Directorul editorial al Adevărul Holding Adrian Halpert a demisionat din funcţie, adresându-le colegilor săi o scrisoare foarte dură la adresa conducerii holdingului. Luni seara şi soţia sa Adriana Halpert a renunţat la postul pe care îl deţinea la revista Forbes.
“Dragi colegi,
M-am gândit mult înainte de a scrie aceste rânduri. Dacă au vreun rost… Dacă mai conteză pentru cineva. Mi-am dat seama că le datorez o explicaţie oamenilor cu care am lucrat în ultimii patru ani. Celor 50 de jurnalişti care mi s-au alăturat în toamna lui 2006, celorlalţi, care au venit pe parcurs, celor pe care i-am adus ulterior. Le-o datorez celor care au fost alături de mine şi le-o datorez, în egală măsură, şi celor care mă contestă. Le-o datorez celor care m-au văzut că, în ultimele luni, m-am izolat şi nu am putut să le explic de ce, pentru că nu am putut să-i mint în faţă că totul e frumos şi bine.
În această dimineaţă mi-am depus demisia. Nu mai pot rămâne în Adevărul Holding. Nu mai pot rămâne într-un loc în al cărui viitor nu mai cred. Nu mai vreau să spun şi să fac lucruri în care nu cred. Viaţa e mult prea scurtă – îmi spunea aseară un prieten şi are mare dreptate – ca să ţi-o iroseşti în războaie mărunte, în confllicte cu oameni mărunţi. După 19 ani de presă la cel mai înalt nivel, a sosit momentul să trag linie. În meseria asta, dacă nu pui tot sufletul în ceea ce faci, dacă nu mai crezi în viitor, mai bine o laşi baltă şi o iei de la capăt.
Îmi amintesc de momentul în care, în octombrie 2006, am păşit pentru prima oară în Adevărul Holding. De fapt, impropriu spus Holding. Era, atunci, în camerele întunecoase şi mirosind a vechi din Casa Presei Libere, un ziar Adevărul care trăgea să moară, care nu mai vindea nici 4.000 de exemplare la chioşcurile de presă. Mai era, doar într-un sfert din parterul sediului de azi, un ziar pe nume “Averea”, cu vreo 20.000 de exemplare vândute, cu vreo 40 de oameni înghesuiţi pe un hol fără lumină naturală, care lucrau la nişte calculatoare antice şi care se furişau pe lângă pereţi atunci când apărea “patronul”… De acolo şi până la ceea ce este astăzi este deja istorie. Ar fi redundant să mă apuc să enumăr locurile întâi pe care le ocupă astazi diferitele publicaţii pentru care lucraţi. O să aud iarăşi de zecile de milioane de euro investiţi de Dinu Patriciu! E adevărat. Au avut un rol covârşitor şi pentru asta îi mulţumesc. Fără acele milioane nu s-ar fi putut. S-a cumpărat cota de piaţă!, ar zice un cunoscut de-al meu şi de-al vostru. Aşa e! Cunoaşte cineva o altă reţetă de creştere rapidă decât aceea de a investi susţinut, de a combina investiţiile cu un management profesionist şi cu o echipă editorială inspirată? Eu, nu! Ceea ce s-a întâmplat la Adevărul Holding în ultimii patru ani este unic în presa română şi, probabil, nu numai. Dar, cum din pacate se întamplă de obicei, exact în momentul în care masa a fost întinsă, bucatele aduse, iar roadele trebuiau culese, a sosit o echipă de barbari care s-a înstăpânit peste festin uracându-se cu picioarele pe mese şi îndesandu-şi bucatele în gurile flămânde cu mâini unsuroase… Nu vreau să-i jignesc pe toţi cei sosiţi în companie în ultimele sase luni. Departe de mine acest gând. Mulţi dintre ei sunt oameni de ispravă. Cei la care mă refer se ştiu ei bine…
Asta n-ar fi o problemă pana la urmă. E treaba şefului de cârciumă ce face cu mesele sale (apropos, i-am spus unui domn, prin aprilie anul acesta, ca el nu e şef de sală, iar noi, jurnaliştii, nu suntem chelneri ca să ne comande ce vrea el; n-a înţeles şi nu va înţelege niciodată, pentru ca e format în mentalitatea de şef de sală). Adevărata problemă este că meseria noastra nu mai este respectată în aceasta companie. Că jurnalistul a ajuns aici pe ultima treaptă a falsei evoluţii din trust. Iar dacă voi puteţi accepta acest lucru, daca puteţi trăi împăcaţi cu el, eu nu pot.
Îmi pare rău că am plecat de la Ringier România. Îmi pare rău acum că am convins atunci 50 de oameni să mă urmeze. Îmi pare rău, pentru că daca aş fi ştiut că promisiunile şi angajamentele patronului vor dura doar trei ani şi jumatate, nu aş fi făcut acel pas şi nu le-aş fi dat vieţile peste cap. Şi, poate, istoria presei din România s-ar fi scris altfel din 2006 şi până acum. Cine ştie?
Mă doare sufletul să văd cât de jos a ajuns presa din România şi nici nu vreau să mă gândesc cât de mult mai poate coborî. Nu vreau să vă împărtăşesc aici câte lucruri revoltătoare am aflat în ultimii ani şi cum se fac jocurile. Nu e nici locul, nici momentul. Oricum, sunt convins ca mă voi întâlni cu mulţi dintre voi în viitorul vieţii mele profesionale, pentru că las în urmă unii dintre cei mai buni oameni din presa românească. Ca să mă înţelegeti mai bine, vă spun doar doua lucruri:
1.La 1 aprilie 2010, scrisoarea lui Răzvan Corneţeanu către foştii săi colegi mi s-a părut violentă, exagerată şi nedreaptă. Cu durere vă spun că a avut dreptate… Recitiţi-o. E încă pe Intranet. Din păcate, aş mai putea adăuga capitole întregi la acea scrisoare…
2. Nu l-am simpatizat pe Traian Băsescu niciodată. Am fost, întotdeauna, critic în editorialele mele faţă de persoana preşedintelui. Paradoxal, acum îi dau dreptate în multe chestiuni legate de presă. Dupa ce vezi, trăieşti şi auzi anumite lucruri, ţi-e greu să mai cosmetizezi adevărul. Dar despre asta, altadată…
Nu vreau să devin patetic, aşa că mă pregătesc să închei. Sunt trist pentru că las în urmă buni prieteni, buni colegi, profesionişti adevăraţi, dar şi colegi cu care nu m-am simpatizat, dar ne-am respectat. Nu vreau să dau niciun nume, pentru că nu ar avea niciun rost…
Mi-aş dori să vă spun să staţi liniştiţi. Mi-aş dori să vă spun că va fi bine. Mi-aş dori să vă spun că veţi fi respectaţi, că veţi fi apreciaţi. Mi-aş dori să vă spun că toate lucrurile se vor aranja de la sine. Mi-aş dori să vă spun că vă las pe mâini bune. Mi-aş dori să vă spun că veţi fi cântăriţi în funcţie de performanţe, de pricepere, de corectitudine, de valoare morală. Din păcate, nu pot! Mi-aş dori să vă spun că vor veni vremuri mai bune. Din păcate, ştiu bine că vor veni vremuri mai proaste!
Credeţi ca e întâmplător faptul că toate produsele AdH, fără excepţie, cad începând cu luna aprilie a acestui an? Credeţi că este întâmplător acest declin, pe linie? (…)
Integral aici.
