În anul 1900, Passeig de Gracia era cel mai important bulevard din Barcelona. Aici au început să răsară clădirile emblematice şi s-au deschis cele mai bune teatre şi cinematografe, precum şi cele mai exclusiviste magazine, restaurante şi cafenele.
crollA fost şi bulevardul pe care cei mai bogaţi şi ambiţioşi membri ai burgheziei au decis să-şi construiască casele, concurând între ei într-o manieră îndrăzneaţă şi exhibiţionistă, alegându-i pe cei mai eminenţi arhitecţi ai vremii să îşi implementeze proiectele.
În 1905, Pere Mila şi Roser Segimon s-au căsătorit. Atraşi de faima Passeig de Gracia, aceştia au achiziţionat o casă individuală cu grădină situată pe un teren de 1.835 de metri pătraţi şi l-au însărcinat pe arhitectul Antoni Gaudi să le construiască noua proprietate. Etajul principal al acestei noi clădiri, Casa Mila, urma să fie casa lor şi aveau să închirieze celelalte apartamente.
Construcţia s-a realizat între anii 1906-1912, menţionează site-ul oficial www.lapedrera.com. A existat un interes considerabil pentru construcţia Casei Mila şi au fost publicate diverse rapoarte despre aceasta, precum articolul din revista L’Edificació Moderna, publicaţia patronatului din construcţii.
Gaudi a fost hotărât să răspundă nevoilor vieţii moderne ”fără ca natura materialelor sau rezistenţa acestora să fie un obstacol care să-i limiteze libertatea de acţiune” şi a descris structura coloanelor ca pe o inovaţie care ar avea ca rezultat o dimensiune mare şi bine iluminată.
Construcţia clădirii a fost complexă şi a fost plină de probleme financiare şi juridice. Nici nu a fost lipsită de controverse. Gaudi a continuat să-şi schimbe proiectele pentru a modela aspectul structurilor clădirii pe măsură ce lucrarea avansa. A depăşit cu mult bugetul aşteptat şi nu a respectat codurile de construcţie ale Consiliului Local: volumul construit era ilegal; podul şi acoperişul au depăşit maximele admise; iar unul dintre stâlpii faţadei ocupa o parte din pavajul de pe Passeig de Gracia, .
Când Gaudi a descoperit că un inspector a venit să-l alerteze pe constructor, domnul Bayó, cu privire la aceste ilegalităţi, a lăsat instrucţiuni foarte precise. Dacă inspectorul s-ar întoarce şi coloana ar trebui tăiată, Gaudi avea să pună o placă în care se menţiona ”secţiunea de coloană care lipseşte a fost tăiată la ordinul Consiliului Local”. În cele din urmă, Comisia a certificat că clădirea este un monument în natură şi nu trebuie să se conformeze strict regulamentelor municipale.
Chiar şi aşa, soţii Mila au fost nevoiţi să plătească o amendă de 100.000 de pesetas pentru a legaliza clădirea.
Soţii Mila s-au certat cu Gaudi în privinţa onorariilor sale şi chiar au mers în instanţă pentru ele. Gaudi a câştigat cazul şi Roser Segimon a fost nevoită să ipotecheze Casa Mila pentru a-i plăti arhitectului, care a donat compensaţia unei mănăstiri de maici.
În primii ani, în ziarul La Vanguardia erau publicate reclame, oferind camere de închiriat în Casa Mila, căutând servitori pentru unul sau altul dintre chiriaşi şi chiar făcând reclamă la cursuri de limba engleză.
Chiriaşii au inclus: Pensió Hispano-Americana (1912-1918); Alberto I. Gache (Buenos Aires, 1854 – Montevideo, 1933), consul al Republicii Argentina la Barcelona, care a locuit din 5 august 1911 până la sfârşitul anului 1919; Merce Duran şi Paco Abadal, care au locuit acolo din 1912 până la sfârşitul anului 1930; prinţul egiptean Ibrahim Hassan (Cairo, 1879 – Barcelona, 1918), care a murit în casa sa din La Pedrera de pe Passeig de Gracia.
În 1929, la parterul clădirii au început să se deschidă magazine, printre care şi faimoasa croitorie ”Sastreria Mosella”, care a rămas acolo timp de peste 80 de ani. În 1946, Roser Segimon, care era văduvă de şase ani, a vândut clădirea companiei imobiliare Immobilaria Provença, deşi a continuat să locuiască în apartamentul de la etajul principal până la moartea ei, în 1964.
După mulţi ani de neglijenţă, Casa Mila, cunoscută popular sub numele de ”La Pedrera” şi declarată Patrimoniu Mondial în 1984 de UNESCO, a fost restaurată şi deschisă publicului în 1996. Din ianuarie 2013, clădirea găzduieşte Fundaţia ”Catalunya La Pedrera” şi un important centru cultural care este renumit în Barcelona pentru gama de activităţi pe care le organizează şi pentru diferitele spaţii muzeale şi săli de uz public pe care le oferă.