Acasa Cultura-ReligieCultura IICCMER denunţă dezvelirea unui bust al lui Adrian Păunescu

IICCMER denunţă dezvelirea unui bust al lui Adrian Păunescu

scris de A.B.
81 afisari

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) îşi exprimă dezaprobarea fermă faţă de iniţiativa Primăriei Sectorului 2 de a dezveli, sâmbătă, bustul lui Adrian Păunescu şi solicită public renunţarea la acest gest iresponsabil.

paunescu

foto: ipedia.ro

”Potrivit H.G. nr. 1.372/18.11.2009, cu modificările şi completările ulterioare, printre atribuţiile Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc se numără şi identificarea responsabililor pentru ideologia şi propaganda statului totalitar, precum şi evidenţierea surselor intelectuale ale formării gândirii şi practicilor totalitare. Adrian Păunescu (1943-2010) a fost, înainte de 1989, unul dintre susţinătorii dictatorului Nicolae Ceauşescu, postură din care a sprijinit regimul şi ideologia comuniste.

Păunescu a fost iniţiatorul şi coordonatorul unor acţiuni şi manifestări artistice ample prin intermediul cărora se aduceau laude deşănţate regimului comunist şi conducătorului Partidului Comunist. Dincolo de contribuţiile literare – de care se vor ocupa exegeţii literari – cariera publică a lui Adrian Păunescu de dinainte de 1989 a înregistrat numeroase momente în care sunt vădite accentele naţional-comuniste şi dimensiunea apologetică”, consideră IICCMER, într-un comunicat de presă remis NewsIn. ”Din perspectiva IICCMER, cultul persoanelor care au contribuit la potenţarea şi la amplificarea propagandei comuniste reprezintă un act de dispreţ la adresa victimelor regimului comunist”, consideră institutul în fruntea căruia a fost numit seniorul liberal Dinu Zamfirescu.

23 comentarii

ady 25-05-2012 - 17:05

s-au adunat o clica de smecheri si decid ei totul ;pentru ce iau o gramada de bani ;toti de acolo nu au scris cit a scris acest poet al neamului sa le fie rusine si ar trebui desfiintat maninca banii nostri si nu putini de pomana

Ioana 25-05-2012 - 17:23

Toti care fac parte din IICCMER, dar si stapanii lor (din umbra) sint alogeni, sint capuse, sint scursori, sint TRADATORI, sint aceiasi (sau copii lor) care lau omorat pe marele poet Mihai Eminescu.

Camelian Propinatiu 26-05-2012 - 10:57

Era de preferat Radu Câmpeanu lui Dinu Zamfirescu. Basarabeanul Paunescu, prietenul lui Vieru, e prigonit de IICCMR sa nu i se faca bust, pe când la Bookfest 2012 cincizecistului Crohmalniceanu i se lanseaza in triumf cartea Amintiri deghizate, participând Paul Cornea, Mircea Cartarescu, Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea…

verde de "semnafor" 26-05-2012 - 16:05

tot felul de „institute-capuse” sug fonduri de la „stat”, chiar daca „nu avem bani” si au nesimtirea sa-si dea cu parerea, cum face acest sobolan, semnatar al „declaratiei” de la buda-pesta, pe nume dinu zamfirescu … Rusine, crin a. !!!

Pribeagul 26-05-2012 - 16:53

Mai IICCMERule, chiar de Paunescu, acest nemuritor, nu incapi?

Puteai sa te referi la parintele meu, znopit de securitate pentru ca a ajutat niste calugari fugiti „pe paduri”, puteai sa te referi la acei care l-au dus pe unchiul meu la Canal, puteai sa te referi la niste nemernici de la un sfat popular care au intemnitat-o in anii ’70 pe matusa mea pentru ca le stiga: Hotilor!

Puteti sa faceti educatie oamenilor, facind din fiecare un luptator impotriva Tiraniei, Ignorantei, Fanatismului, Facind din fiecare un luptator pentru Adevar.

