Acasa Cultura-ReligieCultura Gala Premiilor UNITER – care sunt nominalizările

Gala Premiilor UNITER – care sunt nominalizările

scris de B.C.R
8 afisari

Regizorul Alexandru Hausvater, actorii Vladimir Jurăscu și Mihaela Arsenescu Werner, scenografa Clara Labancz și criticul Mira Iosif vor fi recompensați cu premii pentru întreaga activitate la cea de a XXIII-a ediție a Galei Premiilor UNITER, care va avea loc pe 25 mai, la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Premiul de Excelență va fi acordat, la ediția din acest an a galei, regizorului britanic Peter Brook, ca „omagiu pentru aportul și impactul spectacolelor sale asupra teatrului românesc”.

gala premiilor uniterLa ediția din acest an a Galei Premiilor UNITER, premiul special revine Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București „pentru Galele Absolvenților”.

Nominalizările pentru cea de a XXIII-a ediție a Galei Premiilor UNITER la categoria Cel mai bun spectacol sunt „De vânzare”/ „For Sale” de Gianina Cărbunariu — Teatrul Odeon București; „Mobilă și durere”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” București; „Omul cel bun din Seciuan”, regia Andrei Șerban, Teatrul Bulandra București.

Pentru cel mai bun regizor, nominalizări au primit Victor Ioan Frunză pentru spectacolul „Mobilă și durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” București; Radu Nica pentru spectacolul „Incendii”, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara; Andrei Șerban pentru spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra București.

Cel mai bun scenograf va fi ales dintre Andrada Chiriac pentru scenografia spectacolului „Cerere în căsătorie”, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați; Adriana Grand pentru scenografia spectacolului „Mobilă și durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” București; Iuliana Vîlsan pentru scenografia spectacolului „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra București.

La categoria Cel mai bun actor în rol principal, juriul i-a nominalizat pe Vlad Ivanov pentru rolul din spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra București; Sorin Leoveanu pentru rolul Hitler din spectacolul „Mein Kampf”, Teatrul Național Cluj-Napoca; Adrian Nicolae pentru rolul Gore din spectacolul „Mobilă și durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” București, iar pentru Cea mai bună actriță în rol principal au fost nominalizate Alexandra Fasolă pentru rolurile din spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra București; Anca Hanu pentru rolul Amalia din spectacolul „Amalia respiră adânc”, Teatrul Național Cluj-Napoca; Daniela Torok pentru rolul Sally Bowles din spectacolul „Cabaret”, Teatrul German de Stat Timișoara.

Pentru Cel mai bun actor în rol secundar nominalizări au primit Mihai Călin pentru rolul Caliban din spectacolul „Furtuna”, Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București; Andrei Huțuleac pentru rolul Urechiatu’ din spectacolul „Mobilă și durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” București; Georg Peetz pentru rolul Conferencier din spectacolul „Cabaret”, Teatrul German de Stat Timișoara, iar pentru Cea mai bună actriță în rol secundar au fost nominalizate Ana Ciontea pentru rolul Mama din spectacolul „Numele”, Teatrul Foarte Mic București; Ana Covalciuc pentru rolul Proprietăreasa din spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra București; Katalin Berekmeri pentru rolurile din spectacolul „Castingul Dracului”, Teatrul Național Târgu-Mureș — Compania „Tompa Miklos”.

La categoria Debut au fost nominalizați Vlad Nemeș pentru rolul M din spectacolul „Cockoși”, Teatrul ACT București; Ciprian Nicula pentru rolurile din spectacolul „Ești un animal, Viskovitz!”, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea; Ana Bianca Popescu pentru rolul Fata din spectacolul „Numele”, Teatrul Foarte Mic București.

Pentru Critică teatrală au fost nominalizați Claudiu Groza, Doru Mareș și Ion Parhon.

Pentru Teatru radiofonic juriul a nominalizat: „Fantomele din Canterville”, după Oscar Wilde, scenariul și regia artistică Ilinca Stihi; „Henric al V-lea” de William Shakespeare, adaptarea radiofonică — Domnica Țundrea, regia artistică — Attila Vizauer; „Metamorfoza”, după Kafka, scenariul și regia artistică — Ion Andrei Puican.

La categoria Teatru TV au fost nominalizate piesele „Roman teatral (Însemnările unui nebun)”, după Mihail Bulgakov, dramatizare, adaptare și regie Vitalie Lupașcu; „Vinovatul”, după Ion Băieșu, scenariul și regia Ion Gostin; „Zi că-ți place!”, după Valentin Nicolau, adaptare și regie Cornel Mihalache.

Pentru a XXIII-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Monica Andronescu, Mircea Morariu și Maria Zărnescu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult