Dezbaterea privind „Criza presei romanesti”, propusa de Adrian Patrusca, continua cu un nou episod. Scandalul Cotidianul – Nistorescu, inainte ca si unul si altul sa esueze lamentabil, arata inca o data fragilitatea pozitiei ziaristului. (Si nu comentam aici persoanele implicate, pe care fiecare e liber sa le priveasca in functie de simpatiile sale, ci cazul.) Supus cenzurii conducerii si victima a intereselor oculte ale patronatului, fara alternativa in presa (criza si cartelul patronilor fac aproape imposibil de gasit un loc de munca pentru un ziarist rebel), cu datorii la banca, cu tentatii materiale, ce alternativa la obedienta are un jurnalist? In ce masura mai este jurnalistul cu adevarat o institutie care impune respect si nu un slujbas la ordinele mogulilor? Si, in acelasi timp, cate competente mai sunt astazi in presa? In ce masura si ziaristii insisi sunt vinovati de criza presei?
Radu Calin Cristea nuanteaza: „Situatia de la „Cotidianul” este infinit mai incalcita decat a fost degajata de polemicile crancene duse in ultima vreme. Am colaborat la „Cotidianul” aproape un an si jumatate. Am constatat un management dezastruos. Cativa din ingerii rezultati in urma revolutiei lui Nistorescu au o constiinta foarte incarcata. Orice jurnalist intra in jocul economiei de piata care cerne foarte sanatos valorile. Restul e o problema de constiinta. Daca se fac presiuni asupra sa si cedeaza nu va fi niciodata un jurnalist liber.”
In opinia aceluiasi RCC, ziaristii au o mare parte din vina crizei in care a ajuns presa romaneasca: „Suntem tara din spatiul ex-sovietic cu cele mai multe ziare, radiouri, televiziuni pe/in cap de cetatean. (Incep sa se mai rareasca – n.a.) Or, e clar ca nu sunt suficiente competente jurnalistice pentru a acoperi o arie atat de descurajant de mare. Presa romaneasca a devenit supraponderala, se prabuseste sub propria greutate. Penuria de jurnalisti in cunostinta de cauza face ravagii. Sunt zeci de facultati de jurnalism cu sute de filiale in toata tara. „Produsele” sunt nespus de debile, mai ales cele din invatamantul privat. N-au prea multa carte, experienta – ioc, sunt june si juni azvarliti direct in presa si care dupa cateva saptamani devin experti. Experti in ceea ce cred ei ca se vinde cel mai bine si inseamna proba de foc pentru un jurnalist de viitor: violuri, copii abuzati, hotii, crime, accidente rutiere etc. Se fabrica astfel o Romanie paralela care extrage din Romania reala doar suculente morbide. De vina ca presa decade sunt jurnalistii, dar nu atat editorii sau patronii, cat marea masa de ziaristi pur si simplu natangi.”
Nici Nicolae Manolescu nu este mai bland cu tagma ziaristilor. El considera ca vocatia presei, de liant intre institutie si cetatean a fost inlocuita de servirea unor grile de interpretare necenzurate profesional, care se bazeaza pe opinia privata a fiecarui ziarist. „Institutia nationala in presa este datul cu parerea. Am urmarit, recent, un talk-show la televizor in care se ofereau solutii la criza economica. Exista un singur invitat specializat in economie, dar toti cei care participau la discutie aveau ceva de spus pe subiect. Uitati-va si dumneavoastra ce fac Mircea Dinescu, Stelian Tanase, Cristoiu, Cornel Nistorescu. Isi dau cu parerea. Atat cer, un pic de simt de raspundere. E si mai pedagogic sa spui nu stiu.”
Iulian Comanescu nu vede dracul chiar atat de negru: „Cu privire la cenzura si obedienta, e de citat inca odata afirmatia lui Catalin Tolontan, ca libertatea de exprimare se ia, nu se da. In principiu e ca-n morala crestina: traim in lume si nu putem evita impuritatea, totul e sa nu facem anumite mizerii cu zel. Intr-un fel sau altul, presa supravietuieste in felul asta de sute de ani, libertate totala de expresie n-a existat in nicio epoca. Napoleon, daca nu ma insel, a reintrodus cenzura dupa ce s-a incoronat si publicul a aplaudat, fiindca pamfletele lui Marat si ale celorlalti erau inadmisibile, poate mai cumplite decat mizeriile care se spun si se fac prin presa romaneasca de azi. In secolul al XXI-lea, presa franceza e totusi libera.
Si mai e ceva: nu aprob un ton excesiv de autocritic. Daca presa romaneasci era in halul in care se zice uneori ci este, nu se chinuiau politicienii pe de o parte si o cumpere si pe de alta sa incerce sa ii infunde pe gat proiectele acelea de Cod Civil si Penal.”
Un foarte interesant interviu a dat relativ recent in Gandul, consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu. In ciuda calitatii sale de om politic, anumite lucruri merita citate aici. Iata ce zice Lazaroiu despre reactia ziaristilor la presiunile pratronatului: „Mi se pare din ce in ce mai amortita. Si eu inteleg si asta, pentru ca suntem pe un fond de criza si in presa au fost restructurari, reduceri de salarii, a scazut piata de publicitate. Exista riscul ca, in aceasta perioada, sa creasca obedienta fata de deciziile patronului. – Restructurari si reduceri de salarii se produc in multe companii private, care n-au legatura cu presa, constata reporterul. – E adevarat, dar presa are un rol mai special. In presa, efectul poate sa fie dezastruos in momentul in care stirile, titlurile pe care le dai reflecta doar interesele patronului si in mica parte realitatea. Presa culege informatii si incearca sa le explice. Mie mi se pare ca asta nu se mai intampla si ca, in ultimele luni, presa incepe sa falsifice democratia, sa falsifice opinia publica.” Dupa care urmeaza: „Poate ar trebui sa facem o tipologie a jurnalistilor. Exista jurnalisti – si aici includ si analisti, comentatori si moderatori – care sunt absolut onesti. Ii cunosc, sunt oameni care nu vor decat sa fie profesionisti. Sunt si oameni carora le plac foarte mult banii. Ei au primit, la un moment dat, foarte multi bani, cand lucrurile mergeau bine, dupa care au inceput sa se faca reduceri de salarii. Ei nu au luat niciodata banii aia pentru ca ii meritau, pentru ca erau mari talente. Nu li s-a spus niciodata lucrul asta, dar s-a lasat sa se inteleaga ca se asteapta o anumita obedienta din partea lor. Cand au scazut salariile, ei spun „Asta e o lovitura, inseamna ca nu mai sunt la fel de talentat” si au inteles ca, de fapt, obedienta le-a fost platita si asta le-a accentuat sentimentul ca trebuie sa ramana obendienti. Exista oameni care, la un moment dat, au facut in mod corect presa, erau onesti. S-a intamplat ceva in viata lor, in cariera lor si au devenit foarte cinici si au spus „Nu mai conteaza, si altii fac asta, o sa iau bani mai multi. O sa-mi falsific convingerile, opiniile si o sa spun ce vrea patronul”. Exista oameni care au sotii, familii, prieteni care sunt arondati pe langa ministere, partide si, la fel, li se pare ca trebuie sa protejeze un anumit partid si sa le critice pe altele. (…) Din pacate, si imi asum ce spun acum, ponderea jurnalistilor onesti e foarte mica, din ce in ce mai mica. De aceea, presa in ansamblu, pentru ca presa e un actor colectiv, incepe sa falsifice democratia din Romania.”
Ne mor ziarele?
Presa scrisa pare condamnata in fata internetului. In Romania si aiurea. Pana la un punct, fenomenul e limpede. Graba si comoditatea cititorului pe de o parte, viteza si adaptabilitatea mai mari ale presei electronice, carora li se adauga diferenta de costuri net in favoarea celei din urma. Va merge aceasta tendinta pana la capat? Vor disparea ziarele tiparite cu totul? Sau vor gasi solutii pentru a se adapta, dupa modelul cinematografului, caruia i se canta prohodul la aparitia televiziunii si care, iata, traieste bine mersi.
Victor Kapra, pe blogul sau, anunta deja decesul ziarelor pe hartie. Argumentele sale sunt cele comune, le-am rezumat si noi mai sus. Printre ele, insa, este unul anume, pe care l-am gasit si la alti comentatori, dar care prezinta un flagrant defect de logica: calitatea slaba a ziaristilor si a productiilor lor. Dar realitatea aceasta se poate indrepta, nu este o fatalitate. Iar migrarea presei scrise pe internet nu determina subita profesionalizare a gazetarilor. E nevoie, si colo si dincolo, de scolarizare si triere drastice. Ceea ce ne face sa-l citam pe Victor Kapra insa este o analogie expresiva si, ma tem, foarte plauzibila: „Acum 60-70 de ani, in orice casa cat de cat respectabila, locatarii nu se asezau la masa fara servetul textil alaturi. Mai tarziu, acesta a fost inlocuit cu cel ieftin de hartie; servetele din panza sunt rezervate acum restaurantelor de lux. Ma incumet sa cred ca asa va deveni, poate, si ziarul ca bun de consum: un obiect de lux, care va fi “consumat” mai mult pentru a sublinia exclusivismul locului si al persoanei care il rasfoieste.”
Sorin Ovidiu Vantu, unul dintre marii investitori din presa nu vede un viitor pentru print, lucru care si explica atitudinea sa fata de Ziua, Cotidianul si Gardianul: „In general, eu cred ca ziarele vor rezista in viitor, dar la tiraje mult mai mici.(…) Nu cred in viitorul ca business al presei scrise. Sa scot un ziar ca sa-l fac ambalaj pentru muraturi nu este genul meu. In momentul in care stiu ca toata generatia care vine acum din spate este pe online, de ce sa mai bag bani in print?”
Alin Teodorescu nu crede nici el in supravietuirea ziarelor de hartie: „Ziarul pe internet tot ziar e. Tot jurnalisti foloseste. Numai ca nu mai trimite ziarul la tipografie, nu-l incarca in camioane, nu-l duce la chioscuri (pe parcurs ziarul se numara bucata cu bucata de 15 ori!), nu-l mai pune in vanzare abia a doua zi dimineata, cand cititorii stiu deja ce s-a intamplat.
Aud de pe acum reactiile: bre, mata nu pricepi ca la Tichilestii din Deal lumea nu stie ce e aia internet? Asa e. Dar daca la Tichilestii din Deal sunt trei abonati la un ziar, cand ziarul trece pe internet, le ofera un laptop gratuit. Omul mai plateste doar abonamentul la internet si la site-ul ziarului. Asta fac ziarele din China si Iordania si de aceea au aparut aceste laptopuri de 100 de dolari. Iar cumparatorul de publicitate stie ca, in fine, a ajuns cu reclama lui si la Tichilestii din Deal, unde nu ajunge nici trenul, nici rata, nici mintea unor patroni de presa blocati in modele anacronice.”
Gurul media Jim Chisholm este insa mult mai optimist. Iata ce declara el spre sfarsitul vietii Cotidianului, : „Ziarele vor supravietui cu siguranta. Nivelul lecturii in print este mai ridicat decat oricand: in parte, datorita alfabetizarii mai mari, in alta, pentru ca tinerii citesc mai mult, dar reviste si anumite carti – fenomenul Harry Potter spune multe. Ziarele trebuie sa se schimbe, insa, si o vor face. Gratuitele au cunoscut o crestere spectaculoasa printre tineri, iar nivelul lecturii lor e din ce in ce mai mare in Europa. Vom avea in curand cotidiane specializate si mai bine targetate: vedem tot mai multe cotidiane de sport sau financiare. In Statele Unite, unde majoritatea ziarelor functioneaza pe abonamente, din ce in ce mai multe titluri isi reduc aria de circulatie pentru a oferi un focus mai bun pentru publicitari. Lanseaza editii noi – platite sau gratuite, pentru a umple nisele libere. Presa ucisa de internet este un mit. Rivalitatea dintre aceste medii este un mit, sunt convins. Vizionarea stirilor la tv scade mult mai repede decat cititul ziarelor. De ce? Pentru ca oamenii devin din ce in ce mai ocupati si nu isi pot permite ca alte lucruri sa intervina in timpul lor liber.”
Intr-adevar, datele oficiale arata ca vanzarile globale de ziare au crescut in 2008. Potrivit lui Gavin O’Reilly, presedintele Asociatiei Mondiale a Ziarelor, scaderile de tiraj din Statele Unite si Europa, au fost depasite de cresterile din Africa, America Latina si mai cu seama Asia. Per total, a rezultat o crestere a vanzarilor de 1,7%.
Radu Calin Cristea crede ca lucrurile sunt departe de a fi clare: „Se anunta o lupta crancena (intre print si internet – n.r), dar numai in tarile unde Internetul e un canal de comunicare cautat de un numar consistent de utilizatori. Nu e cazul Romaniei. Inaintemergatorul magnat media Rupert Murdoch, Presedintele News Corp, testeaza piata si anunta miscari care vor brusca relatia presei scrise cu Internetul. „Sunday Times” urmeaza sa fie lansat in aceasta toamna ca site de sine statator. Ar urma, dupa acest prim test, aceeasi procedura si pentru „The Wall Street Journal”. „The New York Times” intentioneaza sa publice in editia sa electronict anumite articole contra cost: bagi mana in buzunar daca vrei sa citesti un comentariu scris de marele kremlinolog Richard Pipes! Nu e sigur cine si ce se va castiga din aceasta inevitabila confruntare: de pilda – un indraznet cotidian regional american a trecut integral pe Internet. In cateva luni a dat faliment.”
Iulian Comanescu are in fata subiectului o luciditate romantica, in masura in care oximoronul e permis. ”Daca mai are presa tiparita vreo sansa in fata internetului? Da, de ce nu? E costisitoare si greu de distribuit. Insa hartia este un suport foarte sexy si comod, mai ales pentru articolele lungi. Lectura pe ecran e mai lenta si enervanta, functioneaza doar pe spatii mici sau in povesti foarte casetate. Mai e ceva, ce-am mai spus: sa ne gandim putin la “moartea cartilor” daca ne ingrijoreaza presa tiparita atat de tare. Cartile au murit de nu stiu cate ori, mai intai s-a dus naibii papirusul fiindca Egiptul fusese cucerit de arabi si a fost inlocuit de pergament, dupa aceea pergamentul a cedat intaietatea hartiei, manuscrisele au disparut si ele din cauza lui Gutenberg, dupa tiparul mobil a aparut linotipul, filmele de linotronic au inlocuit plumbul. Inainte de toate astea au fost tablitele de lut si de ceara, inscriptiile lapidare, Piatra de la Rosetta si multe altele. Sincer, diferenta dintre ecran si hartie nu mi se pare atat de imens de mare daca ne gandim la schimbarile tehnologice de mai sus. Jurnalismul e in primul rand o metoda, spunea profesorul evreu Grig Davidovitz, si suportul conteaza mai putin. Am senzatia ca lucrurile se indreapta oarecum in directia “carte-obiect”, vom avea exemplare personalizate, opulente, tactile din tot ceea ce ne intereseaza. Cand ma uit la unele coperte de “Wired” sau “Wallpaper”, mi-e clar ca viitorul e azi. Nu-i exclus sa facem ce ne trasneste, singuri acasa, la niste imprimante mai perfectionate, care isi si leaga paginile. Treaba asta cu do-it-yourself e din ce in ce mai raspandita pe digital in momentul de fata: toata lumea isi face si aranjeaza din punct de vedere grafic bloguri, canale de YouTube si MySpace, conturi de Picasa si Flickr. E drept ca putine din florile astea au sa poarte rod, dar lumea se schimba oricum in urma demersurilor amatorilor.”
Dupa bloguri suntem noi…
Pot blogurile acoperi nevoia de informatie a cetateanului pierdut intre tabloide si presa interesata a mogulilor?
Din nou Iulian Comanescu: „In Romania si acum, destul de putin si de greu. Cel putin nu nevoia de genul de informatie pe care il colporta presa. Ma uitam la moartea lui Valeriu Lazarov: exista vreo cateva zeci de bloguri care au regurgitat informatia de mainstream si doar vreo doua-trei posturi cu valoare adaugata. Totusi, blogurile sau unele dintre ele sunt capabile sa creeze un discurs interesant, care fidelizeaza tocmai prin lipsa de resurse care le caracterizeaza. De regula pe un blog gasim o singura persoana, care “face ce poate”. Nu e nici macar echivalentul unei sectii dintr-un ziar. Fiindca sunt mai smecher si mai tributar exigentelor presei scrise, eu insumi mi-am dat seama ca la un moment dat am inceput sa ma comport ca un soi de virus: daca aveam un capat de informatie, il dadeam la verificat la amicii dintr-o redactie si se intorcea la mine confirmat sau nu. Sigur ca in timp ce eu infestam redactiile, departamentele de media ale acestora traiau bine-mersi pe spinarea mea, preluand informatii fara a ma cita. Cel mai frumos a fost cand o cunoscuta jurnalista de la un ziar, nu tocmai ultimul, m-a sunat si a inceput sa ma ia la bani marunti, ca sa afle de unde stiu eu ca Sarbu face Mediafax la Praga. Sa-i dau telefonul persoanei cu care am vorbit, ca altfel nu ma crede. I-am zis ca n-are decat. Şi-asa am o multime de influenta, cu care nu prea am ce face.
Am amintit povestea asta fiindca explica oarecum raporturile dintre presa clasica si online – sau pe dos. Acelasi Grig Davidovitz, cu care am facut acum cateva luni o discutie la HotNews.ro, spunea ca pe langa discursul de tip jurnalistic si cel de tip publicitar, mai apare un al treilea, blogul. Asta pentru ca pe un blog nu putem sti intotdeauna, exact, cine scrie si de ce scrie ce scrie. Posturile cu plata far? “P” se poarta si in Romania si bloggerii “nativi” nu au de unde sa cunoasca rigorile de acest fel sau de alt tip ale jurnalismului.
Cu toate acestea, in acest gen de insuficienta, un blogger bun va sti sa construiasca un discurs liniar, consistent de la o zi la alta. Subiectele pe care le are sunt putine, dar le va urmari indelung, exact pe dos decat presa mare, care, mai ales la noi, nu straluceste la capitolul “follow-up-uri”. Oarecum e ceea ce face Dan Diaconescu pe TV, tot din lipsa de resurse. De aceea eu am spus ca OTV seamana mai curand cu un blog decat cu o televiziune: e un post speculativ, retoric, paranoid, fictional, narativ, cel putin la show-ul de seara. Interactivitatea e data de SMS-uri in loc de spatiul de subsol si asa mai departe. Sigur ca toate acestea pot sa nu ne convina, dar cu aproape nimic, Diaconescu a atins o cota de piata de 3%. Cu alte cuvinte, limitarile personale sunt un atu la un moment dat. Asta daca ai energie si obsesii, lucruri care nu prea caracterizeaza jurnalistul mediu din Romania lui 2009.”
Radu Calin Cristea este un adversar inversunat al blogurilor, cel putin in forma in care exista ele acum in Romania: ”Nu cred in blog-uri pentru ca nu mi se pare cinstit ca eu sa ma autentific, iar bloggerii sa se ascunda dupa nicknames-uri. Este prima si, sper, ultima postare a mea pe un blog. Am cedat invitatiei lui Adrian Patrusca, raspunzand astfel unui serviciu pe care, cu eleganta si gratie, mi l-a facut cu ani in urma. Asa ceva nu se putea refuza. Vom putea vorbi despre blogurile romanesti doar dupa ce acestea se vor supune unor norme, vor intra in legalitate, iar administratorii lor isi vor respecta toate responsabilitatile ce garanteaza un dialog civilizat si dau sens ideii de blog. Ceea ce se intampla acum in blogosfera romanasca inseamna, cu rare exceptii, un abuz al libertatii de exprimare. Bunacredinta a lansarii unei dezbateri e invadata, sufocata si finalmente compromisa de frustrati, dementi, ticalosi, imbecili etc. E o contradictie ca, simbolic vorbind, eu sa tratez un blog ca pe o agora a unor dezbateri care sa-mi macine mintea, pentru care sa ma pregatesc si pe care sa le lansez cuviincios si cu speranta unui profit intelectual, iar altii sa poposeasca in acest spatiu doar pentru satisfacerea unor nevoi fiziologice. Excesul de competenta postrevolutionar s-a mutat in forme grotesti pe bloguri. Unde, pe deasupra si tot sub inacceptabila protectie a anonimatului, nu mai debitezi tampenii sub forma unui solilocviu anonim, ci „dialoghezi” si cu personalitati de care te despart ani-lumin?. Inchei cu aceste vorbe infuriate si pentru a-l pune in garda pe Adrian Patrusca. Sa nu fii ca ei! Ochii pe butelie!”
Ii multumim lui Radu Calin Cristea pentru gentiletea cu care si-a invins aversiunea. O precizare, totusi: cand i-am solicitat opinia, am facut-o pentru o platforma de dezbateri, nicidecum pentru un blog, asa cum Radu gresit a inteles. Pana la urma ea a ajuns la Ziua Veche, care este un adevarat jurnal on line, iar realizarea lui nu apartine unui singur om, ci unui grup de ziaristi profesionisti, cu identitatea „la vedere”. Iar scopul este chiar acesta: sa nu fim ca ei si sa stam cu ochii pe butelie!
Raspunsul pare a se poticni la notiunea de „informatie”. La ce informatii are acces bloggerul, ce interes are acesta sa le promoveze, cat de credibile sunt sursele sale? Si cat de constient este el de puterea uriasa pe care o detine si o manipuleaza? (Potrivit studiului din primavara lui 2009 al Standout, 70 % dintre repondenti, recunosc ca si-au intarit sau si-au schimbat opinia dupa ce au venit in contact cu opiniile de pe bloguri.) Cat de manipulabili sunt bloggerii? Cat de sinceri? Cat de circumspecti sunt cititorii de bloguri, atunci cand recepteaza informatiile? Cum le folosesc ei? Cat de nevinovate si de nedaunatoare pot fi informatiile transmise viral?
Iata o rafala de intrebari la care asteptam sa raspunda citorii nostri. Cu raspunsurile lor la aceste chestiuni si la cele de mai sus vom completa studiul despre criza presei si solutiile de viitor.
