi alţii, într-o alăturare fără precedent pentru un produs editorial autohton.
Cartea va fi disponibilă pe piaţa locală prin librăriile Cărtureşti şi Humanitas, dar şi prin intermediul librăriilor on line. Pentru piaţa internaţională, achiziţiile se vor putea face prin Amazon.com.