Acasa Cultura-ReligieCultura China frumoasă – Pe urmele Spătarului

China frumoasă – Pe urmele Spătarului

scris de M.A.
7 afisari

China a fost şi rămâne o ţară fabuloasă, dar nu mă refer la esenţa exotică, care, printre altele fie spus, se dezvăluie privirii la fiecare pas; China este o ţară fabuloasă prin vigoarea cu care îşi construieşte prezentul şi viitorul pe fundamentul robust al trecutului.

China frumoasă - Pe urmele Spătarului

China frumoasă - Pe urmele Spătarului Milescu

Deşi are o istorie multimilenară probată de numeroase artefacte cu valoare de unicat cunoscute de toată lumea, China nu se complace în doar valorificarea acestora sau în autocontemplare, ci prioritar în adăugarea la acestea a plusvalorii generate de produsele ştiinţei, artei şi tehnicii moderne.

China – au mai spus-o şi alţii (unul dintre aceştia fiind cărturarul nostru şi diplomatul rus Nicolae Milescu Spătarul) – este o ţară care fascinează. Am impresia că europeanul care calcă pe pământ chinezesc începe imediat să se chinezească, adică se îndrăgosteşte de această ţară şi acceptă valorile ei. O spun din proprie experienţă şi fără a exagera cîtuşi de puţin.

De trei decenii şi mai bine China uimeşte lumea prin politicile sale. Modernizarea promovată prin deschidere şi reforme îndrăzneţe a dat rezultate impresionante, dezgolind totodată problemele nevralgice ale societăţii chineze. Una dintre acestea ţine de domeniul ecologiei. Nu este o problemă chineză, ci o problemă care marchează civilizaţia la nivel global, adică şi pe noi. În China – iarăşi, ca în toată lumea – dorinţa de a obţine profit cu orice preţ a generat grave probleme de mediu. Ţara, cunoscută pe parcursul secolelor pentru frumuseţile-i sclipitoare, s-a trezit la un moment dat cu soluri degradate, ape poluate şi este pe cale să rămână fără păduri.

Anul 1978 a fost marcat nu numai de deciziile politice şi economice care au uimit lumea şi au pus începutul transformărilor pozitive, ci şi prin demararea procesului de însănătoşire ecologică a Chinei. Pe parcursul ultimelor decenii, pentru recuperarea pierderilor pricinuite de atitudinea consumtibilă faţă de natură, au fost luate măsuri radicale privind protecţia pădurilor şi a apelor, plantarea noilor păduri, crearea zonelor forestiere şi a sistemelor acvatice ecologice.

Străbătând drumurile Chinei, este imposibil să nu observi că toate terenurile agricole sunt înconjurate de importante fîşii forestiere, iar la fiecare 2-3 kilometri apar zone împădurite de o frumuseţe rară şi că malurile râurilor şi pîrâiaşelor sunt şi ele scăldate în verdeaţă… Bineînţeles, este de competenţa specialiştilor să calculeze iminentele rezultate pozitive ale acestei grandioase lucrări. Eu, cel care timp de zece zile am străbătut cîteva mii de kilometri pe întinsurile Chinei, nu fac decît să constat: este absolut impresionant efortul chinezilor de a avea o ţară frumoasă!

Prin acţiunile sale, noua conducere a Chinei confirmă şi susţine ataşamentul nativ al chinezilor pentru frumuseţile ţării. Pe lîngă obiectivele strategice extrem de curajoase de ordin economic şi social pe care le au în vizor, chinezii doresc să construiască o civilizaţie ecologică şi o ţară frumoasă.

Fiţi de acord că este o cauză demnă de această mare naţiune!

Frumuseţile ţării, în viziunea autorilor acestei concepţii, nu se limitează şi nu înseamnă doar păduri, râuri şi munţi, monumente de istorie şi cultură. În China frumuseţea trebuie să fie omniprezentă, înglobînd şi avînd răsfrângere asupra arhitecturii, străzilor, mijloacelor de transport, locurilor publice, de agrement… Constatăm că bună parte a acestui obiectiv a fost materializată.

Oraşul Shanghai este o vitrină a Chinei viitoare sau, dacă vreţi, este o fereastră prin care China priveşte spre propriul viitor. Aici, modelul estetic despre care vorbeam se face vizibil la fiecare pas. Arhitectura, uniformele poliţiştilor şi ale personalului tehnic, metroul, străzile pietonale, zonele verzi, râul şi marea – toate se îmbină perfect cu tradiţia chineză şi creează o armonie… – da, cred că nu greşesc – o armonie desăvîrşită.

Toate acestea au fost şi sunt obţinute şi menţinute printr-un uriaş şi constant efort. Planul urbanistic al Shanghaiului este dublat de o uriaşă machetă în perimetrul căreia poate fi identificată fiecare stradă, fiecare casă, fiecare scuar şi, probabil, fiecare copac. Nimeni nu poate demola sau construi ceva în mod ilegal, pentru că totul este la vedere, pentru că totul se face conform unui plan bine gîndit şi respectat cu stricteţe. Iată de ce un oraş uriaş cu 23 de milioane de suflete şi tot atâtea aspiraţii respiră lejer, trăieşte frumos, oferă plăcere şi confort propriilor cetăţeni şi vizitatorilor. Nimic urât. Totul trebuie să fie spre bucuria ochiului şi a sufletului. Pentru că este parte componentă a Chinei frumoase.

Indiscutabil, civilizaţia ecologică este viitorul planetei. Alternativă nu există. Poporul chinez, fiind şi moştenitor al unei uriaşe culturi multimilenare, a fost printre primii care au înţeles acest lucru.

China şi Republica Moldova – sunt ele comparabile şi compatibile? Şi da, şi nu. De exemplu, ar fi cam greu să comparăm palma noastră de pământ cu imensitatea chineză. În rest, nu văd de ce n-ar exista compatibilitate sufletească, culturală… De altfel, am avut şi noi cîndva o ţară frumoasă şi trebuie să sperăm că iarăşi o vom avea. În acest sens exemplul şi experienţa chineză ne-ar fi, în mod sigur, de folos – de mare folos!

Lăcomia este secundată de urâciune. Sau, poate, invers. În orice caz, ştim că aceste noţiuni şi realităţi sunt complementare.

Nu întâmplător am dat exemplul cu planul urbanistic al Shanghaiului. Noi nu avem un astfel de plan barem pentru Chişinău, nemaivorbind de celelalte localităţi. Lucrurile se produc haotic sau sunt ghidate de interese meschine. Nu vreau să intru în detalii, pentru că mai toată lumea le cunoaşte. Dar lumea aceasta, interesele căreia sunt călcate în picioare şi care este frustrată de frumuseţea pe care o merită, rămâne mereu în expectativă… Monumentele de istorie şi cultură sunt demolate, iar în locul lor apar nişte momâi eclectice, dominate de kitsch, care le întrec prin lipsă de gust chiar şi pe cele din perioada sovietică. Avem, la Chişinău, cele mai urâte troleibuze din Europa şi o piaţă agricolă în chiar centrul capitalei, avem… Halal!

Republica Moldova are cea mai mică suprafaţă împădurită din Europa, dar nu are un plan de împădurire. Puţinele păduri care ne-au mai rămas sunt date în arendă pentru 49 de ani, fără impunerea unor condiţii stricte de protejare, şi s-ar putea ca în scurt timp să cadă sub toporul lăcomiei şi acest pământ să rămână şi fără bicisnica lor umbră.

Lecţia chineză rămâne să fie însuşită.

Aşadar, pe cînd şi la noi un proiect de edificare a Moldovei frumoase?

Cred că aceasta ar fi unica replică demnă la sublima provocare a chinezilor, care sunt în plin proces de edificare a Chinei frumoase.

Vlad Darie (director MOLDPRES)

1 comentariu

Tache 10-08-2013 - 23:07

Proverbe chinezesti :

Un pic de parfum ramane si pe mana care ofera flori.

O gura imputita nu va vorbi niciodata frumos.

Cetatenii educati sunt bogatia unei tari.

Sa nu-ti fie frica sa cresti incet, dar sa-ti fie frica sa stai pe loc.

Mari indoieli, adanca intelepciune. Putine indoieli, putina intelepciune.

Faci bine, culegi bine. Faci rau, culegi rau.

Sa nu inlaturi musca de pe fruntea prietenului tau cu un topor.

Cel care intreaba este un prost pentru 5 minute. Cel care nu intreaba este un prost pentru totdeauna.

Cel care loveste primul admite ca a pierdut dezbaterea.

Daca trebuie sa te apleci, apleaca-te pana la pamant.

Daca vrei sa nu se afle atunci trebuie sa nu faci.

Cand esti rabdator la furie scapi de 100 de zile de necaz.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult