Acasa Cultura-ReligieCultura Gioachino Rossini şi secretele Marelui Bătrân al Muzicii

Gioachino Rossini şi secretele Marelui Bătrân al Muzicii

scris de D.S.S.
131 afisari

Deşi a trăit 76 de ani, Gioachino Rossini a realizat monumentala sa creaţie în numai 19 ani, între1810-1829, pentru ca apoi, din motive de sănătate se pare, timp de aproape 40 de ani să nu mai scrie decât sporadic şi nu în genul care l-a consacrat – opera.

Gioachino Rossini

Gioachino Rossini s-a născut la Pesaro – Italia, în familie de muzicieni şi primele îndrumări le-a primit de la părinţii săi. S-a format apoi mai mult ca autodidact, avându-i ca modele pe Haydn şi pe Mozart. A reuşit să devină cel mai aclamat compozitor al vremii graţie frumuseţii, strălucire, vervei şi optimismului muzicii sale. Numele său este considerat sinonim cu “triumful operei bufe”. Amintim câteva titluri: Tancred, Italianca în Alger, Bărbierul din Sevilla, Coţofana hoaţă,Semiramida etc. Gioachino Rossini acordă orchestrei un rol foarte important; de aceea multe dintre uverturile sale au intrat în repertoriul concertelor simfonice, ca lucrări de sine stătătoare.

La 13 noiembrie 1868 se stingea marele compozitor Gioachino Rossini. Se născuse la Pesaro (regiuna Marche, Italia). Încă din copilărie a manifestat o înclinaţie aparte spre muzică, învăţând cu uşurinţă să cânte la pian, vioară şi violă. Studiile de specialitate le va începe în 1807 la Conservatorul din Bologna, dovedindu-se încă de la început un student talentat şi silitor.

A compus în special opere bufe, dând dovadă de o forţă creatoare uluitoare. La fel de neobişnuită a fost şi melancolia molipsitoare a lui Gioachino Rossini. Subiectele sale erau simple, dar niciodată simpliste; dramaturgia era echilibrată, niciodată stufoasă, iar interpretarea vocală şi accentuarea ponderii orchestrei remarcabile. Compozitorul va aduce în muzică o adevărată revitalizare a spiritului teatral. Începând cu anul 1810 va scrie, va aranja şi va pune în scenă operă după operă. Începând cu Poliţa de căsătorie şi continuând cu Extravagandul echivoc, Demetrio şi Polibio, Păcălitul fericit şi Ciro in Babilonia, Gioachino Rossini nu va face altceva decât să pregătească terenul pentru Bărbierul din Sevilla (1816). Cu această piesă de rezistenţă va cuceri toate marile scene ale lumii, ajungând la Paris unde se va şi stinge după 76 de ani de viaţă.

Forţa sa creatoare nu va ocoli operele tragice. Othello (1816) este probabil cea mai cunoscută din această zonă. Să mai amintim însă şi Moise (1818) şi Wilhelm Tell (1829). După premiera acestei ultime opere, pe scena de la Paris, Gioachino Rossini se va retrage definitiv din activitatea artistică. Refuză cu ostentaţie să mai compună, deşi a mai trăit încă mulţi ani după acest moment. Spirtual, jovial şi extrem de manierat, contemporanii l-au apreciat chiar şi în acest rastimp. Va fi răsfăţat cu apelativul Marele Bătrân al Muzicii, în vreme ce piesele lui vor fi jucate peste tot în lume.

Secretele lui Gioachino Rossini

În anul 1830, odată cu izbucnirea Revoluţiei din iulie din Franţa, încetează să fie susţinut financiar de guvernul precedent, fapt pentru care intentează un proces care va dura şase ani. Îşi recuperează renta, apoi vreme de cinci ani publică în Le soirées musicales, cu toate că crizele fizice şi psihice se declanşaseră deja. După un tumult sentimental (divorţează în 1837 şi se recăsătoreşte în 1846) şi social (datorat tensiunilor politice din Bologna), se va întoarce definitiv la Paris (în 1855) unde starea sa de sănătate se va ameliora simţitor.

În perioada pariziană primeşte o recunoaştere specială. I se construieşte casa din Passy unde va locui în tihnă şi unde va fi vizitat de numeroşi oaspeţi printre care Wagner, Liszt şi Hanslick. În anul 1864 îi este conferită Crucea Oficială a Legiunii de Onoare, iar patru ani mai târziu – la 13 noiembrie – moare în capitala Franţei. Decesul survine în urma unei operaţii abdominale, fiind îngropat iniţial la Paris iar apoi mutat în bazilica Santa Croce din Florenţa (Italia).

Precum viaţa altor mai creatori, biografia lui Gioachino Rossini este şi ea presărată cu mici drame. Unele au fost generate de el însuşi, datorită unei orientări hedoniste (se ştie că era mare amator de mâncăruri bune şi de relaţii promiscue) sau datorită irascibilităţii sale (excesele sale ideologice sunt cunoscute). El face oarecum dovada că talentul şi succesul nu sunt suficiente şi că mai degrabă se pot întoarce ca un bumerang împotriva artistului. Pe cât ne entuziasmăm în faţa creaţiei muzicale, pe atât ne întristăm în faţa nesăbuinţelor morale şi a zbuciumului existenţial. Cu toate acestea, merită să nu-i uităm pe aceşti monştrii sacri ai sunetelor, fie măcar şi măcar pentru a cultiva o anumită prudenţă. Google nu l-a uitat şi, la 220 de ani de la naştere, i-a dedicat un Doodle special.

Gioachino Rossini, Google si Lebăda din Pesaro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult