Acasa Cultura-ReligieCultura „Cel mai prost serial al anului“, criticat pentru pornografie și misoginism, a fost anulat după doar un sezon

„Cel mai prost serial al anului“, criticat pentru pornografie și misoginism, a fost anulat după doar un sezon

scris de Misu Andrei
78 Afisari

HBO a decis să anuleze acest serial, care a stârnit numeroase controverse chiar de dinainte de lansare. Recenziile criticilor și ale publicului au fost foarte proaste.

foto: captura video trailer

Cotroversata serie „The Idol/Idolul“, de la HBO Max, cu Lily-Rose Depp (fiica lui Johnny Depp și a Vanessei Paradis) și The Weeknd în rolurile principale, a fost anulată după doar un sezon scurt, de doar cinci episoade.

„«Idolul» a fost unul dintre serialele originale HBO cu cele mai mari provocări, iar noi suntem mulțumiți de reacția publicului. Ne-am gândit mult, atât HBO, cât și creatorii și producătorii și am decis să nu continuăm cu un al doile sezon. Suntem recunoscători creatorilor, distribuției și echipei pentru munca lor incredibilă“, a spus un purtător de cuvânt al HBO, citat de Variety.

„The Idol“ spune povestea unei vedete pop, Jocelyn (Lily-Rose Depp), care are o cădere nervoasă după un turneu anulat și care pregătește o revenire în industria muzicală. Într-o noapte, într-un club de dans din Los Angeles, ea îl întâlnește pe Tedros (The Weeknd), proprietarul misterios al localului, un guru-coach specializat în dezvoltare personală. Deși el ascunde multe lucruri întunecate din trecutul său, Jocelyn este fascinată de acest bărbat cu care începe o relație ciudată și complicată, potrivit The New York Times.

Scene de sex greu de vizionat

Sezonul 1 s-a încheiat după doar cinci episoade, fiind scurtat cu un episod față de cele șase planificate inițial. Producția, care se apropie de zona pornografiei, a născut numeroase controverse încă de dinainte de lansare.

În martie, revista „Rolling Stone“ a publicat un articol cu mărturii anonime ale unor persoane din echipa de producție, care au spus că producătorul The Weeknd a cheltuit timp și bani pentru a face un show „despre un bărbat care ajunge să abuzeze o femeie, iar ei îi place acest lucru“.

„The Idol/Idolul“ este o miniserie creată de Sam Levinson (cunoscut pentru un alt serial controversat, „Euphoria“), Abel Tesfaye (The Weeknd) și Reza Fahim, „The Idol“ a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes, în mai, unde au fost prezentate primele două episoade. Serialul a fost „demolat“ de critici și jurnaliști, iar asta încă din faza de producție.

În primul episod, Lily-Rose Depp apare o mare parte din timp topless, iar după proiecția de la Cannes criticii l-au caracterizat drept o fantezie a unui bărbat toxic“. Serialul include multe scene de sex explicit, care conduc spre zona de pornografie, există scene de masturbare (cu personajul lui Lily-Rose Depp), ecene de sex cu sugrumare și, uneori, scenele de sex sunt jenant și greu de vizionat, după cum a scris The Guardian.

Serialul nu numai că a fost foarte criticat, dar a primit, inițial, un scor nemaiîntâlnit pe Rotten Tomatoes (9%), iar în prezent a ajuns la 19%, de asemenea un scor foarte slab.

Publicația The Telegraph a scris că acesta este „cu siguranță cel mai prost serial al anului“, în timp ce The Guardian a mers mai departe, numindu-l „unul dintre cele mai proaste programe TV făcute vreodată“.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS