Papa Francisc a cerut coreenilor la finalul vizitei ȋn peninsulǎ să treacă peste diviziunile dintre ei și să admită că formează ”un singur popor”.

Cum s-a ȋncheiat vizita Papei Francisc ȋn Coreea de Sud (foto: channelnewsasisa.com)
La încheierea vizitei sale în Coreea de Sud, Papa Francisc le-a cerut coreenilor din nord și din sud să recunoască faptul că formează ”un singur popor” și să depășească cele șase decenii de diviziuni. Conform Agerpres, după o întâlnire cu responsabilii religioși, Suveranul Pontif a oficiat o slujbă solemnă la catedrala Myeong-dong din Seul pentru reconcilierea celor două părți ale peninsulei divizate de la armistițiul care a pus capăt războiului în care ele s-au confruntat între anii 1950 și 1953. Acesta a fost unul dintre momentele semnificative și foarte așteptate ale primei sale vizite în Asia și totodată ultima etapă înaintea plecării înspre Roma.
În discursul rostit pe un ton pronunțat religios în prezența președintei Park Geun-Hye, Papa Francisc nu s-a adresat guvernelor, ci cetățenilor din ambele părți ale paralelei 38. Pe parcursul întregii sale vizite el nu s-a referit deloc la liderii nord-coreeni și nu s-a adresat acestora nici măcar o dată. De altfel, Vaticanul nu are niciun fel de relații cu Coreea de Nord, unde o comunitate catolică redusă numeric este recunoscută, dar ea este sever îngrădită și supravegheată.
„Slujba de astăzi este înainte de toate o rugăciune pentru reconciliere în această familie coreeană (…) Un întreg popor trimite cerului rugămintea sa dureroasă”, a spus Suveranul Pontif, amintind de „experiența diviziunilor și conflictelor ce durează de peste 60 de ani”. Trebuie să recunoaștem „realitatea că toți coreenii sunt frați și surori ce aparțin unei singure familii și unui singur popor”, a insistat Papa Francisc, cerând coreenilor să găsească „noi oportunități de dialog, de reuniune și de depășire a diferențelor” și să respingă „mentalitatea bazată pe suspiciune, diviziune și competiție”.
La fel cum a procedat în septembrie 2013 când s-a referit la Siria, sau în timpul vizitei din luna iunie în Israel și teritoriile palestiniene, Papa Francisc a cerut credincioșilor să se unească în rugăciune pentru pace și reconciliere și a evitat orice condamnare pentru a nu influența posibilele soluții în cazul unor astfel de crize complexe. În aceeași zi în care Suveranul Pontif și-a încheiat vizita la Seul au început manevrele militare comune ale Coreii de Sud și Statelor Unite, un nou prilej pentru Phenian de a acuza aceste state că aduc peninsula coreeană ‘în pragul războiului’.
2 comentarii
Pai s-a incheiat bine.
Au inceput exercitiile militare!
Bani arsi !
Comments are closed.