Statul a demarat negocierile de achiziționare a sculpturii „Cumințenia Pământului”, a lui Constantin Brâncuși, exercitându-și astfel dreptul de preempțiune asupra obiectelor din patrimoniul cultural al României.
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat luni că sculptura „Cumințenia Pământului” de Brâncuși trebuie să rămână în proprietatea statului român, motiv pentru care a prezentat premierului un memorandum în care se propune începerea discuțiilor pentru cumpărarea operei de artă.
Hunor a adăugat că în memorandum este menționată suma de 20 de milioane de euro, așa cum este precizată în adresa Artmark adresată Ministerului Culturii.
„Este o sumă vehiculată. Asta nu înseamnă că este și suma corectă ținând cont că această statuie în mod legal nu are cum să iasă din țară. Ținând cont de criza economică și de foarte multe aspecte și sunt convins că dacă în Guvern răspunsul va fi pozitiv și putem începe discuțiile atunci se poate ajunge la o concluzie bună — să fie un câștig și pentru familie și pentru statul român. Aici nu putem avansa sume. În termenul legal pentru dreptul de preempțiune — 30 de zile — noi vom da un răspuns. Aici e vorba de un efort financiar. Toată lumea este de acord că în momentul în care se vinde această operă, statul român să fie cumpărătorul”, a explicat ministrul.
Una dintre cele mai semnificative opere brâncușiene aflată pe teritoriul românesc, „Cumințenia Pământului” — parte a unei colecții bucureștene particulare—, a fost pusă în vânzare și a fost prezentată luni în cadrul expoziției private dedicată avangardei românești „Showcasing Romanian Avant-garde Art, from Private Collections, on exclusive display”, organizată de Artmark cu prilejul vizitei unor importanți colecționari internaționali.
Opera face în prezent obiectul mai multor oferte de achiziție, unele aparținând unor colecționari români, altele provenind de la colecționari și instituții culturale internaționale. Întrucât capodopera este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului cultural național, Casa Artmark, în calitate de mandatar al proprietarilor, a inițiat în 3 septembrie procedura de înștiințare a Ministerului Culturii în vederea exercițiului preempțiunii, conform obligațiilor legale.