* Începând cu 21 iunie şi până la 30 iunie, se desfăşoară Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Manifestarea, ajunsă la ediţia cu numărul 31, are 830 de evenimente incluse în program şi aşteaptă peste 5000 de artişti din 82 de ţări. Printre noutăţile din acest an se numără o schimbare de structură pentru Bursă de Spectacole, evenimentul asociat FITS, care reprezintă o platformă de dialog între tinerii artişti, operatorii culturali, instituţiile de spectacole şi reţelele culturale. Ediţia include şi un bogat sezon francez, care va celebra cei 100 de ani ai Institutului Francez în România, precum şi un amplu sezon polonez, care va oferi o avanpremieră a Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025.
Peste 30 de spectacole de teatru, muzică, dans şi circ pot fi urmărite online anul acesta. Spectatorii online se vor putea bucura de două premiere mondiale din lumea teatrului. Este vorba despre „Afrodita şi Eliberarea Lumii” (Un vodevil muzical grecesc) de Tim Robbins, celebrul actor american, spectacolul fiind o celebrare veselă a puterii de a ierta şi a tăriei inimii de a vindeca până şi cele mai profunde dintre discordii, dar şi despre „Trezirea”, un spectacol plin de candoare şi poezie vizuală, faimosul italian Pippo Delbono revenind la Sibiu cu acest spectacol-confesiune magistral, incisiv, emoţionant şi de neuitat. Alte spectacole de teatru care pot fi urmărite online sunt „Povestea prinţesei deocheate” şi „Jocuri, vorbe, greieri…”, în regia lui Silviu Purcărete, „O sirenă mai specială” de Pierre Guillois şi Olivier Salvan şi „Pescăruşul” în regia lui Dumitru Acris, arată un comunicat de presă al organizatorilor.
Nu lipsesc: concertele pe ritmuri de etno-jazz, gospel, fado şi chitară argentiniană; spectacolele de dans, inclusiv unul de flamenco; spectacolele de circ. Pentru al treilea an consecutiv, scriitorul Marius Chivu continuă seria dialogurilor FITS Talks, având zilnic invitaţi unii dintre cei mai importanţi artişti români.
* Tradiţionalul Târg de Sânziene se va desfăşura în perioada 21-23 iunie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. „Veţi avea prilejul să admiraţi şi să tocmiţi o mulţime de lucruri frumoase, meşteşugite cu sârg şi încărcate cu semne şi înţelesuri: icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, podoabe şi multe altele”, informează MNŢR, într-un comunicat transmis AGERPRES. În cele trei zile ale evenimentului, meşterii invitaţi, lemnari, pielari, ceramişti, iconari, ţesători, vor demonstra şi vor povesti despre meşteşugul practicat tuturor celor interesaţi. Nu vor lipsi nici produsele gastronomice specifice: miere, prăjituri de casă, ceaiuri, turtă dulce, palincă şi ţuică. Duminică, 23 iunie, de la 11.00 la 12.00, oaspeţii târgului sunt invitaţi să „povestească” despre Sânziene, Rusalii împreună cu Daniela Plugaru.
* Cel mai vechi festival de reconstituire antică din România, Festivalul Cetăţilor Dacice, ajuns la cea de-a XVI-a ediţie, organizat anual de Consiliul Judeţean (CJ) Alba în preajma zilei de Sânziene (24 iunie), se desfăşoară din 21 iunie până luni, 24 iunie, în comuna Ighiu. Concursul între echipele de voinici ale cetăţilor dacice din Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu şi Săsciori este programat luni, 24 iunie, a doua zi de Rusalii, având aceleaşi probe de concurs spectaculoase, respectiv „Arcul viteazului” – tir cu arcul, „Rapid şi puternic” – transport 25 kilograme de nisip, „Suliţaşul Cetăţii” – aruncarea suliţei la distanţă etc. În cadrul târgului de miei şi vin de la Ighiu, târg săptămânal, va fi amenajat un „cort dacic”, iar seara este programat preambulul „bătăliei dintre daci şi romani”, la castrul de la Măgulici – Ighiu.
Sâmbătă, este organizat tradiţionalul concurs „Pui de dac”, concurs de istorie pentru copii, şi va avea loc ceremonia oficială de deschidere, cu inaugurarea taberei militare şi meşteşugăreşti, prezentarea trupelor de reconstituire istorică antică, a atelierelor interactive de reenactment (fierărie, prelucrarea lemnului, machete, antrenamente de luptă). Va avea loc şi o conferinţă ştiinţifică despre „Limes vest”, precum şi demonstraţii ecvestre, dansuri antice, jocuri de gladiatori şi un concert susţinut de Argatu, arată site-ul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, mnuai.ro.
* Expoziţia „Ileana Sonnabend şi Arte Povera”, un omagiu adus vieţii şi operei galeristei de origine română Ileana Sonnabend, se deschide în ziua de 22 iunie, la Muzeul Naţional de Artă al României. Potrivit unui comunicat al Ambasadei Italiei la Bucureşti, transmis AGERPRES, expoziţia se concentrează pe relaţia dintre galeristă şi artiştii încadraţi în curentul Arte Povera pe care aceasta i-a susţinut. Vor fi expuse opere, realizate cu preponderenţă în prima parte a anilor ’60 şi în prima parte a anilor ’70, care au devenit deja emblematice pentru istoria artei, printre acestea numărându-se tablourile în oglindă „Doi bărbaţi în cămaşă” (1963) şi „Fata care se plimbă” (1966) de Michelangelo Pistoletto, „Torsiune” (1968) de Giovanni Anselmo până la „Apoteoza lui Homer” (1970-71) de Giulio Paolini.
Expoziţia este realizată de Muzeul Naţional de Artă al României, în colaborare cu Ambasada Italiei în România. Poate fi vizitată până la 22 septembrie.
* Catrinţa va fi vedeta celei de-a IV-a ediţii a Zilelor Portului Popular Vrâncean, programată în perioada 22-24 iunie, în foaierul Muzeului Vrancei de la fostul Palat al Justiţiei. „Muzeul Vrancei deţine una dintre cele mai bogate colecţii de costume populare din România, iar evenimentul de anul acesta va aduce în premieră exemplare necunoscute marelui public. Vă invităm, dragi iubitori ai tradiţiilor româneşti, să vizitaţi această expoziţie pentru a vă convinge de genialitatea ţăranului român, de rafinamentul de care dădeau dovadă femeile din lumea satului, care ziua trudeau la muncile grele, iar seara, târziu, la lumina lumânării sau a lămpii cu gaz, transformau cămăşile şi catrinţele în adevărate veşminte regale”, se arată într-un comunicat al Muzeului Vrancei.
Zilele Portului Popular Vrâncean au fost iniţiate în 2021, ca un omagiu adus autenticităţii şi identităţii româneşti de la Curbura Carpaţilor şi, potrivit organizatorilor, este cea mai importantă manifestare de promovare a artei cusutului din zonele etnografice din fostul judeţ Râmnicu-Sărat şi din fostul judeţ Putna, în prezent părţi componente ale judeţului Vrancea. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Vrancea, prin Muzeul Vrancei. Curatorul expoziţiei din acest an este Nelu Dumitrescu.
* În zilele de 22 şi 23 iunie, peste 60 de meşteri populari din mai multe judeţe ale ţării participă la Festivalul „RomânIA Autentică” de la Hobiţa, unde vor fi organizate recitaluri folclorice de excepţie, printre cei care vor concerta fiind şi naistul Gheorghe Zamfir. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a evenimentului, rolul festivalului este susţinerea şi promovarea meşteşugarilor români, dar şi a tradiţiilor şi culturii româneşti.
Principalii organizatori ai evenimentului sunt Consiliul Judeţean Gorj, Primăria şi Consiliul Local Peştişani.
* Între 2 şi 4 iunie, Primăria municipiului Iaşi invită atât locuitorii oraşului, cât şi turiştii, în preajma Sânzienelor, la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Iei – RomânIA Autentică, în cadrul căreia pot asculta muzică populară şi pot vizita totodată diferite târguri. Astfel, pe esplanada Palatului Culturii, este organizat Târgul meşterilor populari. Cu acest prilej, câteva zeci de meşteri populari vor expune şi comercializa obiecte tradiţionale autentice legate în special de portul popular din Moldova, dar şi din alte zone ale ţării. În aceeaşi perioadă, un Târg al producătorilor locali va fi organizat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în zona Mănăstirii Trei Ierarhi.
Duminică, 23 iunie, în Piaţa Palatului Culturii, între orele 15.00 şi 20.50, va fi organizat un spectacol de muzică populară, în cadrul căruia vor interpreta, printre alţii, artiştii Ansamblului Folcloric de Copii şi Tineret „Florile Moldovei” din cadrul Ansamblului Artistic „Constantin Arvinte” al Consiliului Judeţean Iaşi.
* Bicentenarul naşterii lui Avram Iancu este sărbătorit la Oradea, în ziua de 23 iunie, printr-un concert folcloric susţinut, de la ora 20.00, de unii dintre cei mai iubiţi artişti români – Nicolae Furdui Iancu şi grupul instrumental „Crai-Nou” (Alba-Iulia), Veta Biriş, Sava Negrean Brudaşcu şi alţii.
Potrivit unui comunicat al Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR – Visit Oradea, în mediul online), concertul este dedicat memoriei lui Avram Iancu, „un lider de seamă al Revoluţiei de la 1848 din Transilvania”, „simbol al luptei pentru dreptate, libertate şi identitate naţională”. Concertul va debuta în mod solemn cu sunetul tulnicului care va răsuna din Turnul Primăriei. Imediat după acest semnal, tulnicăresele de pe scenă îşi vor începe spectacolul, acompaniate de ritmul sacadat al toacei. De asemenea, zece soldaţi în uniforme militare paşoptiste vor urca pe scenă la începutul şi la finalul concertului.
Spectacolul din Piaţa Unirii va fi prezentat de Marius Ciprian Pop. Acompaniamentul instrumental va fi asigurat de orchestra „Rapsodia Bihoreană”, dirijată de Liviu Buţiu, care va realiza şi regia concertului. La toacă, îşi va demonstra talentul Cristian Strugar. Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, Visit Oradea, Primăria Oradea, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Oradea, Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” Oradea.