Acasa Cultura-ReligieCultura Dialogurile Iolandei. „Sincer sa fiu, eu nu ma simt damnat”

Dialogurile Iolandei. „Sincer sa fiu, eu nu ma simt damnat”

scris de Ziua Veche
1 afisari

.Attila Bartis, unul dintre cei mai importanti prozatori maghiari ai momentului din generatia tanara de prozatori maghiari, tradus in peste douazeci de tari, a fost prezent la a IX-a editie a Festivalului de Literatura de la Neptun, drept pentru care, l-am provocat la un scurt dialog, intre doua sesiuni de comunicari. Nascut la Targu Mures, a parasit in adolescenta Romania, stabilindu-se impreuna cu familia la Budapesta, Placerea., romanul consacrarii internationale, a  aparut in 2009 la editura Polirom, bucurindu-se de elogiile criticii romanesti. Prietenia stransa din ultimii ani, dintre el si prozatorul Filip Florian, si faptul ca aproape zilnic comunica, l-a facut pe Attila Bartis, sa se exersezein limba romana, ceea ce i se pare un adevarat castig.

Iolanda Malamen: Attila Bartis, esti nascut in Transilvania, la Targu Mures, de unde, in 1984, pe cand aveai 16 ani, ai emigrat impreuna cu familia, in Ungaria. Plecai din limba natala, tot in limba natala. Ce gaseai totusi diferit?

Attila Bartis: Nu pot vorbi numai despre ce am gasit acolo, ci, in primul rand, despre ce am lasat in Romania. in 1984, la Budapesta, intr-un fel, gaseam libertatea. Sigur, doar comparind cu locul de unde plecasem. Plecarea noastra a fost oarecum fortata, si asta nu pentru mine, ci pentru tatal meu. Tatal meu a figurat pe o lista neagra si, pina in 1990 nu a putut sa revada Romania. Asa ca, in primul rand am gasit libertatea la Budapesta. Libertate socialista, dar pentru noi, libertate.

I.M: Ai simtit impreuna cu familia ca s-a produs  integrarea definitiva in limba materna?

A.B. Nu am simtit asa ceva. nu am avut nevoie de o integrare. si in Romania fusesem integrat. Acolo, sigur m-am simtit in cultura mea, dar cu nuante diferite. Aceeasi cultura, aceeasi limba, dar doua societati diferite. si a durat un timp destul de lung pana cand, am construit acel drum de legatura dintre ele.

I.M. Pentru tine a inceput de timpuriu, si experienta scrisului.

A.B. Da, de foarte devreme. Debutul s-a petrecut insa in 1995, in Ungaria. Atunci mi-a aparut prima carte, Plimbarea.  Am scris la ea timp de sase ani, pana in 1992 si am publicat-o in 1995.

I.M. Simteai ca faci parte dintr-o literatura, cu vizibilitate europeana?

A.B. Sincer sa fiu, stiam lucrul asta. Este diferenta insa intre ce simte omul si ceea ce stie. in timp ce scrii nu simti ca faci parte dintr-o literatura mare, sa zicem asa. Asta stii. Dar nu-i asta lucrul cel mai important, cand incepi sa lucrezi cu un text.

I.M. Un cunoscut eseist spunea ca lumea este un tom imens. Ce pagina din tomul asta ti-ai ales?

A.B. Doar pagina mea. Asta inseamna ca pot vorbi firesc, numai despre lucruri cu care am relatie personala. Asta nu inseamna ca textul este autobiografic. E necesar sa am mai ales cu el o relatie emotionala foarte adanca.

I.M. Te atrage tema din acest an, de la Festivalul Zile si Nopti de Literatura: Marirea si decaderea personajului in fictiunea literara?  Dupa cum ai vazut, opiniile sunt foarte impartite vizavi de acest subiect incitant.

A.B. Da, i-am ascultat astazi pe toti cei care au luat cuvantul si cred ca e si normal intr-un fel, ca fiecare sa aiba o privire personala. Eu nu am putut vorbi la dezbateri, din cauza ca lucrez non-stop la cartea pe care trebuie s-o trimit editurii si n-am avut ragazul sa-mi construiesc un text pe care sa-l citesc aici, la Neptun. Cel mai important lucru pentru mine e intrebarea: Cine este Madame Bovary? Fiindca daca eu sunt Doamna Bovary, atunci eu sunt si umbra ei. si ea, doamna Bovary, nu va mai fi un singur personaj, ci toate personajele care fac parte din lumina si din umbra mea. Ele se despart clar: pana aici sunt eu, si de aici incolo este vorba despre ceva, sau despre altceva. Plus ca, ce gandesc eu, acolo, la masa de scris, face parte din mine, cumva. Sigur ca exista fictiune, nu pot sa neg, dar eu nu pot sa uit in acelasi timp, ce stiu despre lume. Nu pot sa uit nimic. Nu pot sa creez un univers numai din materialul adus de mine. Chestiunea asta ma intereseaza cel mai mult la aceste dezbateri.

I.M. Totusi, in proza ea, fictiunea a cam pierdut teren in defavoarea realului, care, s-a insinuat instalindu-se triumfator si autoritar in mentalul cititorului. Biografismul a preluat puterea. Sunt insa urme ale revenirii la fictiune, la personajul memorabil si savuros.

A.B.   Sigur, stiu cateva lucruri despre tendintele literare din literatura lumii, dar, cum am spus si mai inainte, lucrurile astea teoretice nu ma motiveaza. Cand in proza mea revin leit-motivele, asta nu face parte dintr-o teorie. Nu scriu fiindca cred ca asta-i drumul bun al prozei, ci dintr-o necesitate. si, cu siguranta, ca necesitatea asta e simtita de foarte multi autori. si de aceea, ea revine in literatura.

I.M. Critica literara maghiara, se ocupa de clasamente, tendinte, canonizeaza, sau nu mai este atat de atenta la  canonizari?

A.B. Ma rog, canonizarile in opinia mea nu depind de regim. Oricand, criticii au simtit nevoia sa faca asta.

I.M. Ma gandeam ca ,,vigilenta,, a mai slabit, fiind indreptata  in directia unor, sa-i zicem, mode.

A.B. Critica maghiara este foarte buna, este extrem de inteligenta, fiind slujita de minti sclipitoare, dar cred ca in viata literara rolul criticii nu e acelasi, ca de exemplu, cel in critica plastica. in arta plastica, curatorii si criticii au o putere mult mai mare de a impune, ca in literatura. asta cred eu ca este un mare noroc al literaturii!

I.M. Da, literatura, nu poate fi licitata.

A.B. Exact. Pe nivel personal, sigur, critica poate ajuta cateodata. La editia a doua a unei carti de proze scurte, am facut niste modificari la sugestia criticilor aparute. Am simtit ca au dreptate. N-am rescris niciodata nimic, integral, dar la o noua editie am facut modificari. La niste lucruri care nu-si facusera loc prima oara.

I.M. De ce crezi ca intereseaza literatura maghiara? Multi dintre scriitorii vostri, odata tradusi intr-o limba de circulatie, sunt tradusi apoi in multe alte limbi.

A.B. asta ar fi rezultatul. Daca facem insa adunarea, asta se naste din foarte multe lucruri diferite. Relatia istorica maghiaro-germana, ar fi unul…

I.M. Premiul Nobel dat unui maghiar, Imre Kertes care era narturalizat in Germania…

A.B. Da, si a fost nominalizat de Germania. Dupa ce a primit Nobel-ul, s-au semnat in doua luni contracte de editare ale unor scriitori maghiari, in lume, mai multe ca in 2-3 ani. Lucrurile astea conteaza asadar foarte mult, dar sa nu uitam cel mai important lucru: literatura maghiara este foarte buna! Mai ales in momentul de fata. Mult mai buna ca in anii 60-70. si asta conteaza, nu-i asa?

I.M. Nu pot, decat sa-ti dau dreptate.

As vrea sa aflu daca ii panicheaza ceva pe scriitorii maghiari, vizavi de viitorul literaturii.

A.B. Nu stiu pe noi ce ne panicheaza, fiindca pe mine, personal nu ma panicheaza viitorul literaturii. De cand omul este om, de atunci exista literatura, care va dura atata timp cat el va fi om. si modul in care apare literatura, fie ca e o tabla de piatra, fie ca e o hartie, sau un  ecran de laptop, asta nu-i indiferent, dar, oricum, secundar, daca privim existenta sau inexistenta literaturii. Asa ca, sincer sa fiu, eu nu ma simt damnat. Scriitorul vrea sa cunoasca toata lumea, dar daca vrem sa fim drepti, sigur, lumea se transforma Pozitia scriitorului este alta ca cea de acum o suta de ani, dar nici nu trebuie sa fie la fel.

I.M. Dar ce se intampla cu scriitorul profesionist, cel care nu se ocupa decat de propria literatura, de pe urma careia isi si castiga existenta. El exista pretutindeni in lume, din ce in ce mai putin.

A.B. si in Ungaria sunt din ce in ce mai rari scriitorii de tipul asta. Eu am foarte mare noroc ca sunt unul dintre ei. dar sigur, in general, nu asta e situatia. Sunt foarte putini cei care pot trai numai din literatura.

I.M. Este Ungaria o tara care-si respecta mai mult ca alte tari pe unde ai colindat, scriitorii?

A.B. Nu as vrea sa generalizez. Cand scriitorul e invitat undeva sa citeasca literatura si constata  ca publicul este format din 6-7 ascultatori, atunci el devine foarte trist si crede ca lumea se prabuseste. Saptamana urmatoare, invitat altundeva, constata cu uimire ca sunt doua sute de oameni care vor sa-l asculte, ba mai mult, unii i-au citit deja cartea. Asta-i viata! in fiecare dintre situatii, el poate fi in paradis, sau intr-o lume care s-a sfarsit pentru el.

I.M. Attila Bartis, ai un spatiu ideal pentru scris?

A.B. Eu sunt norocos, fiindca am o mica proprietate in Transilvania, la Lazarea, langa Sf. Gheorghe. E casa natala a bunicului si a tatalui meu, si  petrec foarte mult timp acolo.cateva luni pe an. Este un fragment de rai, inconjurat de paduri, cu ursi, cu pasari…Ei, dar daca nu merge scrisul, nici acolo nu pot sa scriu. Cand merge scrisul, atunci pot scrie si la Budapesta.

I.M. M-am gandit deseori la literatura ca la o revolta si la scriitor, ca la un revoltat. Literatura este in acelas timp si joc.

A.B. Este o revolta normala si permanenta care vine din suflet.  Are si  o suprafata care seamana cu un joc si asta e foarte important. Fara asta, literatura mare nu s-ar putea face. Sa ne gandim numai la Shakespeare! Fara simtul umorului, fara ironie, literatura mare nu exista. Dar revolta de care vorbeai, e permanenta.

I.M. Ai fost tentat sa intri in politica?

A.B. Doamne, fereste! Mi-as pierde libertatea, desi nu sunt total indepartat de politica. incerc sa o privesc de undeva, de sus, nu dintr-un turn, dar incerc sa inteleg si sa patrund sensul, pentru a intelege ambele parti. Nu cred ca dreptatea mea este singura legitima. Trebuie sa fiu atat de liber, incat daca vad ca un partid, sau o persoana care reprezinta ceva, ce pentru mine e important, dar brusc, gruparea respectiva face niste lucruri groaznice, atunci incerc  sa vad limpede ce se intampla, desi nu e usor. A regandi toata viata noastra, si ma refer la Ungaria si la celelalte tari foste comuniste, a regandi si istoria noastra, e un lucru foarte necesar, si necesitatea cateodata trebuie impusa si asta are ritmul ei normal.

I.M. La ce carte scrii atat de febril, in momentul de fata?

A.B. Acum scriu o carte de dialoguri cu cel mai bun prieten al meu, un poet maghiar. Ea ofera spatiu pentru lucruri care nu se pot scrie in poezie sau in proza, si despre care omul, oricum trebuie sa vorbeasca. Sunt somat s-o trimit urgent editurii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult