Acasa Cultura-ReligieCultura Galele Iasului Universitar. A treia Petrecere cu poezie, prieteni si…trufe de ciocolata

Galele Iasului Universitar. A treia Petrecere cu poezie, prieteni si…trufe de ciocolata

scris de Ziua Veche
5 afisari

Turnir poetic, vernisaje de expoziţii de pictură, sculptură şi grafică, lansări de carte, dialoguri cu publicul, decernare de premii, jazz şi o atmosferă de bogăţie spirituală care nu ţine seama de vremurile de restrişte pe care le trăim.


Este ceea ne propun “Galele Iaşului Universitar” pentru creaţie şi ştiinţă timp de două zile, 26-27 noiembrie, în cea de-a treia “Petrecere cu poezie, prieteni şi…trufe de ciocolată”.

Vor fi prezenţi în sălile de expoziţii pictorul Virgil Preda şi sculptorul Napoleon Tiron, iar Muzeul Naţional al Literaturii Române va aduce la Iaşi două expoziţii vernisate la Bucureşti; “Paul Celan” şi “Portrete de scriitori”, aparţinând lui Ion Vlasiu. deSemn”.

În prima zi a Festivalului, în Aula Magna a Universităţii Petre Andrei, Sorin Vieru, Mihai Şora şi Luiza Palanciuc vor dialoga cu studenţii despre “Ştiinţă şi învăţământ: de la riscurile periferiei la tentaţia centrului”.

Opt foarte cunoscuţi poeţi români – Mircea Bârsilă, Marin Malaicu Hondrari, Liviu Ioan Stoiciu, Gabriel Chifu, Denisa Comănescu, Aurel Pantea, Nicolae Prelipceanu, Dinu Flămând – se vor duela într-un recital pe scena Aulei Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” pentru a câştiga aplauzele spectatorilor şi voturile juriului care vor desemna laureatul celei de-a treia ediţii a Petrecerii cu poezie, prieteni şi… trufe de ciocolată.

Turnirul poetic se va desfăşura la Iaşi in perioada 26-27 noiembrie pe scena Aulei Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”. Despre inedita întrecere poetică, Alex Ştefănescu, preşedintele juriului declară; „E complicat să deliberezi, ca membru al unui asemenea juriu, pentru că Emil Stratan invită de obicei numai poeţi de valoare, greu de ierarhizat. Optezi, cu maxim discernământ, pentru unul din zece şi toată lumea constată, şi pe bună dreptate, că ai nedreptăţit nouă”. Laureaţii primelor două ediţii au fost Ion Mureşan şi Adrian Popescu.

Ion Mureşan (foto) îşi va lansa la Iaşi, în cadrul Galelor Iaşului Universitar, cel de-al doilea volum al său, intitulat „Cartea Alcool” (editura Charmides, Bistriţa). Cartea, intrată aproape în folclorul literar prin gestaţia sa de peste 15 ani, va fi, consideră editorul Gavrilă Ţermure, un eveniment literar. Tot un eveniment va fi şi apariţia volumului de poezii al filosofului, traducătorului, profesorului Sorin Vieru „Sala de Fulgere”.

În cadrul Galelor… vor mai fi lansate volumele Mihai Şora, Luiza Palanciuc, „Columbarium”, Dinu Flămând – “Biopoeme”, Ioan Groşan – “Un om din Est”, Constantin Stan – Gde Buharest, Dinu Huminiuc „De la desen la deSemn”, precum şi colecţia de poezie „Neo” a editurii Tracus Arte.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult