Acasa Cultura-ReligieCultura Epoca brâncovenească – școala de zugravi și pietrari

Epoca brâncovenească – școala de zugravi și pietrari

scris de Z.V.
74 afisari

Afirmarea majoră a arhitecturii brâncovenești a dus la dezvoltarea sculpturii în piatră și a picturii religioase.

Epoca brâncovenească - școala de zugravi și pietrari

În această perioadă, școala de zugravi și pietrari a funcționat cu cei mai pricepuți meșteri autohtoni, cărora li s-au alăturat și meșteri străini. Un italian, Pesena Levin, pietrar, care a lucrat la Mănăstirea de la Brâncoveni (aici a și murit, în timpul unei epidemii, fiind înmormântat în cimitirul din sat); Miro, pietrarul din Orient; Vucașin Caragea, dalmat sau grec, care a lucrat la Hurez, unde zugrav principal era Constantinos, toți aceștia, în afară de lucrul executat de mâna lor, au contribuit la pregătirea meșterilor români care au dat strălucire stilului brâncovenesc.

Școala a funcționat mai întâi la Hurez, la sfârșitul secolului al XVII-lea. Cum complexul monastic de la Hurez reclama mult lucru artistic — între altele, biserica era prevăzută cu fresce exterioare — s-a simțit nevoia organizării acestei școli chiar acolo. Astfel, acest complex monastic alcătuit, în afară de biserică, de alte patru monumente: paraclisul, bolnița și două schituri, a devenit un important centru artistic, o adevărată școală de pictură și sculptură, a cărei influență s-a resimțit până târziu în toată Țara Românească.

Maestrul echipei de zugravi era Constantinos, pictorul Curții lui Șerban Vodă. Lui i se datorează, printre altele, și pictarea Bisericii Doamnei (1683) din Capitală. După încheierea lucrului la Hurez, aceeași echipă, a fost trimisă de către voievod la Târgoviște, unde a pictat biserica Curții domnești (1698).

Una din trăsăturile specifice ale picturii din această epocă este tratarea unei decorații florale, asemenea ornamenticii manuscriselor, a tipăriturilor sau viziunii populare, cu culori vii, în spațiile libere dintre fresce.

Departe de stilul bizantin al picturii din secolele XIV-XVI, pictorii epocii brâncovenești manifestă tendința de a crea un nou stil, în sensul umanizării tuturor figurilor de sfinți sau al tratării portretelor într-o manieră realistă, care exprimă chiar conținuturi sufletești, ca în portretul lui Constantin Brâncoveanu din naosul Mănăstirii Hurez sau în portretele murale ale tuturor membrilor familiei voievodului, operă a lui Constantinos și a ucenicilor lui. Se mai păstrează doar un hieratism compozițional, în sensul că bărbații sunt pictați într-o parte a tabloului, femeile în cealaltă, iar la mijloc ctitorii, voievodul și doamna lui sau boierul cu jupâneasa, care țin în mână chivotul mănăstirii.

Încă din timpul domniei lui Șerban Vodă Cantacuzino crește simțitor numărul zugravilor și al iconarilor locali. Ei introduc în arta lor elemente laicizante, evidente mai ales în tratarea portretului, a peisajului și chiar în unele compoziții religioase. O excepție o reprezintă Nicolae zugravul, binecunoscut iconar brâncovenesc, în ale cărui icoane, în tempera, pe lemn, domină influența bizantină, a figurilor prelungi, serafice, ce ies în relief pe un fond de aur.

Pictura din epoca brâncovenească este dominată de stilul lui Pârvu Mutu. El este, alături de Constantinos, al doilea mare pictor din Țara Românească, de la sfârșitul secolului al XVII-lea.

Opera sa se caracterizează prin accentuarea trăsăturilor laice, prin sensul realist al tablourilor votive și autoportretelor. Folosind o gamă cromatică bogată, artistul definește figurile în primul rând prin desenul sintetic, cu mare putere de evocare.
* * *

Provenind dintr-un mediu de cărturari, fiind el însuși un om cultivat, Pârvu Mutu a știut să aleagă din tot ceea ce îi oferea pictura vremii tocmai acele mijloace care se potriveau cu eforturile de autodefinire, în sens modern, după modelul principalilor reprezentanți ai culturii românești de atunci.

Opera sa este impresionantă, cuprinzând numeroase ansambluri de pictură murală și un mare număr de icoane. A fost în același timp un adevărat maestru, un „dascăl”, cum i-a plăcut să se numească, atelierul său din București fiind, de fapt, o mică școală de pictură. Dintre ucenicii pe care el i-a deprins cu arta zugrăviei, cel mai cunoscut este Radu Zugravul. În ultima parte a vieții, Pârvu Mutu a intrat în monahism la Schitul Robaia, unde a și murit în anul 1735.

Familiarizat cu principalele monumente de pictură din Țara Românească și Moldova, la curent cu noile orientări ale picturii cretano-athonite, Pârvu Mutu a cunoscut și inovațiile promovate de pictura Renașterii târzii, dar și pictura barocă, prin intermediul gravurilor de reproducere, pe care le-a putut cerceta în vestitele biblioteci ale Cantacuzinilor. Aflat la confluența atâtor tendințe, acesta a știut să păstreze echilibrul expresiei și să afirme un stil propriu.
* * *
Domnia dispunea și de o echipă de meșteri pietrari, în frunte cu Vucașin Caragea.

În ceea ce privește sculptura în piatră, se constată, în primul rând, că datorită dezvoltării ei, coloanele pridvoarelor și ale balustradelor, pe care meșterii din prima jumătate a secolului al XVII-lea le construiau din zidărie de cărămidă, sunt tot mai mult înlocuite, în a doua jumătate a acelui secol, cu elemente sculptate în piatră. În această epocă, sculptura în piatră de stil brâncovenesc atinge apogeul resurselor ei constructive și decorative atât la palate, cât și la monumentele religioase, ca Hurez sau Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. În afară de coloane și balustrade se păstrează din această epocă numeroase portaluri, pisanii, ancadramente de ferestre, console și pietre funerare. Ornamentica acestor opere, vădind apropierea de modele reale, este cu precădere vegetală, fiind totodată întrebuințate și elemente figurative zoomorfe și antropomorfe.

La fel, sculptura în lemn cunoaște și ea în această epocă un puternic avânt, păstrând caracterele specifice ale sculpturii în piatră: elementele vegetale sau figurile zoomorfe sau antropomorfe. Sculptura în lemn ce ornează uși, ferestre, stucate și policromate, cu influențe orientale, precum și mobilierul pentru interioarele de la Curte sau din casele boierești sunt lucrate de meșteri locali, formați în aceeași școală cu meșterii pietrari.

Printre obiectele de cult se remarcă cruci sculptate în lemn prețios, ferecate în argint, catapetesme (Mănăstirea Arnota), strane, dar și jilțuri domnești. Un meșter, Nichita, este cunoscut în sculptura de uși la Mănăstirea Tismana (1698).

Munca zugravilor și a pietrarilor era supravegheată și dirijată chiar de voievodul Constantin Brâncoveanu, după cum reiese din documentele vremii. Numărul zugravilor și al pietrarilor a crescut mereu în timpul acestei domnii. Ei au realizat un adevărat stil artistic, ce s-a menținut până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, deși, după uciderea voievodului, zugravii și pietrarii Curții domnești s-au risipit prin toată țara. Ei au lucrat fie singuri, fie în alte echipe, atât în București, cât și în alte centre din țară.

Meșterii pietrari, lemnari și zugravi formați în acest stil nou au înălțat monumente de seamă și după încheierea tragică a domniei lui Constantin Brâncoveanu. Sculptorii în piatră de la Văcărești (1722), stucatorul Iordan de la Biserica Stavropoleos (1724), pietrarii și zugravii de la Biserica Krețulescu — Crețulescu (ridicată de Iordache Kretzulescu, mare vornic și mare logofăt, și soția sa, Safta, fiica voievodului Constantin Brâncoveanu, între anii 1720-1722), au continuat stilul acestei arte, ce avea să se piardă, mai târziu, în veacul fanariot, prin influențele orientale reactualizate și prin desființarea școlii de pietrari și zugravi inițiată de voievodul martir Constantin Brâncoveanu care, după decapitarea lui, nu a mai fost sprijinită de nimeni.

2 comentarii

Ereticul 11-08-2014 - 12:57

„stilul acestei arte, ce avea să se piardă, mai târziu, în veacul fanariot, prin influențele orientale reactualizate”

Da si nu. Stilul Brancovenesc nu s-a pierdut, s-a transformat in timp in stilul neoromanesc (cu dezvoltare maxima intre 1900 – 1940).
De mentionat si una din inflentele fanariote impuse stilului brancovenesc: arcada tripla avea forma de acolada (arcada mediana „ciupita” in partea superioara, in locul formei simple de semicerc). Poate parea greu de crezut in zilele noastre, dar turcii isi impuneau puterea chiar si prin influentarea arhitecturii locale (impunerea de elemente asiatice in arhitectura romaneasca).

pathfinder 11-08-2014 - 13:05

Mai, da’ ce le stii.
Te invidiez!
Io-s paralel cu arhitectura…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult