Acasa Cultura-ReligieCultura Festivalul Anim’est 2014. Cine au fost cȃștigǎtorii ediției a 9-a

Festivalul Anim’est 2014. Cine au fost cȃștigǎtorii ediției a 9-a

scris de Laurentiu Banches
28 afisari

Marele trofeu al festivalului desfǎșurat ȋn perioada 3-12 octombrie, în Bucureşti, a fost obținut de scurtmetrajul „Păr/ Poils” (Belgia, 2013), regizat de Delphine Hermans.

Festivalul Anim’est 2014. Cine au fost cȃștigǎtorii ediției a 9-a

Festivalul Anim’est 2014. Cine au fost cȃștigǎtorii ediției a 9-a

Cea de-a 9-a ediţie a festivalului de film de animaţie Anim’est ajunge la final şi şi-a ales câştigătorii la gala care a avut loc ȋn seara de sȃmbǎtǎ, 11 octombrie, la Cinema Elvira Popescu din Bucureşti. La această ediţie Anim’est au fost prezentate filme de animaţie din peste 60 de ţări, dintre care au fost aleşi câştigătorii.

Din cele 56 de scurtmetraje înscrise, juriul format din Amid Amidi, Christian Pfohl si Robert Morgan a decis să acorde premiul cel mare animației ‘Poils„/ „Păr”, pe care a descris-o drept „o viziune nostimă și feminină asupra sexualității și atracției, cu o estetică proaspătă, în stilul benzilor desenate independente”.  Conform Agerpres, Belgia a mai câștigat o dată trofeul, în 2012, prin „Oh Willy…”, regia Emma De Swaef și Marc James Roels.

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj pentru copii a fost câştigat de „SuperBot – sub lupă totul e mai mare” (Argentina, 2013), regizat de Pablo Alberto Díaz şi Gervasio Rodriguez Traverso. De asemenea, a fost acordat premiul publicului, pentru animaţia „Oh My Dog!” (Belgia, 2013), regizată de Chloé Alliez. Cel mai bun clip publicitar a fost desemnat „Rugby Bugs FMX” (Germania, 2013), regizat de Matthias Bäuerle, Fabian Fricke, Emanuel Fuchs, Martin Lapp şi Carl Schröter, iar cel mai bun videoclip a fost ales „«Tharsis Sleeps» Throne” (Marea Britanie, 2014), regizat de Nicos Livesey şi Tom Bunker.

La această ediţie Anim’est, cel mai bun film românesc a fost ales „Pui de somn/ Baby Nap” (România, 2014), regizat de Paul Mureşan. La gala de la Cinema Elvira Popescu a fost anunţat şi premiul pentru cel mai bun film din secţiunea Balkanimation, care a fost câştigat de „O zi obişnuită/ Običan dan” (Serbia, 2013), regizat de Vuk Palibrk. De asemenea, a fost acordată o menţiune pentru film studenţesc, care a revenit filmului „Un bărbat incredibil de elastic/ Nieprawdopodobnie elastyczny człowiek” (Polonia, 2013), regizat de Karolina Specht, iar premiul pentru cel mai bun film studenţesc a fost câştigat de „Oameni mici cu pălărie/ Small People with Hats” (Marea Britanie, 2014), regizat de Sarina Nihei.

Premiul pentru cel mai bun lungmetraj a fost acordat filmului „Băiatul şi lumea/ O Menino et o Mundo” (Brazilia, 2013), regizat de Alê Abreu, iar o menţiune pentru scurtmetraj a fost câştigată de „Prima toamnă/ Premier automne” (Franţa, 2013), regizat de Carlos De Carvalho şi Aude Danset, în timp ce premiul pentru cel mai bun scurtmetraj a fost câştigat de „Copilul vădit/ The Obvious Child” (Marea Britanie, 2013), regizat de Stephen Irwin.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, membru al reţelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociaţia Este’n’est, cu sprijinul Uniunii Cineaştilor din România, al Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Ministerului Culturii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult