Acasa Cultura-ReligieCultura Dan Negru revine cu quiz show-ul de la Kanal D: „E un program care arată altfel de oameni la televizor

Dan Negru revine cu quiz show-ul de la Kanal D: „E un program care arată altfel de oameni la televizor

scris de Misu Andrei
60 Afisari

Dan Negru pregătește noi provocări și întrebări inedite pentru concurenți, dar și pentru telespectatorii care își testează cunoștințele din confortul propriului cămin. „Jocul cuvintelor cu Dan Negru” revine la Kanal D, începând de miercuri, 30 august 2023.

Dan Negru
foto:facebook

„Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, cel mai simplu de înțeles quiz show, cu și despre cuvinte, revine în casele românilor cu un nou sezon, din 30 august. Încă de la primele ediții difuzate, emisiunea de la Kanal D s-a dovedit a fi un succes, devenind la scurt timp de la lansare un obicei în casele românilor de toate vârstele și profesiile.

„Jocul cuvintelor cu Dan Negru” a transformat limba română într-un domeniu atractiv pentru întreaga familie, oferind o experiență captivantă și educativă tuturor celor care o urmăresc.

Quiz show-ul fenomen va difuzat în fiecare miercuri, joi și vineri, de la ora 22.30, la Kanal D, iar amfitrionul acesteia, Dan Negru, pregătește noi provocări și întrebări inedite pentru concurenți, dar și pentru telespectatorii care își testează cunoștințele din confortul propriului cămin.

Am auzit-o de 20 de ani asta, că românul e prost, trebuie să-i dăm prostie la televizor. Kanal D a avut curajul să vină cu un program care nu doar că nu promovează prostia, dar promovează limba română, dar și inteligența. Dincolo de asta, e un program care arată altfel de oameni la televizor. Și de aici marele succes pe care-l are. Dintr-o dată telespectatorii au văzut altfel de oameni, ei sunt de fapt România: oameni normali, oameni cu studii, cu diplome sau oameni simpli, nu extrovertiți, oameni normali, nu nebuni. Adică România adevărată. Jocul cuvintelor a venit cu inteligență, cu limba română, cu un casting de oameni normali”, a declarat Dan Negru, pentru „Adevărul”.

„La început nu mi-a dat nimeni aripi”

Mecanismul simplu și ingenios al jocului face ca „Jocul cuvintelor cu Dan Negru” să fie accesibil tuturor și să cultive pasiunea pentru cuvinte, sensuri ale acestora și puzzel-uri. Toți pasionații de cuvinte, de limba română, precum și iubitorii jocurilor de perspicacitate și cultură generală vor avea parte de noi definitii care să le pună la încercare cunostințele si viteza de reacție.

La început nu mi-a dat nimeni aripi, îmi spuneau că nu o să se uite nimeni la așa ceva. Lumea prostii, nebunii. Mi-am amintit de vorba lui Dabija, care spunea: «ai curajul să zbori cu aripile tăiate?». Și uite că a funcționat și că funcționează. Eu cred că piața de televiziune s-a schimbat. Am prins această piață în plin, în ultimii 25 de ani, făcând cele mai urmărite show-uri. Mă onorează titulatura de «regele audiențelor». De la farse, la blonde, de Next Star cu copiii, la revelioane, am trecut prin toate. Trebuie să evoluăm și noi. Nu mai merge cu «Mama natură», funcționa în anii 2000, pentru că nu exista internet. Acum nu trebuie să mai aștepți emisiunea de la tv să o vezi. Cred că televiziunea trebuie să învețe să evolueze”, a mai spus Dan Negru.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS