Acasa Cultura-ReligieCultura Dan Şova regretă că că a negat Pogromul de la Iaşi

Dan Şova regretă că că a negat Pogromul de la Iaşi

scris de P.C.R.
4 afisari

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’ îşi exprimă profundul dezacord şi indignarea faţă de declaraţiile purtătorului de cuvânt al PSD, Dan Şova, făcute luni la postul de televiziune ‘The Money Channel’, în timp ce senatorul îşi exprimă regretul dacă afirmaţiile sale au fost greşit înţelese.

Dan Sova regretă că că a negat pogromul de la Iaşi-foto:Agerpres

Potrivit unui comunicat remis marţi Agerpres de Institutul ‘Elie Wiesel’, afirmaţii precum ‘la Pogromul din Iaşi au murit 24 de evrei‘, o ‘armată germană este responsabilă pentru evenimentele din Iaşi‘, sau ‘pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit’ reprezintă declaraţii care neagă Holocaustul evreilor din România şi responsabilitatea Guvernului Ion Antonescu pentru uciderea a peste 250.000 de evrei români şi ucraineni. Acest lucru, se menţionează în comunicatul de presă, este cu atât mai grav cu cât Guvernul României în iunie 2011 a comemorat 70 de ani de la Pogromul din Iaşi, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Iaşi au acordat titlul de cetăţean de onoare pentru şase supravieţuitori ai Pogromului de la Iaşi, iar Institutul ‘Elie Wiesel’ a descoperit în toamna anului 2010 o groapă comună la 16 kilometri de municipiul Iaşi cu 36 de victime evrei.
‘Considerăm că asemenea păreri exprimate în spaţiul public, care desconsideră memoria victimelor Holocaustului din România, sunt în contradicţie cu prevederile legii 1071/2006 privind interzicerea negării Holocaustului‘, se arată în comunicatul de presă semnat de directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, Alexandru Florian. Senatorul social-democrat Dan Şova îşi exprimă regretul, într-un comunicat dat publicităţii marţi, dacă afirmaţiile sale au fost greşit înţelese şi aminteşte că poporul evreu a avut enorm de suferit în cel de-al Doilea Război Mondial, fiind vorba de suferinţe pe care nu le-a mai îndurat niciun alt popor şi care nu pot fi negate de nimeni.

36 comentarii

Niet 06-03-2012 - 17:41

In nici o tara din lume nu exista o lege ca legea 1071/2006 de la noi. Nici macar in Germania nu exista o astfel de lege. Numai la noi se poate asa ceva. Cine sintem noi? Cu ce-am gresit noi fata de evrei? De unde scoate alienatul asta mintal de Wiesel suma de 250000 de evrei omoriti de romani? Numai si numai minciuni! Ce importanta este Romania ca sa se navaleasca asupra ei toate hoardele astea imputite de evrei si masoni? Ce-i asa de valoros pe paminturile astea de atragem pe acesti nenorociti ca sa ne calce in picioare?

tomi 06-03-2012 - 22:06

@Niet@ – probabil esti fratele geaman al lui ürbos si ciu ciu nebunu,deci am onoarea sa te bag repede si urgent in pi-z-da ma-ti de alienat mintal si sifilitic fascist.Sa te ia mama dracului putreziti-ar oasele de viu napirca jegosa.Daca incapi in miinile mele vei blestema si ziua cind te-o ca-cat cur-va de ma-ta in grajdul colhozului.
Iti doresc tie si familiei tale sa arzi in cuptor asa cum au ars 6 milioane de evrei nevinovati in lagarele de exterminare.Si ca trasnetul va lovi in casa ta fi mai mult ca sigur.
tomi

urbos 06-03-2012 - 22:25

Sobolane, tu sa injuri la neamurile tale spurcate, nu aici. Mars in gatu ma-tii d-aici. Ameninta-ti puradeii blestemati si baga-te cu ei in groapa comuna, nu romani mai spurcaciune circumcisa.

tomi 06-03-2012 - 23:35

Stimata pereche trans Niet- ürbos, va doresc multa viatza, trei zile cu cea de alaltaieri.Ca sa nu imi murdaresc miinile cu jeguri ca voi ma adresez intr-o singura depesa si oricum este clar ca stilul este 99 % identic – urbos tu nu crezi ca nu are rost sa postezi sub doua nume? O lepra ca tine ajunge .
Va asigur cu respect ca nu voi muri de oftica, va informez ca imi face o deosebita placere sa va bag in pi-z-dele ma-milor voastre,cur-ve de plutonieri in rezerva care se regulau de obicei cu o garnizoana intreaga,si nu ziceau nici macau “au”. Iata secretul inteligentei voastre: adunind cretinismul unei garnizoane de analfabeti s-a nascut ürbos frumosu si niet uritul.
Sa va dea DUMEZEU tot ce meritati,adica cit mai multe chinuri si necazuri.
tomi

Niet 06-03-2012 - 22:35

@tomi@

Tu si cei ca tine sinteti convinsi ca neamul evreiesc, la ora actuala, este cel mai blestemat neam, celmai urit popor, iar pe locul doi este america, care incearca din rasputeri sa va domoleasca apucaturile voastre criminale. Pe oriunde va duceti lumea va scuipa. Cit despre legea asta, in curind va fi abrogata si oamenii vor vedea altfel holocaustul asta care a existat dar numai acolo unde au existat camere de gazare, dar si acolo, cu multe semne de intrebare asupra numarului pe care-l invocati voi. Se pare ca pina la urma din 6 milioane de evrei mai ramin vreo 100 de mii. Usor usor omenirea se desteapta si muzeele si monumentele si legile pe care vile-ati tras or sa fie si ele arse. Dar pin atunci tu ai sa mori de oftica!

tomi 07-03-2012 - 20:35

Bai cretinule ce-ar fi sa-ti ti gura sa nu faci tu statistici ca s-or scula cei 6 milioane de victime si daca fiecare ti-ar trage doar o palma fa si tu o apreciere ce ar mai ramine din tine. Sti ce, lasa-i tu pe istorici sa dea cifre tu ca un bun analfabet nu ai nici posibilitatea sa scoti o idee din bostanul tau sec.Niet sa fi sanatos si vezi inchide bine usa seara la culcare,sa nu ai cumva musafiri nedoriti.
tomi

Europeanuul 06-03-2012 - 18:39

Dan Sova sustine pe blogul lui personal ca ar fi fost „interpretat” gresit.

Citez: „Regret profund daca declaratiile mele de la postul amintit de televiziune au fost interpretare in sensul in care as fi negat, fie si o secunda, suferintele poporului evreu si vinovatiile autoritatilor romane de atunci. Nu am facut acest lucru si nu o voi face niciodata, fiindca pur si simplu convingerea mea este ca aceste lucruri din istorie trebuie spuse, pentru a invata din greselile trecutului.” Sursa: http://blog.dansova.ro/

Este evident ca exista controverse. Eu cel putin (ca si un cititor) nu stiu ce sa mai cred si pe cine sa mai cred. Domnule Pena, cred ca ar fi interesant daca ati putea reda cumva discursul lui Dan Sova cu pricina (de pe Money chanel).

jan dinu 06-03-2012 - 18:49

DAN SOVA este evreu !
Chiar am un prieten – SHOVA – care este evreu „get – beget „…
aici in USA . EL n-a facut altceva decit a ascultat sfaturile
rabinului sau din Bucuresti s-a aminteasca despre
„crimele romanilor ” configurate generic prin – Holocaust – !….
JD-USA

Europeanuul 06-03-2012 - 19:20

Caut interviul – cu pricina- a lui Dan Sova. Ma poate ajuta cineva sa-l gasesc?
Multumes anticipat.

Europeanuul 06-03-2012 - 20:34

Ok, mersi. Este evident, nu se poate discuta despre o interpretar gresita sau improscaturi cu noroi. Pentru o astfel de greseala, purtatorul de cuvint al PSD, Dan Sova, ar trebui sa-si ceara scuzele de rigoare si sa-si bage demisia.

urbos 06-03-2012 - 21:41

De ce „sa-si bage demisia” bai cacatule? N-are voie omu sa spuna niste lucruri? De cand cacatule si „democratule” vre sa bagi pumnul in gura unuia sau altuia?
Prost e daca da inapoi.

tomi 06-03-2012 - 22:25

Mai descreieratule, tu crezi ca toti sint ca si tine, Urbos este printre unicate,cum s-ar zice ” editie limitata” ca noroc nu sint multe creaturi de genul tau deci eliminarea lor este necesara , urgenta si nedureroasa, este ca si cum scapi corpul de virusi si omul devine sanatos. Boul de Dan Şova nu este evreu, este un timpit iar scuzele sale sint nule si neavenite. Asa cum nici haita de huligani neofascisi pe care-i cunoastem bine nu va scapa nepedepsita nici Dan Şova nu mai are ce cauta in politica iar viitorul lui este pe undeva la unitatile service de spalat masini.
In ceea ce priveste prevederile legii nr. 1071/2006 este valabila in mai toate statele europene.desigur ca in asa zisele state arabe probabil ca nu exista asa ceva,ca daca nu scrie in coran nu este adevarat,asta legat de declaratiile fratelui tau geaman NIET alt coleg de celula cu tine spurcaciune.
tomi

tomi 06-03-2012 - 23:31

Bace URBOS hai ca ma jignesti,doar nu ma vezi tu de 80 de ani,tatuca. Am aparut ca sa te pot trage in teapa si sper cit de curind in plina perioada comunista,vai ce frumos era,in vremea schimbului de stafeta dintre nea DEJ si tinarul CEAUSESCU. Si eu am citit in carti de Auschwitz, insa din pacate o parte a familei bunicilor au trait in ORADEA in Ardealul ocupat de fascistii unguri si nu s-au mai intors din lagar,iar restul familiei erau in teritoriul ROMANIEI si cinste guvernului roman al poporului roman,au ramas in viata toti,tata fiind in lagar de munca dar acest lucru le-a scapat vietile.Vezi urbos ca nu esti roman,ei nu sint un popor cu ura de neam,cu exceptia legionarilor ca tine ce sinteti exclusi din popor.
Vierme, trimite un mesaj cind crapi sa pun un petec la zidul sfint in semn de multumire celui de sus.
tomi

tomi 07-03-2012 - 00:34

Mai jigodie,ce nu esti si tu baiat cuminte ca „BULA”.
Vezi de cit s-a legat de noi a si dat ortul popii – ce nu ti-ar sta si tie bine sa dormi la cimitirul abatorului din Ploiesti? Ar mai economisi si araboii tai niste bani, tot nu e mare lucru de capul tau, nu esti in stare sa scoti ceva valoros din botul tau primitiv. Aceleasi lozinci ieftine, le stiu toti si zau ca nu te aplauda nimeni.Uite ca sa vezi cit de mult te stimez sint gata sa-ti trimit citiva dolari sa-ti cumperi o funie si chiar si sapun sa lunece mai bine.
Pina si pseudonimul tau provoaca greata, daca erai barbat postai ca si mine cu numele autentic.Dar criminali ca tine se tem,asa-i ca ti-e frica URBOS? Hai zii adevarul.
tomi

BULA 07-03-2012 - 08:49

@Tomi
1. N-am murit, cum ti-ai dorit tu.
2. N-am mai intrat pe forum ca nu am cu cine sa discut. Nivelul e prea scazut. Cu de-ai ca tine, care fulgera si tamaie, si arunca cu blesteme, nu vreau sa am de-a face.
3. Acum se intra in campanie electorala si sunt toti platitii la datorie. Nu pun botul la mizeriile voastre.

Am vazut ca a comentat cineva pe numele meu. O fi fost careva din redactie. De cand nu mai comentez eu, parca nu mai are haz forumul. Numai injuraturi si blesteme.

Te las sa-ti imaginezi ca esti un invingator.

tomi 07-03-2012 - 20:43

BULA ,nu-mi plac victoriile ieftine,se pare ca tot n-ai reusit sa ma cunosti si ce urmaresc eu aici. Daca nu te pripesti vei vedea telul meu si imi pare rau ca te-am necajit,m-am folosit de lipsa ta ca proiectil in teasta lui URBOS, de fapt tu ai fost printre cei moderati.
tomi

un crestin 07-03-2012 - 06:33

Totul este clar ca buna ziua. Nu incape loc de nici o interpretare. A exprimat simplu si pe intelesul tuturor crezul si izvoarele de unde-si adapa cunostintele de istorie

Cand te gandesti ca amaratul de Mel Gibson a scapat un porumbel din gura , la betie si a fost vai de el…

Eu la altceva ma gandesc in legatura cu acest fascist avocat tanar si bogat. La felul mizerabil si murdar cum l-a judecat si exmatriculat pe Geoana.. Si zic: dreptatea vine agale, dar vine. Iepurele sare de unde nu te astepti.

urbos 07-03-2012 - 07:00

Asta e ce v-ati dori, lepadaturile dreacu, sa faceti lumea sa taca. Dar vai, o luati in bot pe toate partile, sandramaua se darama, SUA o sug, alte gazde de parazitat nu mai gasiti. E finalul sobolanilor.

Viktor B 06-03-2012 - 23:53

Pentru cei ce nu stiu, la Iasi, in 1941, intr-o singura zi au fost executati aproximativ 10.000 (zece mii) evrei. Exista jurnale personale, daca documentele oficiale nu pot fi gasite. Exista oameni care inca traiesc si isi amintesc de deportatii de la Dorohoi, de masacrele din Transnistria si de fortele de munca (obligatorii) de pe tot teritoriul tarii. Exista memorii ale multor oameni care pot povesti despre datoria de 10Mrld de lei impuse evreilor, despre crestinizarea fortata a acestora, despre excluderea lor din viata culturala/politica si orice alta activitate importanta. Propaganda la timpul respectiv era, citez din Antonescu: „Pentru fiecare cetatean crestin mort vor fi ucisi 20 de evrei”. Trendul era antisemit/fascist si aproape toata lumea l-a imbratisat la vremea respectiva. Degeaba intoarcem fata de la respectiva perioada, adevarul este ca Romania, era un pion pe tabla de joc al axei, nicidecum al aliatilor. Drama este ca intre doua rele, fascismul parea de preferat bolsevismului, antisemintismul fiind doar metoda propagandistica, fiind prezentat in stricta legatura cu comunismul din Rusia si capitalismul anglo-american. Din pacate, istoria a demonstrat ca amandoua „rele” au fost inutile, drept urmare, 50 de ani de comunism ne-au adus la aceasta discutie. Nu sunt evreu, sunt roman, dar asta nu conteaza, imi repet de cate ori trebuie ca inainte de toate, sunt OM!

tomi 07-03-2012 - 00:46

Scuza-ma ca te intreb? EU STIU CA AI DREPTATE ! Dar crezi ca specimene ca paranoicul de Urbos, CIU CIU nebunu,noul pezent aici @Niet-care mai mult ca sigur este tot jegul aflat in spatele psudonimului Urbos,au sa plinga de emotie si vei reusi sa ii convingi de faptul ca romanul adevarat nu este antisemit?Crezi ca miine vor merge la biserica la preot si se vor spovadui ca au pacatuit loviind in nemul evreiesc nevinovat? Crezi ca vor accepta ca 6 milioane de victime merita onorul tacerii cel putin daca nu vor sa ceara iertatarea? Ei cunosc un singur limbaj cel pe care-l vorbesc eu cu ei, tratament demn de pacientii ospiciilor!
tomi

- प्रिंस Parpanghel Carpathians 07-03-2012 - 00:55

Dear my best friend to Arad, scuza-ma dar cred ca tu gresesti profund purtand un dialog cu niste …no menni ! Aici , trebuie actionat hotarat , nu dialogat ! Te invit sa nu trimiti fonduri pt. sapun si franghie la skatofagul urbos/sobru , el este doar … AL – MEU!זה צריך לגלח, גילוח מילס! קובע את הקצב ואת הקודש אלוהים להיות המגן שלנו, אחיך, כל טומי

Viktor B 07-03-2012 - 01:42

nu am sa intru cu nici un pret in polemica voastra. Mi-am spus punctul de vedere, nu am sa ma injur cu nimeni pentru asta! Mult noroc pe mai departe.

urbos 07-03-2012 - 01:18

Ce jurnale personale ma animalule? Voi, centrati, voi dati cu capu. Numai minciuni scoateti pe gurile alea de sarlatani.
Evreii sint vinovati de crime impotriva umanitatii. Au adus ciuma comunista si sint cei mai mari criminali din istorie. Pentru asta trebuie sa plateasca, ei, dar nemernciii inventeaza tot felul de aberati, pozeaza in victime tot ei, fac tot ce pot ca sa nu fie trasi la raspundere. Dar ziua platii vine intotdeauna.

- प्रिंस Parpanghel Carpathians 07-03-2012 - 01:31

—-,, CITEZ din Gonoiul Blogului :,,. Dar ziua platii vine intotdeauna. „—-De asta sa fii ,convins ! Si , il ROG pe SFANTUL DUMNEZEU sa ma ajute …A . ploi .ESTI !urbos/sobru !

Niet 07-03-2012 - 03:17

Domnule Viktor, informatiile dumitale le stiu si eu, si le-am citit de pe net. Daca le parcurgi doar asa, sumar si vezi ca toate aceste informatii se bazeaza pe dovezi neclare si nesigure. Dar sa admitem ca ar fi adevarate, problema mea cu actiunile unor evrei duri la adresa tarii mele este de atitudine. Nicaieri in aceasta lume evreii nu se comporta asa de agresivi si intransigent cum o fac fata de tara mea. Spania, Ungaria, Italia, sint doar unele din tarile care si-au respectat eroii istoriei lor, indiferent daca acestia au fost amestecati in holocaustul evreiesc. Acesti eroi ai istoriei acestor tari au monumente, sint prezenti in cartile de istorie, sint prezenti in filme documentare sau artistice, si nimeni si nimic nu le interzice sa-i scoata in fata propriilor lor cetateni. La noi, la romani, opresiunea evreiasca se manifesta in cel mai dictoatorial mod cu putinta. Atit de intransigenta este aceasta opresiune evreiasca asupra trecutului nostru, incit pina si evrei originali cum este chiar Tesu Solomonovici a luat atitutine asupra acestei stari de fapte si publica o excelenta si echilibrata carte despre generalul Antonescu. Din lecturarea acestei carti ramii cu senzatia ca o statuie pentru Antonescu nu ar reprezenta nici un afront la holocaustul evreiesc. Inca o data revin si spun, evreimea europeana nu s-a manifestat asa de represiv fata de nici o tara din lume asa cum o face fata de Romania. Acest fenomen face sa apara speciemene ca urbos & co. si nu poti decit sa le dai dreptate.

urbos 07-03-2012 - 04:27

„& co” ala, nu exista, aici e fiecare cu parerea lui si numai adevarul e ala care face ca multe pareri sa coincida. „& co” e tot la perciunati, care stau in gasca si latra la comanda.

tomi 07-03-2012 - 21:14

++Niet++ Lasa mai linsul in cur.Victor testeaza doar piata il doare in cot de parerile tale.Si ia zi tu savantule ce anume rau ti-au facut tie evreii? Crezi ca daca tatatau a fost internat la „Canal” ca fost legionar, evreii l-au trimis acolo?Evreii din Romania au fost de zece ori mai patrioti ca si tine,au dat tarii valori deosebite,iar faptul ca au fost comunisti nu inseamna ca nu si-au iubit patria.Comunistii si patriotismul nu sint in contradictie si ca tu esti un primitiv analfabet iar tatatau te-a crescut in educatie neofascista nu inseamna ca ai ceva habar despre istoria ROMANIEI,despre contributia evreilor romani la patrimoniul cultural al tarii si la date istorice despre HOLOCAUST. Taci din gura si continua studiile– patru clase primare elementare nu inseamna ca esti cu studii superioare.
tomi

remi 09-03-2012 - 14:43

Aici ai dreptate !Antonescu a fost un conducator al statului,un erou si un mare patriot !Trebuie sa aibe onoarea si onorurile cuvenite.Dar aici intervine politica.Actualii conducatori ai romanilor sunt cirpe in fata americanilor si evreii sunt influenti in politica americana.Iar evreii vad in Antonescu un fost dusman si slugoii romani le-au cintat in struna…Poate viitorii politicieni(mai devreme sau mai tirziu) vor pune lucrurile pe fagasul normal.Poate…ca altfel trbuie sa luptam pt. dreptate.Dar nu uita ca nici Ceao nu are o statuie in RO?A condus 25 de ani poporul asta,nu trebuie sa fie trecut la ,,si altii”

Ciu Huhu 07-03-2012 - 07:57

Esti nebun, E ABSOLUT IMPOSIBIL, FIZIC, SA OMORI 10 000 DE OAMENI INTR-O SINGURA ZI intr-un orasel de o suta de mii de locuitori, in Iasi, adica 10% din cei o suta de mii, esti nebun !!!

tomi 07-03-2012 - 20:57

Mai gunoi,tu nu ai dreptul sa etichetezi pe altcineva cu calitatile tale. LULA CIU CIU doar tu esti nebun,nu arunca calitatea ta altora.
tomi

Ciu Huhu 07-03-2012 - 23:29

Sictir teroristule schizofrenic!

- प्रिंस Parpanghel Carpathians 07-03-2012 - 00:31

SFARSIT de CARIERA inainte de INCEPEREA ei, s-au dansova pretendentului la functia de Ministru de justitie in viitorul guvern virtual!Care pare compromis cu exemplare ca si acest tanar tamp care pare ca avea acces la fonduri uriase ,prin metode neortodoxe ! Felicitari Nea …ILICI , cadre demne de partidul emanat de aburii batranei carpe kaghebiste de oltenita!si ,ar mai fi ceva: La asa o veste cum sa nu apara toate gunoaiele adapostite de Z.V. tache/ niet =eufrosin Wanted by USA si Ro, iar gunoiul blogului sobru/urbos a simtit un flux favorabil in gaura lui de sobolan! A. ploii. esti !!!

Adrian M 07-03-2012 - 15:16

cati evrei a salvat Antonescu cand a permis in mod tacit refugierea din Ardeal?

cati evrei au salvat romanii cu frica lui Dumnezeu?

cati romani au murit la instaurarea comunismului (adus in tara de cadre NKVD evreiesti)?

cati romani au murit in Basarabia omorati de evrei (sau datorita lor) din iunie 1940 pana in iunie 1941?

apropo, lagarul din Transnistria a fost lagar german.

daniel 09-03-2012 - 12:48

@Niet – respect ..frate..eu n-am gasit pe nicaieri legea asta..nu stiam de existenta ei..sunt bulversat..cum plm sa fie interzisa negarea holocaustului..pe baza a ce? holocaustul a fost o mare minciuna creata tot de jidani.. ne-a nenorocit basescu..le-a dat cetatenie in masa.. oricum suntem vanduti lor ..jidanii si masonii controleaza absolut tot ce conteaza in tara mea..

remi 09-03-2012 - 15:13

Nici eu nu ma simt in largul meu cu atitia evrei care s-au imbogatit dupa 90 pe spinarea romanilor.Dar am creierii la mine si vad ca si chinezii,arabii,turcii,rusii,americanii,austriecii s-au imbogatit pe spatele romanilor.Si vad ca multi nu inteleg(sau nu vor sa inteleaga !) ca nu sunt vinovati evreii cu nimic ca a fost adus comunismul in Europa de est(si in ro !).Americanii ne-au vindut la Yalta(si la Malta!!!),rusii ne-au luat iar evreii fiind dusmanii nazistilor s-au aliat cu rusii.Era normal sa tina cu rusii si cu comunismul pt. ca rusii erau cistigatori in Europa.Mai cititi si despre istoria reala nu numai propaganda si dezinformare !Nu prea v-a placut istoria…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult