Acasa Cultura-ReligieCultura Google ne invită la dans cu Martha Graham-VIDEO

Google ne invită la dans cu Martha Graham-VIDEO

scris de D.S.S.
12 afisari

Google ne întâmpină azi în paşi de dans. Chiar dacă pentru unii dintre noi numele Martha Graham nu ne spune nimic, în lumea artelor ea a fost considerată un mit al dansului modern. 

Google doodle

Google ne invită la dans cu Martha Graham

Tocmai din acest motiv, Google ne întîmpină cu un logo animat dedicat împlinirii a 117 ani de la naşterea Martei Graham .

Desemnată de revista Times, în 1998, drept cea mai bună dansatoare a secolului XX, Martha Graham este una dintre cele mai însemnate inovatoare ale dansului modern, căreia i se datorează atât o tehnică specială care a devenit un ritual practicat de marile şcoli de dans din lume, cât şi o filosofie despre dans. Stilul său inconfundabil reflectă arta timpului în care a trăit, Martha Graham lăsând amprente uriaşe pe tărâmul dansului modern.

Martha Graham, un mit al dansului modern

A creat aproape două sute de spectacole şi a colaborat cu artişti pe cât de iluştri, pe atât de diferiţi precum Merce Cunningham, Bette Davis, Kirk Douglas şi Madonna. Cu toate că era o fiinţă fragilă atunci când se urca pe scenă părea întotdeauna impunătoare, iar chipul său inconfundabil împrumuta adesea din nuanţele expresive ale măştilor kabuki. Artistă completă, complexă şi scrupuloasă, Martha Graham a fost pasionată nu numai de sferele necunoscute ale cosmosului coregrafic, ci în paralel şi-a aprofundat preocuparea pentru crearea costumelor şi a muzicii spectacolelor sale. în istoria dansului modern, Martha Graham reprezintă o epocă distinctă susţinută de o filosofie aparte şi de o teorie prin care coregrafa americană a revoluţionat arta respiraţiei în şi prin dans…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult