Acasa Cultura-ReligieCultura Festival de carte și muzică în Piața Sfatului din Brașov

Festival de carte și muzică în Piața Sfatului din Brașov

scris de B.C.R
23 afisari

A treia ediție a Festivalului de Carte și Muzică, devenit reper cultural tradițional pentru luna iulie, organizat de Asociația Culturală „Libris Brașov”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Județean, se desfășoară în perioada 17-20 iulie, în Piața Sfatului.

Festivalului de Carte și Muzică

Festivalului de Carte și Muzică

„Este un eveniment foarte important pentru Brașov, după două ediții de succes. Abundența editorială și discografică reunită în cadrul festivalului este dublată de lansări de carte, recitaluri și spectacole care dau amprenta distinctă a manifestării culturale. Timp de patru zile, brașovenii, dar și turiștii aflați în orașul nostru vor avea la dispoziție evenimente pentru toate vârstele și pentru toate gusturile”, a declarat luni, într-o conferință de presă, Dana Ghinescu din partea organizatorilor.

Iubitorii de carte și muzică vor avea la dispoziție aproape 40 de standuri cu lucrări din diverse domenii — literatură română și universală, științe economice, psihologie, terapie familială și de cuplu, dezvoltare personală, sănătate și nutriție, spiritualitate, business, cărți pentru copii, cărți în limbi străine ale editurilor și furmizorilor de carte precum Polirom și Cartea Românească, Humanitas, All, Corint, Curtea Veche, Litera, Pastel, Paralela 45, Dinasty Books Proeditură și Tipografie, Rao, Saeculum I.O, Trei, Univers Enciclopedic Gold.

Dintre producători și distribuitori de muzică vor fi prezenți Byton Music, Libris Brașov, Emagazionulmuzica.ro, Niche Records și Universal Music. Alți participanți — Treasure Tea&Coffee și Lumea Board Games.

Pe scena Festivalului de Carte și Muzică vor fi prezenți Alexandra Fits și Guido van de Meent din Olanda, Daggu Project din Germania, Silvan Stâncel, Marius Bațu, Cvintetul Anatoly, Beladis, Maria Morelli, Hypnotique Violin Electric Band, Rodica Pop Seling, Maria Butilă, Ovidiu Purdea Someș, Daniel Rosalim, Rodica Stan, Ioana Bozga, Roxana și Septimiu Pop.

Ca element inedit la ediția din acest an, Asociația Culturală „Libris Brașov” a invitat zece tineri, participanți la tabăra de chitară Acustic Live Music Camp să cânte pe scena festivalului din Piața Sfatului.

Deschiderea oficială a Festivalului de Carte și Muzică are loc joi, la ora 12.00, urmând ca după o jumătate de oră să aibă loc lansarea seriei de ediții definitive ale lucrărilor scriitorului Daniel Drăgan: Stăpânii lumii, Părintele Thom, Dincolo de Arania și Logofania.

1 comentariu

briel 14-07-2014 - 21:53

Ma lipesc si eu aici la cultura cu o recomandare de scurte filme documentare, splendide:

The World From Above – Full Shows
https://www.youtube.com/playlist?list=PLXD21_OtYuSuegKb4nom4Y-Zcg9x7ZdXQ

Sunt 15 filme de cate 25 de minute. Vizionare placuta !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult