Acasa Cultura-ReligieCultura Cadavrul viu – despre criza presei romanesti (I)

Cadavrul viu – despre criza presei romanesti (I)

scris de Ziua Veche
2 afisari

Adrian Patrusca propune spre dezbatere o tema de mare actualitae. „Criza presei romanesti”. O sintagma pentru care Google da 1.400.000 de rezultate. Un subiect despre care se vorbeste enorm. Si cum ar fi altfel? Ziarele tiparite dispar pe capete, tirajele scad, redactiile sunt restructurate, salariile intarzie, publicatiile se tabloidizeaza in acelasi ritm in care se otevizeaza televiziunile, internetul e plin de blogurile ziaristilor someri. Credibilitatea se prabuseste. Presa a devenit arma de lupta in razboiul politic. Pro sau contra Basescu? Nimeni nu mai e neutru. Sau, ceea ce e cam acelasi lucru, nu e perceput asa. Scandalul trece de granitele tarii. Se internationalizeaza. „Oxford Analytica” spune ceea ce stia toata lumea si isca un razboi civil in presa damboviteana. Intr-o tara normala, libera, presa este un factor de consolidare a democratiei. In Romania, insa, constata OXAN, presa a devenit un factor nociv pentru democratie.

 Nimic nu s-a schimbat dupa alegerile prezidentiale. Mogulii au ramas pe baricade, cu baionetele in dinti, iar presa, o adunatura tot mai subtire de racani (doar ici-colo cate un gradat) care trage bezmetic in tot ce i se ordona, numai sa nu-si piarda tainul de zamurca si arpacas de pe fundul gamelei. Efectul e un pacanit asurzitor, pe care tot mai putina lume il ia in seama.

 

 

Cetateanul nu e pe agenda mea

Nimeni nu mai scrie despre oameni. Toti vorbesc despre vedete si scandaluri. Diferenta dintre tabloide si restul ziarelor e de calibru. La unele, vedete sunt Simona Sensual, Piticul Porno, Monica Columbeanu, Nikita si Gigi Becali, la celelalte, Basescu, Geoana, Elena Udrea, Vanghelie si Gigi Becali. Un titlu cu Udrea vinde la fel de bine ca unul cu Naomi. Indiferent de ce face ministra, plaja sau comisie.

Agenda cetateanului? O vorba goala. In cate redactii mai sta cineva sa compare niste coloane de cifre ca sa-i spuna amaratului de cetatean la care banca gaseste un credit mai profitabil? Ce ziarist mai pierde vremea cu anchete de teren pe la ruinele spitalelor judetene, daca nu apare si o asistenta nebuna care sa maltrateze un prunc, sau un doctor care sa-si uite penseta in pacient la operatie? Cine sta investigheze cu adevarat marile jafuri de la drumuri, din Bucuresti si din toata tara, daca nu e implicat vreun „Rege al asfaltului”, caz in care scandalul e bun de folosit dupa interesul politic? Unde sa mai abordezi un subiect serios ca „siguranta cetateanului”, cand mult mai spectaculoase sunt bataliile de strada cu pistoale, sabii, bate si lanturi dintre gastile de tigani sau galeriile echipelor de fotbal? Cand ai la indemana raniti plini de sange, ce sa mai pierzi timpul sa cauti conexiunile dintre lumea interlopa, politie si politicieni? Unde scrie despre cladirile de patrimoniu, lasate in paragina de edili mana in mana cu mafia imobiliara, pentru a fi apoi daramate ca sa rasara zgarie nori hidosi de beton si sticla, asa cum au vazut mitocanii in La Defense? Presa a fost mai interesata de carnatii record ai lui Oprescu decat de faptul ca noul primar si-a calcat cuvantul si a aprobat niste monstruozitati cu etaje multe in buricul tirgului, a caror singura calitate e ca ard spectaculos in transmisie directa? Cat despre subiectele „marunte”, grijile zilnice al omului, nici atat. Cine mai scrie despre ghisee, administratia financiara, inmatriculari, cadastru, gaze, canalizare?

Analistul media Iulian Comanescu, in exclusivitate pentru ziuaveche.ro vede si partea economica a rupturii dintre presa si agenda cetateanului: „Trustizarea si tot restul au dus peste tot la o presa mai prietenoasa cu advertiserii decat cu publicul, nu de alta, dar veniturile din publicitate sunt mai mari decat cele din tiraj, de regula. In Romania, e mai rau, mai ales fiindca jurnalistul roman penduleaza, vorba lui Gelu Voican, intre metafizica si clitoris. Exista tabloide de succes si constiinte ale natiei, care filozofeaza prin editoriale si la TV. In schimb, valoarea de utilitate a media, de la un cap la altul, e destul de scazuta: pentru oamenii de tabloid e mai simplu cu cancanuri, pentru cei de la quality e ceva mult sub demnitatea lor. Publicul cred ca totusi asta vrea”.

Iata si un citat dintr-un articol aparut nu de mult in presa locala, inca si mai suferinda decat surata ei centrala: „Toata media gorjeana se rezuma acum la doua mari tabere influentate politic desi agenda publica este cu totul alta. Nu vezi in presa gorjeana ca justitia nu functioneaza, iar deciziile sunt cel putin ciudate, nu citesti despre politisti care odata intrati in sistem isi trag ditamai viloaiele sau sunt pricopsiti, in dispretul oricarei prevederi legale, cu locuinte ANL, nu vei vedea cu adevarat jaful din energetica si exemplele noastre ar putea continua. Agenda mediei locale e prea mult influentata de interesul material si de scandal, dar doar de cel oficial.” (Cornel Somacu – saptamanalul „Vertical” din Gorj)

 

Rating sau informatie?

„Rolul presei in democratie ramane corecta informare a opiniei publice despre tot ceea ce se intampla in tara si in lume, dar mai ales despre ceea ce autoritatile, cercurile de interese, fortele obscure incearca sa ascunda”, crede Ion Cristoiu, raspunzand unei anchete NewsIn. El este insa contrazis de tot ceea ce se intampla in fiecare zi in presa romaneasca (inclusiv de prestatiile sale insesi in perioada Antenelor, cand „regele presei romanesti” statea cu domnu’ Gadea si cu domnu’ Stan la aceeasi masa). Informatia banuita ca nu va face rating nu e buna. Prin urmare, fie nu se difuzeaza, fie se imbraca comercial pentru a face rating. Astfel, stirea despre o medalie olimpica romaneasca la natatie sau atletism va fi omisa sau, in orice caz, difuzata abia dupa meciul amical al Stelei cu o echipa araba de doi bani, sau dupa informatia despre cutare fotbalist care a petrecut pana dimineata intr-un club cu doua pitipoance. Articolul despre bacalaureat va incepe cu elevul prins ca a copiat dupa care, abia, se vor spune, eventual, si subiectele extrase. Culmea comercializarii informatiei o atinge jurnalul de la un post important de televiziune, care isi asezoneaza stirile cu clipuri muzicale, desene animate sau instantanee comice luate de pe internet. Astfel, ai toate sansele ca dupa un accident cauzat de un sofer beat, sa vezi un desen animat cu Goofy care intra cu masina intr-un pom.

Radu Calin Cristea, exclusiv pentru ziuaveche.ro: „Presa informeaza, dar cu gatul intors spre rating. Selectia informatiilor, decupajul lor, locul atribuit in ziar/emisiune, tonul prezentarii, imaginile (cand e cazul) care le insotesc sunt cele care decid calitatea, orientarea si onestitatea informatiei. Un editor poate construi urmatorul tablou cu scenariul aferent: sa informeze despre flama produsa de aprinderea unui chibrit intr-un crescendo ajungand pana la insinuarea iminentei unei explozii nucleare. Va voi da doua exemple, altfel foarte comune. Stire: „Fotbalistul X se transfera la echipa Y pentru suma de Z euro!” Acesta e titlul, carevasazica, miezul, inima informatiei. Stupoare insa: din text afli ca, de fapt, fotbalistul X nu se transfera niciunde. Mai mult, textul e ilustrat cu o fotografie mohorata a fotbalistului X insotita de explicatia: X a mai ratat un transfer! Ce sa mai intelegi? Alt exemplu aflat de la o jurnalista de la un foarte cunoscut post TV. Conducea o echipa care se ocupa de accidente rutiere. Lucrau strans cu politia rutiera. Lucrurile se desfasurau cam asa: politistul afla de accident si alerta echipa TV care sosea la fata locului cand, Doamne iarta-ma, mortul mai era cald. Se filmau imagini atroce cu masini zob, haine sfasiate, sange, cat mai mult sange. I se lua, fireste, un interviu politistului care, explicand cauzele sinistrului, arata, nu-i asa?, cat de profesional au intervenit fortele de ordine. Asa ca – toata lumea multumita, si televiziunea ai politia. Dupa care urmeaza alt accident, un nou telefon si ritualul continua. Romania este, probabil, singura tara de pe glob unde toate accidentele rutiere sunt televizate. Cam aceasta e povestea informatiilor din mass media romaneasca: sunt foarte multe, dar nu stii intotdeauna care sunt cele adevarate.”

 


Iulian Comanescu subliniaza din nou aspectul economic: ”Presa face bani. Cu si fara audienta. Ultimele povesti referitoare la stipendii de la ministere, campanie electorala pe bani si moderatori cu contracte de asa-zisa consultanta arata ca publicul este intr-o oarecare masura suntat, cel putin in zona numita quality.”

 

Calitatea pierde bani

Toate ziarele asa-zise quality (cate au mai ramas) pierd bani. Toate cheltuiesc mai mult decat castiga. Toate merg in paguba. Situatia dureaza de ani buni. Cu toate astea, nici un faliment rasunator nu s-a intregistrat, pana la alegerile prezidentiale din 2009. Dupa aia, trei publicatii, trei redactii au fost aruncate la gunoi ca niste masele stricate. Au fost pedepsite pentru ca nu si-au indeplinit misiunea si nu l-au ras pe Basescu. Nu mai meritau sa traiasca. Cum e posibil? De ce patronii le-au tinut in viata, artificial, finantand pagube de zeci de milioane de euro anual? Secretul lui Polichinelle. De ce? Pentru ca a meritat. Ziarul este un puternic instrument de presiune. De influenta. De putere. De amenintare. De santaj. De spalare a cadavrelor. Folosit cu abilitate, un asemenea ziar poate aduce castiguri mult mai mari decat pierderile din scriptele contabile.

Ce e de facut? Rea e dezinformarea, rele sunt falimentul economic si disparitia presei. Exista solutii pentru o presa de calitate si rentabila financiar?

“Constatam o degradare, in ultimii 7-8 ani, a rolului presei ca factor de informare a publicului si de comentator onest, nu partizan, al publicului. Factorii la care ma refeream privesc ingemanarea dintre interesele mogulilor de presa si ale oamenilor politici, la faptul ca presa devine un mijloc de exprimare a opiniilor politice, de a face politica. Ceea ce, pana la un punct, e legitim, dar nu asa cum se intampla aici”, constata, extrem de elegant, Andrei Cornea, in mai sus citata ancheta. Dupa care adauga: „Nu avem o presa de autoritate, nu exista in Romania un organ de presa care sa detina o autoritate mai presus de partizanat”. Ceea ce inseamna lipsa de credibilitate de care vorbeam la inceput.

La randul sau, in aceeasi ancheta, Nicolae Manolescu vede implicarea patronatului doar ca pe o inabilitate manageriala sau ca pe o ambitie: “Cum au intrat pe mana romanilor, patronii care au cumparat aceste trusturi au inceput sa se amestece. E o atitudine romaneasca. (…)  In modul de gandire capitalist, imi cheltuiesc banii cum ma pricep mai bine, imi fac o echipa de jurnalisti buni, e o afacere cu intermediari, carora le acord incredere. Le dau afacerea pe mana, daca se dovedesc incompetenti, pot sa ii concediez. Dar asa? De unde sa stie Gigi Becali fotbal sau Voiculescu sa faca presa?” Altfel spus, daca si-ar cunoaste interesele, patronii nu s-ar amesteca in politica redactionala. Realitatea (sic!) este insa pe dos: tocmai pentru ca isi stiu interesele, patronii se amesteca. Ei nu sunt interesati de o afacere in presa, ci de afaceri cu presa.

Raportul Oxford Analytica este mult mai transant: „Fiind in trecut o forta care a ridicat stacheta asteptarilor publice si a consolidat spiritul civic, o mare parte a presei pare sa fie acum o extensie a unor interese de afaceri (…) Nu mai este o arena unde optiunile politice pot fi serios discutate, ci pare setata sa invenineze ceea ce probabil va fi o lupta grea pentru prezidentialele din aceasta toamna. Proprietatea concentrata in mainile catorva personaje bogate a condus la schimbari dramatice. Jurnalismul de investigatie a fost ingropat. Numerosi ziaristi cu gandire independenta au fost destituiti sau fortati sa se plieze pe noua linie editoriala. Continutul trivial sau senzationalist a inlocuit relatarile serioase.” Cat despre perspective: „Romania ar putea sa se confrunte cu o cadere a PIB mai mare de 8% in acest an, ceea ce ar face dificil pentru presa sa continue descrierea luptei politice in termeni de tabloid (…) O mare parte a industriei de presa este puternic indatorata catre stat. Numai cateva ziare cu proprietari straini si cateva platforme de stiri pe internet incearca sa furnizeze continut impartial in relatarile lor si analize de profunzime pe teme majore”.

Radu Calin Cristea crede ca doar un singur patron de presa se amesteca in treburile redactionale in functie de interesele sale: „Nu cred, si o spun si din propria experienta, ca mogulii fac si dreg. Amprenta politica o simt clar doar la trustul Intact.” Declaratia sa este facuta inainte de campania electorala pentru alegerile prezidentiale.

Va prezentam si cateva fragmente din motivatia care a insotit campania „Nu mai crede in povesti”, derulata de Agentia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent si Centrul pentru Jurnalism de Investigatii si finantata din resurse europene: „Numeroase rapoarte independente arata ca avem de-a face cu un fenomen generalizat de pierdere a controlului asupra profesiei de catre jurnalisti. Tot mai mult, presa este folosita pentru a promova interesele financiare sau politice ale patronilor, si mai putin pentru a servi interesul public, adica dreptul cetatenilor de a fi corect informati asupra chestiunilor de interes public. (…) De asemenea, se observa o deprofesionalizare accentuata a jurnalismului, mai ales in presa locala, prin presiunile editoriale exercitate asupra jurnalistului. (…) Una din explicatiile acestei situatii este faptul ca institutiile de presa servesc altor interese decat cele legitime de a informa sau de a face profit din activitati de media, actul jurnalistic fiind adesea utilizat pentru a promova interesele politico-financiare ale patronului sau agenda politica a diverselor grupuri de interese. Practic, consumatorul de media nu este o prioritate pentru proprietarii de presa din Romania, care preseaza jurnalistii si editorii angajati sa transmita viciat informatia sau chiar sa o cenzureze.”

Directorul Societatii Academice Romane, Alina Mungiu Pippidi, priveste problema dintr-un unghi extrem de interesant: pericolul care ameninta pluralismul surselor de media, ca urmare a concentrarii presei in mainile unui numar din ce in ce mai mic de patroni. In consecinta, ea propune adoptarea de urgenta a unei legi antitrust, care sa interzica unui patron sa detina in acelasi timp si TV si radio si presa scrisa. Ceea ce nu explica Alina Mungiu este care sunt mijloacele politice prin care aceasta lege va fi promovata, in conditiile complicitatii perverse dintre grosul clasei politice si patronatul de presa. Directorul SAR adauga ca lucrurile sunt extrem de grave si ca libertatea presei scade constant dupa integrarea in UE. Spune Alina Mungiu: “Una din problemele foarte mari ale Romaniei in acest moment este situatia presei. Poate ca lumea nu observa. Dar in mai multe rapoarte internationale, in raportul Freedom House, in raportul Reporters sans Frontieres, in raportul Index (Media Sustainability Index), Romania pierde la libertatea presei de cativa ani incoace de cand este membra in UE, ceea ce este o situatie fara precedent.

Cum trebuie inteleasa aceasta lipsa de libertate a presei in Romania? Ca pare neverosimil, la prima vedere. Auzi oameni trancanind pe toate canalele, iti spui: nu se poate, oamenii astia sunt liberi. In realitate, nu este chiar asa. Presa din Romania a fost gradual capturata de interese corupte, foarte puternice. Nu ca in ea nu exista jurnalisti care nu sunt corupti, sau ca nu exista jurnalisti profesionisti. Dar in acest moment ei nu mai au unde sa lucreze. Concentrarea media este extraordinar de periculoasa. Si eu, care scriu raportul Freedom House anual, am vazut: acum cativa ani am raportat ca erau 14 patroni, in anul urmator erau 9 patroni si acum am ajuns pe la vreo 4 patroni. Asta nu e normal. Avem mari proiecte constitutionale, dar aici realmente avem o lege care exista in majoritatea tarilor civilizate. Incerci sa asiguri pluralismul surselor media.”

Iata si o analiza ceva mai lunga, dar extrem de interesanta a lui Iulian Comanescu despre posibilitatile armonizarii informatiei corecte cu eficienta economica:

„Cred ca se vor intampla mai multe lucruri in anii urmatori:

a. Pe de o parte trebuie sa ne uitam la segmentarea zonei tabloide. In momentul de fata, “Libertatea”, “Cancan” si “Click!” vand peste 50% din tirajul total al presei cotidiene, restul de vreo 10 titluri se zbat intre 10 si 50 de mii de exemplare. Tabloidele merg si pentru ca publicul s-a depolitizat si n-are chef de lucruri serioase. Ziceam altundeva ca trecem de la presa pentru morloci la presa pentru eloi, sa ma ierte cititorii. Nu mai exista cantitatea de frustrare sociala care sa creeze nevoia de faruri calauzitoare, profeti ai democratiei si alte personaje de acest fel, impreuna cu ziarele pe care le-ar face ele. Probabil ca vor aparea diferite formule de tabloid care sa contina, pe langa felurite flavoruri de entertainment, si continut “important”. La fel cum “Cancan” e diferit de “Libertatea, la TV exista in 2010 si un Catalin Maruta, si un Madalin Ionescu. Deci chiar in interiorul acestui sistem se va vorbi despre lucruri noi: ecologie, internet, smart living si altele.

b. Daca presa quality are probleme nu numai fiindca e mai slaba ca acum niste decenii, ci si fiindca interesul publicului e ceva mai scazut, e verosimil ca ea sa se refugieze acolo unde costurile de publishing sunt scazute, adica pe internet. Sunt foarte curios daca Murdoch a vorbit serios cu privire la taxarea accesului pe site-uri si la consecintele acestei idei. Quality incepe sa se potriveasca cu notiunea de data mai recenta de nisa. Pe o nisa ai putea gssi mai putini platitori, dar care platesc mai mult poate…

c. O parte din rolul presei quality este preluat oricum de bloguri, nu ca retorica si savoir faire, ci ca “plasa de siguranta” sau anticorpi ai democratiei. Lenin spunea despre comunism ca e puterea sovietelor plus electricitate. Democratia e puterea votului plus internet. Ingrijorarile cu privire la monopolul informatiei si trustizarea media sunt deja caduce, fiindca oricine isi poate face azi un blog, daca nu e chinez. “Cainele de paza” de pe vremuri are la randul lui un “caine de paza” pe online. Cu toata mizeria, imbecilitatea, rasismul si insultele de pe internet, principial sistemul se poate regla si se regleazs prin Web 2.0. Accidentul lui Orban si executia lui Saddam de pe YouTube sunt doar doua simptome ca e asa.

Concluzia care se impune pentru noi, cei care (mai si) scriem, e sa ne gandim la public si sa actionam in consecinta. Sa ne gandim la public cu respect, adaug. In momentul in care pierzi consideratia esti nefericit ca profesionist. In rest, solutiile de supravietuire sunt foarte diverse, eu unul pot sa ma laud ca am inventat nisa asta de blog de media, dar nu-mi mai pot zice jurnalist si nici blogger, fiindca nu castig bani preponderent din aceste doua activitati. Blogul e chiar “la liber”, banii circula doar prin bannerele de reclama, ceea ce e mai mult un statement (mergeti in spatiul ala daca vreti sa apareti la mine, nu-mi propuneti posturi cu plata!). Poate tocmai de aceea, imi permit luxul de a scrie despre ce vreau, cum vreau si ma bucur ca am gasit un public avizat.”

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult