Acasa Cultura-ReligieCultura DESTINAŢII DE WEEKEND: sfârşit de săptămână în Bucureşti şi în ţară

DESTINAŢII DE WEEKEND: sfârşit de săptămână în Bucureşti şi în ţară

scris de D.P.
138 Afisari

A 47-a ediţie a expoziţiei internaţionale dendro-floricole „Simfonia Lalelelor” are loc în perioada 19-21 aprilie, în Parcul Lunca Argeşului, dar şi în zona centrală a oraşului Piteşti, anunţă Primăria Municipiului Piteşti.

Evenimentul devenit simbol pentru comunitatea piteşteană va cuprinde, pe lângă expoziţia de aranjamente florale şi târgul dendro-floricol, numeroase activităţi artistice, culturale şi educative – simpozion ştiinţific, ateliere pentru copii, concursuri tematice, concerte şi spectacole de muzică şi dans.

 

Sursa foto: simfonialalelelor.ro 


Festivalul se deschide vineri, 19 aprilie, prin Parada Florilor în zona centrală a oraşului, cu participarea copiilor de la unităţile de învăţământ din Piteşti, aceasta fiind urmată de vizitarea expoziţiei florale din Parcul Lunca Argeşului şi de simpozionul ştiinţific organizat la Institutul de Cercetare Pomicolă Mărăcineni, cu participarea dr. Ilariu Isac. Un concert extraordinar susţinut pe scena din Parcul Lunca Argeşului încheie prima zi a festivalului: soprana pop-opera Iana Novac, supranumită „vocea de aur de peste Prut”, şi formaţia Distinto, primul proiect pop-opera din România, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Piteşti, anunţă sursa citată.

Sâmbătă, 20 aprilie, programul festivalului începe la ora 12.00, cu ateliere de creaţie şi design floral – pavilion expoziţional, în Parcul „Lunca Argeşului”. De la ora 16.00, are loc un spectacol de muzică şi dans, pe scena din Parcul „Lunca Argeşului”, susţinut de Centrul Cultural, Palatul Copiilor, Musicando con Adina Sima şi şcolile de dans: „Straja hojam”, ACS Athletic Sports Dance & Gymnastics, Dance Flow Academy şi Total Dance, iar la ora 20.00 este programat Spectacolul extraordinar – Irina Rimes şi formaţia „Zdob şi Zdub”, în Parcul „Lunca Argeşului”.

Duminică, 21 aprilie, programul festivalului începe la 9.30, cuprinde un spectacol de folclor în Parcul „Lunca Argeşului”, susţinut de Palatul Copiilor, Centrul Cultural, Comunitatea Elenă (Ansamblul de dansuri „Filia”, Grupul vocal „Elada”, Duet vocal Ana Maria & Sebastan), între 11.00 şi 17.00, şi se încheie cu spectacolul extraordinar susţinut de Orchestra „Doina Argeşului”, în Parcul „Lunca Argeşului”, cu începere de la ora 15.00, potrivit https://simfonialalelelor.ro/.

* Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Joc şi Joacă, eveniment de ”board games” şi jocuri de societate, organizat de Asociaţia Cultură Prin Joc, este găzduită, în perioada 19-21 aprilie, de Teatrul Masca.

Vineri, 19 aprilie, de la ora 16.00, are loc workshopul cu tema: ”Rolul festivalurilor şi al evenimentelor mari în industria jocurilor de societate”, susţinut de Mădălin Pătraşcu, Escape Room Designer şi coordonatorul proiectului Game ON!.

 

 

Sursa foto: fijj.ro 


Sâmbătă, 20 aprilie, programul începe la ora 14.00 cu întâlnirea cu tema ”Evenimentele mici şi importanţa lor pentru dezvoltarea hobby-ului”, alături de Ioana Mocanu, care a înfiinţat în 2013 Creative Board Gaming şi, de atunci, organizează zilnic activităţi de socializare cu board games, atât pentru copii cât şi pentru adulţi. De la ora 16.00 este programat un Atelier de Game Design, iar de la ora 18.00 evenimentul ”Top 10 Jocuri Supraevaluate”, potrivit site-ului Festivalului https://fijj.ro/.

* Expoziţia „Grădina fermecată”, realizată de fotograful austriac Norbert Kopf, se deschide pe 19 aprilie, la ora 18.00, în Grădina Botanică din Bucureşti, în prezenţa autorului. La evenimentul de deschidere vor mai lua parte curatoarea expoziţiei, Sissi Munz, directorul Forumului Cultural Austriac, Leopold Unger, iar cuvântul de introducere va fi rostit de reprezentanţii Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” din Bucureşti, anunţă Forumul Cultural Austriac pe pagina https://www.bmeia.gv.at/.

Cu delicateţe şi înaltă precizie, camera foto a artistului Norbert Kopf conduce privitorul în chiar interiorul corolelor fragile ale florilor, dezvăluind o lume de forme şi culori uneori greu accesibilă cu ochiul liber. Realizate între 2017 şi 2021, fotografiile fac ca florile înfăţişate să-şi sporească atât frumuseţea, cât şi misterul. Maestru al jocului cu lumina, artistul ajută privitorul să desluşească structuri minuscule precum staminele, de exemplu. Dintr-un anumit unghi, acestea vor putea părea ca nişte omuleţi, adunaţi în grupuri colorate. Frumuseţea aproape ireală a acestor flori supradimensionate stimulează imaginaţia, sublimând astfel şi parfumurile plantelor care decorează spaţiile Grădinii Botanice din Bucureşti, potrivit sursei citate.

 

 

Sursa foto: traumgaertner.at 


Fotografiile vor putea fi văzute până pe 30 iunie 2024 (zilnic, între orele 8.00-20.00), graţie parteneriatului între Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universităţii din Bucureşti şi Forumul Cultural Austriac. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.

* La 19 aprilie, de la ora 11.00, are loc deschiderea Muzeului „Nicolae Gane„, unul dintre cele 17 muzee din reţeaua Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) Iaşi. Astfel, publicul este invitat să descopere pe strada Nicolae Gane 22A din Iaşi un spaţiu dedicat artelor vizuale, Galeria Artei Ieşene, anunţă www.muzeulliteraturiiiasi.ro.

Conceptul noii imagini a muzeului pune în atenţia publicului marea pasiune a lui Nicolae Gane, pictura. Concepută de artistul vizual Felix Aftene, în colaborare cu echipa Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi, Galeria Artei Ieşene de la Muzeul „Nicolae Gane” prezintă o perspectivă asupra a două veacuri de evoluţie plastică, marcând importanţa Iaşilor în arta românească. Noul muzeu îmbină etalarea clasică cu metode inedite, cu instalaţii şi elemente de muzeotehnică moderne, reuneşte spaţii expoziţionale, laboratoare şi săli destinate depozitării patrimoniului, arată sursa citată.

 

 

Sursa foto: muzeulliteraturiiiasi.ro 


La festivitatea de inaugurare a muzeului şi Galeriei Artei Ieşene vor fi prezenţi Felix Aftene, artist vizual, Maria Bilaşevschi, critic de artă, şi Lucian Dan Teodorovici, manager MNLR Iaşi.

Casa care găzuieşte muzeul, construită înainte de 1825, a fost locuită, între anii 1871 şi 1916, de numeroasa familie a lui Nicolae Gane – magistrat, avocat, scriitor, membru al Societăţii culturale „Junimea” şi al Academiei Române, om politic şi primar al Iaşilor. În 1993, aici a fost inaugurat Muzeul „Nicolae Gane”, în incinta căruia au funcţionat expoziţii dedicate lui Nicolae Gane, administraţiei publice a oraşului Iaşi, instrumentelor de scris, precum şi Laboratorul de restaurare carte şi documente al Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi. Între anii 2008 şi 2019, casa a fost închisă pentru conservare, iar între anii 2019 şi 2024 a beneficiat de ample lucrări de restaurare, lucrările fiind finanţate cu fonduri europene, accesate de Consiliul Judeţean Iaşi în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020.

Muzeul „Nicolae Gane” (Galeria Artei Ieşene) va putea fi vizitat de marţi până duminică, în intervalul orar 10.00-17.00 (16.30 – eliberarea ultimului bilet). Intrarea va fi gratuită vineri, 19 aprilie, prima zi de vizitare, anunţă site-ul amintit.

* Expoziţia intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, dedicată promovării Castelului Mocioni din comuna timişeană Foeni, recent restaurat, va fi expusă de pe 19 aprilie, pe simezele Centrului Multifuncţional Bastion din Timişoara, după ce a fost expusă trei săptămâni pe simezele din capitala Islandei.

Expoziţia cuprinde lucrări de fotografie, cianotipie, pictură, grafică şi artă digitală realizate de artiştii români Sorin Scurtulescu, Saint Machine, Ana-Maria Szollosi, Andrada Damianovskaia şi Corina Nani, alături de Sara Bjorg şi Rebekka Ashley, care reprezintă Islanda, arată o informare de presă transmisă de Consiliul Judeţean (CJ) Timiş. În paralel, la Foeni se desfăşoară rezidenţa de artă stradală şi peisagistică, unde artiştii români Analisa Radu şi Flavius Roua, alături de artistul islandez Ulfur Logason decorează faţadele a trei clădiri reprezentative din comunitate: primăria, şcoala şi grădiniţa. Din aceeaşi rezidenţă face parte şi muralul artistei Corina Nani, „Conacul Mocioni între trecut şi viitor”, lucrare finalizată în luna martie pe peretele staţiei de autobuz din Foeni.

 

 

Sursa foto: Consiliul Judeţean Timiş 


Vernisajul expoziţiei, curatoriată de Alexandru Babusceac şi Odda Julia Snorradottir, are loc vineri 19 aprilie, de la ora 17.00, operele putând fi admirate de public până în 10 mai.

Organizarea rezidenţelor artistice şi cea a expoziţiei itinerante fac parte din activităţile de revitalizare a Conacului Mocioni prin intermediul proiectului „Reabilitarea, refuncţionalizarea şi revitalizarea Conacului Mocioni din Foeni, Judeţul Timiş”, finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Proiectul este implementat de Consiliul Judeţean Timiş, în calitate de promotor de proiect, alături de Asociaţia Miltonia şi North Consulting ehf. din Islanda.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult