Acasa Cultura-ReligieCultura Descoperire arheologică incredibilă, la Poiana Cireșului

Descoperire arheologică incredibilă, la Poiana Cireșului

scris de D.P.
32 afisari

O echipă de arheologi a Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, din cadrul Complexului Național Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgoviște, condusă de Prof. univ. dr. Marin Cârciumaru și dr. Elena Nițu, a făcut o descoperire arheologică de interes mondial.

Descoperire arheologică incredibilă, la Poiana Cireșului.

Descoperire arheologică incredibilă, la Poiana Cireșului.

Șantierul arheologic de la Poiana Cireșului, Neamț, ar putea deveni unul dintre cele mai important șituri arheologice paleolitic din Europa și Asia, puține colțuri ale lumii putându-se lăuda cu o asemenea bogăție de obiecte, de o atât de mare importanță.

Echipa de arheologi români a adus la lumină o statuetă de peste 20.000 de ani vechime. Ea face parte din categoria așa ziselor Venus gravetiene, recunoscute în relativ puține locuri din spațiul euro-asiatic. De fiecare dată când s-a făcut o astfel de descoperire a fost calificată ca ”regina” cercetărilor arheologice. De acum încolo orice tratat de Istoria artei de pe teritoriul României va trebui să înceapă cu această descoperire.

Importanța statuetei Venus din România este imensă pentru că raritatea unor astfel de descoperiri face din ea un autentic simbol național. Descoperirea ei la Poiana Cireșului – Piatra Neamț – nu este întâmplătoare, pentru că acest șantier a oferit până acum circa 2/3 din toate obiectele de artă mai vechi de 15.000 de ani recuperate pe teritoriul României. De altfel, descoperirile din acest an reprezintă un adevărat tezaur de obiecte de podoabă paleolitice care ne îndreptățesc să circumscriem România, din acest punct de vedere, în patrimoniul universal.

Ele, prin valoarea excepțională, vor face rapid înconjurul lumii, pentru că este aproape fără precedent ca într-o unică campanie de săpături arheologice, care a acoperit doar 16 m p, să se concentreze o densitate așa de mare de artefacte de acest fel. Pe lângă Venus de la Poiana Cireșului, în acest an s-au mai descoperit în acest șantier două pandantive și o mărgea din piatră și două pandantive din canini de vulpe și cerb, alături de o mare diversitate de unelte din os și corn pentru prelucrarea pieilor de ren și bizon, vărfuri de suliță din corn și os de ren, sute de utilaje litice cu diverse funcționalități și mii de resturi osteologice în adevărate structuri de abataj a renilor etc. Cercetările mai continuă câteva zile, încât nu sunt excluse alte surprize.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult