Trei importanti artisti romani, sculptorii: Silvia Radu, Mircea Spataru si Adrian Pirvu, au tinut sa-si exprime public nemultumirea vizavi, de modalitatea “neprofesionista” prin care un “juriu intocmit fara rigorile care tin de calitatea profesiei de sculptor”, a fost ales sa decida in numele breslei. Dintru inceput tinem sa subliniem ca singurele lucruri contestate de cei trei artisti sunt: componenta juriului si modul in care a fost anuntat concursul, iar noi, nu am facut deca
t sa le respectam opinia, redand-o cu fidelitate.
Iolanda Malamen: Silvia Radu, de data ne-am intilnit ca sa vorbim despre un concurs de sculptura organizat de municipalitatea Bucurestiului, concurs la care ai participat si tu.
Silvia Radu: Dupa 1990, sperantele mele ca artist roman au renascut, au capatat un plus de motivatie; ma gandeam ce lucruri mari voi face, ca de altfel si ceilalti colegi de breasla. Veneam din comunism cu sansa de a fi fost autorul a trei monumente, si asta ma indreptatea sa sper ca experienta mea artistica ar mai fi de folos, in noua societate care se intrupa. Trebuie sa fac pentru inceput o precizare, nu nostalgica, nu rauvoitoare si nu revendicativa: in comunism, concursurile care aveau drept tema construirea de monumente erau organizate de profesionisti, si, nu indraznea nimeni sa treaca peste UAP (Uniunea Artistilor Plastici), sau, daca indrazneau (si indrazneau din pacate adesea), noi, cei din UAP deveneam fiare. Profesionistii din UAP erau uniti pentru a sluji cultura. Circula si o vorba: “Polonezii spun ca o tara saraca nu-si poate permite sa aiba o cultura mare”. Si noi nu ne-am permis, si lucrul asta s-a vazut. Nu am abdicat de la acest principiu si ne-am luptat in permanenta . Stii bine, ca uniunile de creatie devenisera prin anii ’70-’80, niste arene de lupta. Nu am acceptat ca functionarii, care niciodata n-au cum sa patrunda in misterul (ca sa zicem asa) artelor, sa-si impuna punctul de vedere. Sigur, ca in situatia unui regim totalitar au fost si momente cand am cedat, si ei si-au permis sa treaca peste cuvantul profesionistilor, dar noi n-am lasat niciun eveniment neamendat…
I.M. Inteleg ca te nemultumeste nu faptul ca proiectul tau de monument nu a fost acceptat, ci modul neprofesionist in care s-a desfasurat concursul.
S.R. Bucurestiul are nevoie de monumente. Plecand de la aceasta afirmatie, sunt nemultumita ca de 20 de ani, tot speram ca lucrurile se vor normaliza. Poate ca in acest moment este ceva in neregula cu noi, artistii, ori societatea are ceva cu noi. Ma intreb pe buna dreptate: oare biata de ea, isi poate exprima capacitatea de-a ne primi pe noi si de-a se entuziasma de ceea ce facem? Eu cred ca societatea nu-si poate exprima catusi de putin punctual de vedere, pentru ca nu are cum.
I.M. Productiile de serie, surogatele, prind cum s-ar spune foarte repede la marele public.
S.R. Chiar ma gandeam zilele astea foarte amuzata ca, ceea ce i se ofera oraseanului in Romania, sunt acele panouri uriase publicitare care inlocuiesc si setea omului de arta.
Sa revin insa asupra unei afirmatiei facuta mai inainte: Da, Bucurestiul are nevoie de monumente. Dupa ‘90 s-au facut cateva concursuri pentru ridicarea unui monument al revolutiei. Intr-adevar, s-au nascut cateva, dar mult prea putine pentru un oras european atat de mare si de important.
I.M. Silvia Radu, sa intram asadar in fondul nemultumirii tale.
S.R. Atunci cand un sculptor primeste imboldul de-a se ocupa de o anumita tema, pentru participarea la un concurs de anvergura, are nevoie de timp ca sa se poata desfasura cum se cuvine. 50 de zile, cat ni s-a dat ca termen de predare a propunerii de proiect, au fost insuficiente, grabite, pentru obtinerea unui rezultat notabil.
I.M. Concret, cine a initiat concursul?
S.R. Consiliul General al Municipiului Bucuresti, Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic a initiat acest concurs de solutii, pentru monumentul lui Ferdinand, Antim Ivireanu, Kiseleff si Horia Hulubei,. termenul de predare fiind 31 o3 2010, ora 15,00. Numai ca, acest concurs a fost anuntat numai pe internet. Or, se stie ca nu toti artistii opereaza cu calculatorul si, cu atat mai putin cu internetul. A functionat un fel de telefon fara fir, vestea circuland de la unul de la altul. Am aflat cu totul intamplator, la 2 saptamani dupa anuntarea lui doar (subliniez) pe internet. Ni s-a spus de altfel ca internetul este un mod egal de-a fi anuntat. O alta problema care trebuie elucidata a fost neclaritatea in ceea ce priveste modul de pezentare a solutiei. Nu pot fi comparate modalitati de expresie atat de diferite de prezentare cum arata cerintele: schite, planuri, fotocolaj sau machete, s.a.m.d. In felul asta judecarea propunerilor este complet bulversata. Intr-un cuvant, programul acestui concurs (impanat cu vorbe inutile) a fost prost intocmit.
I.M. Cine a decis tematica acestor monumente atat de importante?
S.R. Asta este o intrebare al carei raspuns este invaluit in mister. Formularea din documentatia de concurs referitoare la aceasta problema este urmatoarea: “Evaluarea solutiilor se va realiza de catre un juriu format din: un academician, un sculptor sau un critic de arta, reprezentantul PMB, reprezentantul PMB-DUAT, reprezentantul AMPT”. Ei bine, din tot ce se insira aici pentru girul credibilitatii, de ce trebuia ca juriul sa aiba un academician, in mod obligatoriu? Doar ca sa ne epateze, acoperind ceea ce urmeaza: sculptor- critic de arta, deci, ori una, ori alta si tot pentru epatarea adversarului reprezentant: PMB, DUAT s.a.m.d.
I.M. Nu cumva mirarea vine de la absenta ta din viata
UAP?
S.R. S-ar puta ca eu sa fi lipsit de la aceasta lectie, de unde si uimirea mea…
Asadar, m-am inscris si eu la concurs. M-am apucat sa construiesc in gips macheta pentru Antim Ivireanu. In timpul asta am facut o contestate, impreuna cu sculptorul Adrian Pirvu, rugand sa se prelungeaca termenul de predare (avand in vedere circumstantele enuntate mai sus), catre serviciul monumentelor si catre primarul general al capitalei. Rezultatul demersului nostru, a fost un refuz care ne-a parvenit printr-un telefon dat mie. Mi s-a spus ca nu este acceptata contestatia. Am primit apoi un telefon, de la aceeasi institutie, in care eram anuntata ca nu mi s-a acceptat propunerea de proiect. Am intrebat bineinteles cine a facut parte din juriu. Mi s-a raspuns:un academician, un sculptor (care de fapt este sticlar) si trei fuctionari din institutiile notate cu initialele mai sus. De ce oare sculptura (saraca) trebuie sa fie judecata de un artist sticlar, cand numai Bucurestiul numara peste o suta de sculptori profesionisti? Noi nu credem un concurs de o asemenea importanta poate fi tinut pe umerii unui artist sticlar, oricat de notoriu ar fi. Am facut din nou contestatie la Administratia Monumentelor si la forul indicat in documentatia pentru concurs de catre el, pentru a invalida juriul.
Site-ul in care s-a anuntat concursul a fost unul obscur: www. licitatii.ro
I.M. De ce nu s-a anuntat concursul, intr-o revista de cultura, spre exemplu?
S.R. Noi eram obisnuiti sa aflam de asemenea concursuri de importanta nationala, prin intermedul UAP, institutia care trebuie sa ne reprezinte interesele, si asta dupa ce forurile respective ar fi anuntat-o de initierea acestui concurs..
O alta anomalie mi se pare ca aceste concursuri nu au fost publice, cu posibilitatea de vizualizare a machetelor. Din participarea deschisa, banuiesc numeroasa, ar fi fost dificil sa se aleaga in formula asta, fiindca ar fi fost nevoie de un juriu cu adevarat profesionist. Repet: chiar si in formula asta cvasisecretoasa, era necesar ca juriul sa fie format doar din profesionisti ai sculpturii. Tin sa precizez ca noi nu-i contestam pe finalistii acestui concurs, ci dezavuam procedeul aproape amatorisic, cu care el a fost organizat.
Cunoscutul sculptor Mircea Spataru, participant de asemenea cu un proiect la acest concurs, a tinut sa-si faca publica nemultumirea, vizavi de lipsurile si erorile organizatorice.
I.M. Mircea Spataru, esti un sculptor care, cel putin in ultimii ani, a personalizat Bucurestiul, cu doua monumente de referinta: Cel al lui Iuliu Maniu si cel al lui Charles De Gaulle. Ai participat si la acest concurs…
M.S. Am participat la foarte multe concursuri, atat in tara, cat si inafara. Pe unele le-am castigat, pe cele mai multe le-am pierdut, dar, de fiecare data am observat din datele lor ca este ceva foarte serios. Daca tema concursului e nationala, ea trebui sa fie anuntata in cele mai mici detalii. Ori, in cazul de fata, anuntarea concursului era grabita, superficiala, de parca era vrba de vanzarea unor obiecte banale.
I.M. Dar Ministerul Culturii nu ar trebui sa aiba un cuvant greu, in privinta unor viitoare monumente?
M.S. Bineinteles, tipicul unui asemenea concurs, trebuie foarte bine stabilit de Ministerul Culturii. In comisia de monumente de factura national-publica, a fost prezent si arhitectul sef.al capitalei. Noi, artistii, a trebuit sa amintim ca personalitatile pentru care s-a initiat concursul, nu apartin numai Bucurestiului, ci intregii Romanii. Ma bazez pe ce spuneam mai inainte: ca acest concurs a fost dat pentru a infaptui din legea achizitiilor publice, asa zisa judecata obiectiva. Daca as fi fost judecatorul acestei mascarade, primeam cu mare placere. Dar, trebuie notat ca noi, semnatarii interventiei in presa, am facut acest gest cu doua saptamani inainte de jurizare. Un concurs de nivel national nu se face in familie, fara critici de arta, fara specialisti si fara sa ai ochii pusi la spate.
Interventia sculptorului Adrian Pirvu
I.M. Cel mai mult a deranjat ca in locul unui sculptor, a hotarat un artist sticlar?
A.P. Chiar daca in locul artistului sticlar era Brancusi, nu le putea tine piept celor trei functionari. Ce cautau ei in componenta juriului, e un mister.De fapt, noi contestam in esenta, doar procedura de jurizare.
I.M. Oare cum rezolva alte orase din tara problema monumentelor?
A.P. Eu am o propunere care va parea multora ciudata, dar care este singura posibila: sa fie chemat Traian Orban (ranit in revolutie), care a fost in stare sa faca sa apara in Timisoara 11 monumente inchinate evenimentelor din decembrie 1989, pentru care artisti provenind din toata tara, nu au luat niciun ban. Sigur ca nici macar eu nu sunt de acord ca aceasta idee a donatiei sa fie perpetuata, dar vreau sa arat, ca pot fi inaltate monumente, cand exista un om cu devotamentul lui Traian Orban. Manat de idealul revolutionar, a vrut sa amineasca prin lucrari de arta patosul acelor zile si artistii au raspuns cu lucrari.
Ce frumos ar putea fi totul, daca s-ar face sub semnul normalitatii si bunului simt.! Idei avem, iar bani s-ar mai gasi.
0 comentariu
Toata lumea vota Partidu 99.99%.
0.01% era opozitia care nu prea era iubita.