Si voi ce facei?

Adrian Paunescu – Analfabetilor

V-am spus ca sunt un om periculos
Si nu mi-ati luat avertismentu-n seama.
V-am spus s-aveti pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare si de teama.

V-am spus ca fac teribil de urât
De sunt calcat putin pe libertate.
V-am spus ca sunt osteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus sa va astâmparati si voi,
Cenzori capriciosi ai vremii mele,
C-o sa va coste scump maruntul moft,
De a ne face noua zile grele.

V-am spus sa puneti mâna sa munciti.
Sa nu mai tot pânditi zelosi din umbra,
V-am spus ca n-o sa placa nimanui
Pornirea voastra, tulbure si sumbra.

V-am spus ca vremurile s-au schimbat
Si ca situatia e mai complexa,
Nu-i intelectualul – servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexa.

Si lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre si mimind tumulturi
Cu aroganti si trindavi doctoranzi,
Cu papagali care tin loc de vulturi.

V-am spus si am puterea sa mai spun
Ca nu încape muntele în sera
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Si de la caprioara la pantera.

V-am spus sa nu-l fetisizati pe Marx,
Sa nu-i pastrati în spirt învatatura
Si voi într-una fara sa-l cititi
Îl pomeniti pâna va doare gura.

V-am spus ca batalia pentru om
Nu iarta astazi nici o dezertare
Si voi v-ati decorat voi între voi
Când lupta este în desfasurare.

V-am spus ca muzica nu-i un microb
Care ameninta civilizatii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care sa-i placa dati-i.

V-am spus, concetateni analfabeti,
Si luati aminte si sa tineti minte.
Dar nu stiam ca v-ati nascut si surzi
Si scoateti arma când vedeti cuvinte.

1979

Pribeagul 26-05-2012 - 16:57

REZERVAŢIA DE ZIMBRI

O mie de ani vânătorii zeloşi
Vânatul suprem al pădurii-l vânară
Nu porci, căprioare, fazani şi cocoşi
Ci zimbri, că ei sunt pe stema de ţară.

Măreţ animal este zimbrul cel mut.
O mie de ani de săgeţi şi rafale!
Dar el, melancolic ca şi la-nceput,
La nimeni nu-nchină puterile sale.

Cu milă priveşte spre brazda de plug,
Spre iesle nu-i tremură botul şi nara,
Mai bine vânat decât vită în jug
Căci zimbrul nu ia de la alţii povara.

Pe sine se poartă în negre păduri
Şi tropotul lui grea furtună anunţă
Şi-şi duce lumina în ochii lui puri
Şi tropot de zimbri-viţei în sămânţă

Mai bine trăiesc liniştiţii plăvani
Furajul la iesle întruna le vine
Decât cel gonit de o mie de ani
Decât cel purtând libertatea în sine.

Măreţ animal şi podoabă de preţ
El linişte n-are nicicând şi niciunde
Din simplul motiv că e-atât de măreţ
Că el nicăieri nu se poate ascunde.

Şi el nici n-a prins păcătosul învăţ
Să stea-n colivie, bârlog sau în cuşcă.
Decât să-i miroasă a bici sau a hăţ,
Mai bine-a săgeată şi-a strigăt de puşcă.

Dar după o mie de ani de coşmar
Se şterge surâsul şi doliul se leagă
Pe-un munte în Haţeg în codrul bizar
Rămân zece zimbri din rasa întreagă.

Vânat fără milă, stingându-se lent,
Frumosul din stemă abia mai tresare,
Acum l-a votat un întreg parlament
Să fie-apărat, sub pedeapsa cea mare.

Nepoţii acelor zeloşi vânători
Îi roagă pe zimbri să se înmulţească,
Dar ei ar muri de o mie de ori
Decât încă-o dată un zimbru să nască.

Sătui de prigoană, c-un muget absent,
Abia de mai pasc şi mai liorpăie apă,
Şi nici nu le pasă că un parlament
Bătrâna lor rasă ar vrea s-o re-nceapă.

Destul hăituiţi, zac în mare plictis,
Nimic nu-i irită – sunt parcă strigoii
Pe care o mie de ani i-au trimis
Să-ncarce de-o nouă revoltă şi boii.

Greoi cum sunt ei, ca surparea de zid,
Chiar viaţa şi-ar lua-o dar nu au unealtă,
Şi-atunci stau cu-ncetul şi se sinucid,
Nici ochii spre umbra cu arc nu-i mai saltă,

Şi cântece cântă acei ce-i păzesc:
„Ridică-te, zimbru, tradiţie sfântă!“
Dar pofta s-a stins în mileniul câinesc
Degeaba al zimbrilor imn li se cântă.

Ei nici nu mai cred că există vreun om,
Sătui de prigoană, aşteaptă un glonte
Blocaţi în pădure, în ultim sindrom,
Li-i moartea plăcere şi viaţa un front e.

Şi stă rezervaţia ca un azil
În care nimic nu mai vrea să se nască
Şi zimbrul e astăzi, cu voia, steril
Şi poartă o faţă de vită, ca mască.

Destul l-au belit, l-au ucis, l-au gonit,
Destul i-au tăiat din copite cu coasa,
Colos mineral zace zimbrul scârbit
Strivindu-şi în sine jignirea şi rasa.

Şi mugetul lui, ca de vechi patefon,
Abia mai ridică suflarea bolnavă
I-au tras şi lumină, i-au pus telefon,
Dar zimbrul, cu vremea, devine epavă.

În grevă celulele sale s-au pus
Şi creierii lui sunt uscaţi de prigoană,
Puteri, ca să pască, aproape că nu-s
Şi paznicii-i dau apă dulce din cană.

Se roagă de el, dar se roagă-n zadar,
Sunt gata să-l lase să fugă, dar zimbrul
S-a tras şi din stemă, s-a tras din ziar,
Şi pleacă tăcut şi din ultimul timbru.

Rugina pe puştile morţilor vechi
Cât molia este, pe arc şi săgeată,
Dar zimbrii păstrează distante perechi
Şi nu vor mai fi pe aici niciodată.

Se stinge un neam chinuit mii de ani,
Un neam luminat şi puternic şi mândru,
Jignit de duşmani, ieftinit de plăvani,
Se-nchide-n afară şi fuge-năuntru.

Pribeagul 26-05-2012 - 17:00

REZERVAŢIA DE ZIMBRI

O rezervaţie de zimbri
e o contradicţie în termeni.

Cum să ţii capturat fulgerul?
Cum o să îngheţi un vis în creier?

O rezervaţie de zimbri
e un frigider pus la cuptor.
Ei nu sunt zimbri,
aceştia de la Haţeg,
ei sunt nişte arătări

la carnavalul speciilor,
ei sunt nişte surogate
ale unei specii voievodale.

Vai de capul lor!
Îi râcâie muştele,
îi latră câinii
şi paznicii îi feresc
să nu-i mănânce lupii.

Temutul zimbru din Carpaţi
se bucură astăzi de mila competentă
a doctorului veterinar,
care se preocupă,
zi de zi,
să nu răcească,
să nu tuşească,
să se furajeze bine,
că un zimbru pierdut
e valută forte
pe care nu ţi-o decontează nimeni.

Am ajuns să importăm zimbri.
Acest fapt anunţă vremurile glorioase
în care Sahara va importa nisip.

Pune untdelemn şi cimbru,
pune sare şi boia,
să mâncăm cotlet de zimbru
când e tristă carnea sa.

Doar aşa poţi să te bucuri
şi în pace-apoi să-l laşi,
într-o lume numai juguri,
Zimbrul nu mai vrea urmaşi.

Zootehnistul se întreabă cu voce tare
de ce sunt zimbrii atât de trişti.

Mâncare au,
medicamente au,
numai viţei nu prea au.
„Nu prea au“,
recunoaşte zootehnistul.

Nu înţeleg de ce trebuie
să ne ocupăm de aceste animale inferioare
care nu dau nici carne,
nici lapte,
mănâncă mult
şi nu produc nimic.

Fir-ar ai dracului de zimbri!
Mai bine era la C.A.P.
Primiserăm nişte Holstein.
Dădeau lapte,
aveam primă.
După ce ani de zile
am fost fruntaş,
am ajuns la zimbri.
Fir-ar neamul lor de rasă!
Dar au şi ei dreptate la urma urmei,
că dacă vă spun ce-am făcut
o să râdeţi.
Am deschis poarta
să fugă un zimbru
şi n-a vrut.

Alde fiu-său ce să mai spun,
nici nu ştia ce-i aia poartă deschisă.
Ăştia în puşcărie s-au învăţat.
Îi apucă ameţeala numai când
se uită pe gaura cheii.

Pune untdelemn şi cimbru,
pune sare şi boia,
să mâncăm cotlet de zimbru
când e tristă carnea sa.

Doar aşa poţi să te bucuri
şi în pace-apoi să-l laşi,
într-o lume numai juguri
Zimbrul nu mai vrea urmaşi.

Bine, zic eu zootehnistului,
şi ce şanse există?
Nici una,
îmi răspunde el cu entuziasm.
Ori zimbri,
ori rezervaţie.

Boii ăştia pe care-i vedeţi
au fost zimbri.
Şi de ce nu le daţi drumul?
Nu vor să plece,
s-au învăţat aşa, să fie boi!

De ce nu le desfaceţi rezervaţia?
Rezervaţia-i desfăcută de mult,
punem zidurile înapoi
numai ca să nu-i mănânce lupii.

Şi chiar nu-i nimic de făcut?
Ce să fie?
Să-mi iau transferul
la o fermă serioasă,
că şi doctorul s-a săturat.
A trecut vremea zimbrilor,
lăsaţi-i dracului,
ăştia au ceva cu lumea.

Pune untdelemn şi cimbru,
pune sare şi boia,
să mâncăm cotlet de zimbru
când e tristă carnea sa.

Doar aşa poţi să te bucuri
şi în pace-apoi să-l laşi,
într-o lume numai juguri
Zimbrul nu mai vrea urmaşi.

Pribeagul 26-05-2012 - 17:40

Regresam
de Adrian Paunescu

Nu-i nimic, e-n regulă,
mai aşteptăm două sute de ani,
ce-o să fie, un biet accident istoric,
o socoteală matematică greşită,
suntem în Estul Europei, nu uitaţi.
Ruşii, da, Maghiarii, da,
Polonezii, da, Bulgarii, da,
noi, nu, noi nu, noi nu progresăm,
că se interpretează,
când nu voiau vecinii,
noi nu puteam, n-aveam voie,
când vor vecinii,
nu vrem noi, n-avem nevoie,
asta e, aşa suntem noi, ai dracului,
daţi în Paşte, asta e, daţi în Paşte,
nu-i nimic, e-n regulă,
mai vedem noi, mai vedem,
aveţi răbdare, nu bateţi din picioare,
nu vă pripiţi
noi regresăm cu plăcere,
noi regresăm cu talent,
noi nu ne luăm după nimeni
decât când regresează.
Două sute de ani! Atât!
Aveţi răbdare, nu chemaţi salvarea,
nu exageraţi, nu cricniţi,
regresaţi cu noi!
Înapoi, marş!

8 aprilie 1988

Pribeagul 26-05-2012 - 17:41

Sunt radical
de Adrian Paunescu

…Sunt radical
adica îmi închipui
că dacă ecuaţia
“poporul ne-a ales,
vorbim în numele poporului,
guvernăm în numele poporului,
construim socialismul
cu oamenii şi pentru oameni,”
este adevărată,
nu e corect
să-i distrugi omului
casa, oraşul sau satul,
fără să-l întrebi pe om;…

1 august 1988

Pribeagul 26-05-2012 - 17:49

Asta-i una dintre cele mai interesante. 🙂

Soferul si nevasta-sa
de Adrian Paunescu

Ne urcasem cu toţii în autobuz
Care nu era confortabil, dar era independent,
N-avea fiecare locul său,
Dar ne gândeam că o să aibă,
Era primăvară,
Venea vara,
Se dezgheţau drumurile,
Puteai să mergi cu gulerul cămăşii descheiat,
Se dezgheţau drumurile,
Noi cântam cântece de-ale noastre, vechi,
Pe care nu le mai cântasem de multă vreme
Şi unii din cauza vitezei,
Care-i îmbăta,
Alţii cu o tandră ironie,
Am început să zicem, să cântăm
Că autobuzul nostru
E cel care dezgheaţă
Drumul pe care mergem.

Pe direcţia aceea spre munte,
Spre marele munte,
Nu mai mersese niciodată un autobuz,
Numai turişti particulari,
Numai nebuni ocazionali.

Aşa că nu ne interesa destinaţia,
Ne ajungea bucuria
Că mergem cu toţii spre marele munte.
Şoferul era tânăr,
Conducea pentru prima oară
Un asemenea autobuz.
Fusese ajutor de şofer,
Lucrase mult şi cinstit,
După cum mergea, după cum frâna,
Era fără îndoială cel mai bun şofer
Dintre toţi şoferii noştri,
Ăsta conduce exceptional, strigăm noi,
Ăsta-i omul care ne trebuie
Şi el dădea din mână cu modestie
Rugându-ne să nu-l mai lăudăm,

Cal încurcăm la condus.
În fond e autobuzul dvs.,
Eu sunt al dvs.,
M-aţi ales să conduc autobuzul,
Asta-i treaba mea.

Noi am aplaudat, chiar şi aceasta lepădare, a lui,
De laudele noastre.

Şi autobuzul mergea mai departe
Şi-n diverse localităţi, în care ne opream,
Mulţi urcau
Şi nimeni nu mai voia să coboare.
Era un autobuz unic
Nu mai exista aşa ceva în imprejurimi.
Rămăseseră-n urmă troleibuzele agăţate
De reţeaua electrică
Şi lipsite de orice independenţă,
Tramvaiele înghesuite între sine
Şi aceeaşi reţea.

Autobuzul nostru se încărcase înspăimântător,
Fiecare urca în autobuz cu ce avea mai bun,
Şoferul conducea exceptional,
Nimeni nu conduce mai bine ca el,
Strigam noi
Şi el dădea moale din mână,
Şi noi strigam iarăşi,
Lasă frate, lasa modestia la o parte,
Da-o dracului de modestie
Noi, care n-am avut niciodată posibilitatea
Unui asemenea drum,
Ştim valoarea lui adevărată,
Eşti al nostru,
Eşti dintre ai noştri,
Rămâi între noi,
Bravo,
Ura,

Şi el nu mai putea să ne oprească,
Trebuia să fie atent la drum,
Iar noi eram prea mulţi
Şi începusem să-l încomodăm,
Stăteam claie peste grămadă în autobuz,
Dar uneori îi blocam o mână sau un picior,
Până când câţiva meseriaşi
L-au rugat să oprească pentru câteva minute
Ca să-i faca o cuşca de protecţie,
Să nu-l mai încomodăm la condus,

Dar să-şi ia şi nevasta lângă el,
Au zis alţii,
Că drumul e lung şi se plictiseşte omul.
Şi uite-l acum în cuşca lui de protecţie,
În cabina lui blindată!

Ce hotărât conduce,
A dat drumul şi la muzică,
Se aude în toată maşina o muzică eroica,
Pe care o întrerupem noi din când în când
Cu cântece despre el şi de drumul nostru,
Şi hai, mă, să fim atenţi şi cu nevastă-sa,
Ca şi el e om.

În autribuz vara e cald
Iarna e frig,
Drumul continua,
Am început să obosim,
Nene şoferule, opreşte,
Să ne odihnim şi noi.
Să te odihneşti şi dumneata,
Că n-o fi foc,
Dar el nu mai aude,
El conduce,
Şi-ntr-adevăr, conduce exceptional,
E cel mai bun, strigam toţi,
Dar ne e foame,
Pentru că n-am mai oprit demult,
Şi-avem nevoie şi noi
De pâine, de apă, de un răgaz,
Probabil c-am început să-l şi enervăm
Cu mofturile noastre
Setea, foamea, somnul,
Geamurile autobuzului nu mai există demult,
Pe ele au sărit cei ce n-au mai putut suporta,
Uşile au ruginit şi nu se mai deschid,
Şi şoferul conduce autobuzul
Din ce în ce mai nervos,
A început să facă şi accidente,
Stau şi el şi nevastă-sa cu mâinile pe volan,
Marile piscuri îi cheamă,
Mai e puţin combustibil,
Am intrat pe un fel de linie ferată,
Vecină cu drumul,
După ce ni s-au spart cauciucurile
Şi după ce şoferul a dărâmat
Cu lovituri de autobuz
Case şi biserici,
Sate şi oraşe,
Începem să coborâm,
Şi bineînţeles că viteza creşte,
Aşa e la orice coborâre,
Viteza creşte,
Nu mai e nimeni în autobuz,
Unii au murit,
Alţii au fugit,
Alii ne-am uscat de foame şi de sete,
Alţii am îngheţat de frig,
Muntele e tot mai departe,
Dar autobuzul coboară
Halucinând pe linia moartă
De cale ferată,
Şi numai ei doi,
Şoferul şi nevastă-sa,
În cabina blindată,
Se uită doar înainte,
Nu mai ştiu pe cine conduc şi unde se duc,
Şi de ce tac toţi pasagerii
Şi de ce se merge cu viteza prăbuşirii,
Când excursia începuse atât de frumos
Către marele munte.

12/13 iulie 1987

Sile 26-05-2012 - 19:38

La fel cum Paunescu a incercat sa mearga pe valul memoriei lui Eminescu sunt si azi unii care incearca sa faca din memoria lui Paunescu un val pe care sa pluteasca ei.Paunescu a fost doar un versificator profitor de pe urma lui Ceausescu. Spre deosebire de Eminescu nu a avut ceva esential de spus acestei natii.Chestia cu bustul nu trebuie s-o luam in seama.Si Lenin si Stalinau avut o multime de busturi si totus comunismul a fost incet incet depasit. O zi buna !

Mariana 28-05-2012 - 01:18

Mai Sile , tu cine esti , ce-ai facut pana acum , n-am auzit nimic de tine, probabil te cunosc doar vecinii , cata invidie in tine , cata meschinarie ……!? esti o nulitate , te-as angaja sa-i lustruiesti bustul lui Paunescu dar ma tem ca nici de asta nu esti instare .

Mariana 28-05-2012 - 01:11

Adrian Paunescu , i-am citit poieziile de cand eram eleva in clasele primare , le citesc si acum cu mare placere , l-am citit si-l citesc si pe Eminescu , imi plac amandoi la fel de mult . DUPA MINE AMANDOI AR MERITA MULT MAI MULT DECAT UN BUST, sunt mandria Romaniei , mandria noasta. .

vic 28-05-2012 - 13:54

catre ministru’ culturii (mircea diaconu) ,mumificarea ,plimbarea moastelor’,denumiri.. :strazi,cartiere ,orase ,zile libere ,parastasuri anuale si…sfint in calendar ,au lipsit salvele de tun .pentru su giii,lin giii si pupinii sistemului bolsevic ”urmatil pe bard’e”

ValVerde 28-05-2012 - 16:20

Iată mesajul pe care Ceauşescu l-a primit de la poet, fără însă a-i răspunde:

Stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu,

Trist şi singur şi umilit, cum sunt, dat la o parte de forţe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceauşescu“ în viaţa publică românească, pierzându-mi aproape orice speranţă că acolo, sus, unde sunteţi, glasul meu se va auzi, datorită norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învăluit, uitând probabil în tristeţea mea sinucigaşă chiar şi ştiinţa de-a mă mai eventual bucura, am avut, totuşi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastră de la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi 6 februarie 1986.

Începusem să cred că adevărul va ajunge greu la dumneavoastră şi boceam cu capu-n pernă, câteodată, pierderea acestei şanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist şi viciat, de dezinformare criminală, care e aproape fatal să apară într-o lume care nu-şi mai conservă dialectica şi opoziţia.

Vreau să vă spun, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, clar şi din tot sufletul meu, că, şi dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastră aş face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacă aş şti că alte partide m-ar plăti, iar partidul acesta mi-ar mai da o dată vot de blam cu avertisment. Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevărat care nu poate să nu observe că în problemele fundamentale ale României aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric.

Vineri, 7 februarie, am căutat un ziar cu cuvântarea dumneavoastră în toată Capitala, îmi spusese tata de cu noapte că v-a auzit la televizor şi că aţi vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani şi mă roagă să vă transmit că, dacă e nevoie de dânsul pentru apărarea României şi a fiinţei dumneavoastră, la care ţine ca la adevăratul eliberator al ţării, vă stă la dispoziţie cu viaţa lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puşcăriile, nedreptăţile, dar în care nu şi-a permis niciodată să-şi trădeze credinţa în ceea ce a iubit şi iubeşte.

Şi-ntr-un târziu am găsit un ziar, şi parcă nu-mi venea să-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodată de marea dumneavoastră iubire pentru adevăr, dar am ştiut că mulţi şi-au construit carierele minţindu-vă. Dar când am văzut că sunteţi încă atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist şi de necruţător cu adevăraţii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le trăieşte minunatul popor, zbuciumatul popor, din al cărui geniu sunteţi nutrit, am înţeles nici pentru mine, nici pentru ceilalţi oameni, care au fost îndepărtaţi sistematic şi programatic de dumneavoastră, nimic esenţial nu e pierdut.

Că am pierdut funcţii, că am fost terfelit, că mi s-au oprit cărţile şi mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, că nu mi se mai îngăduie să public şi că sunt practic interzis în ţara mea nu înseamnă nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire că Tovarăşul nostru, că Omul nostru, în care ne-am investit speranţele şi tinereţea, ştie adevărul despre ţară şi nu-i lasă pe mincinoşi, pe duri, pe incompetenţi să triumfe. La multe rele v-au îndemnat ei şi unele, din păcate, s-au şi comis, dar există o compensaţie istorică, există o revanşă a adevărului şi sunteţi autorul unui gest pe care mă văd obligat să-l numesc istoric, deşi cuvântul „istoric“ e cam obosit de prea multă întrebuinţare, şi când trebuie, şi când nu trebuie.

Iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, profetice cuvinte aţi rostit şi bine aţi făcut că le-aţi lăsat să apară, să fie cunoscute de acest popor care vă iubeşte, în ciuda faptului că îl fugăresc şi-l chinuie diverşi oameni cu putere, care au neruşinarea să se prevaleze de numele dumneavoastră în acţiunea lor de subminare a economiei naţionale, a agriculturii româneşti, a spiritualităţii româneşti, pentru că, după toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România să fie uşor remorcată de falsele idei înnoitoare de la răsărit.

Şi ce-or mai vrea ei? În loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastră aţi restituit-o ţării, să ieşim în piaţa mare şi să jucăm, în frunte cu incompetenţii, pe care i-aţi demascat, la începutul acestui februarie 1986, şi care nu vă vor iubi niciodată, să ieşim şi să jucăm o Gorbaciovskaia pe furate, până într-un punct, şi-un ceardaş, o Kadarească de la acel punct încolo.

Eu, tovarăşe Secretar General, fie că mă vor omorî azi, fie că mă vor ierta până mâine, înjurat şi de Europa Liberă şi de Moscova, şi de Budapesta şi vai, şi de Bucureşti, cred în ceea ce am apucat să cred în August 1968, când mi-aţi făcut onoarea să mă primiţi în singurul partid comunist care s-a opus deschis violenţei, invaziei, coaliţiei împotriva libertăţii, Partidul Comunist Român.

Mi s-a putut părea, şi-mi dau seama că am greşit, că adevărul nu va mai ajunge niciodată întreg la dumneavoastră. Dar sufletul dumneavoastră întreg, mintea dumneavoastră pătrunzătoare, caracterul dumneavoastră neînfricat v-au condus spre o analiză de o unică acuitate şi care trebuie să rămână în istoria economică şi socială a României moderne un document definitiv.

Vedeţi dumneavoastră, cuvintele sunt iarăşi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, linguşitorii de toată mâna şi detractorii de toate felurile. Dar cu ce să vă comunic emoţia mea? Acesta este Adevăratul Nicolae Ceauşescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluţionar, necopleşit de rutină şi capabil de gesturi epocale, pe care noi toţi ceilalţi s-ar cuveni să-l transformăm în realitate. În valori, competenţe, beneficiu social.

Acum, poporul român aşteaptă măsurile organizatorice pe care le anunţă cuvântarea şi care să aşeze lângă dumneavoastră oameni competenţi şi credincioşi. Dar acelaşi popor care vă iubeşte aşteaptă şi acele acte revoluţionare prin care sistemul osificat şi nefertil pentru înnoiri să fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninistă, ci amprenta lui Nicolae Ceauşescu, cel mai de seamă gânditor politic al situaţiei României sale.

Ştiţi, desigur, mai bine decât noi toţi, dar vă reamintesc şi eu, că oricâte schimbări de persoane aţi face, dacă nu va funcţiona corespunzător sistemul, cu o reală competiţie a valorilor şi cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corectă luptă de idei (cum aţi cerut cândva într-o analiză a dezvoltării ştiinţelor sociale), situaţia nu se va putea modifica esenţial.

Va trebui ca democraţia pe care aţi promovat-o principal şi neabătut să funcţioneze ca o nouă pârghie a progresului economic: şi în industrie, şi în agricultură, şi în ştiinţă, şi în cultură. Dar, vai, Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ca să vă dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de cărţi şi întreaga producţie editorială stă, iar fierberea în cultură nu e bună şi nu face bine renumelui culturii române.

Mă-nchin dumneavoastră pentru fantastica, surprinzătoarea capacitate de a redescoperi adevărul, îmi pare rău că rănile pe care le port nu-mi îngăduie să susţin o campanie publică de analiză şi subliniere a ideilor pe care le-aţi esenţializat în cuvântarea din 6 februarie 1986. Pot doar să vă mulţumesc şi să sper că mă va găsi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Vă vrea ţara, aşa vă iubim noi, aşa ne faceţi să ne ridicăm şi din morţi, pentru a dovedi că, într-adevăr, cum spuneţi, o ţară nu se face cu justificări, ci cu fapte.

Să trăiţi, Măria Voastră! Şi să nu lăsaţi pe cei ce se ascund sub justificări demagogice să compromită în vreun fel această Adresare Către Naţiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevărat Raport de Epocă. Să fiţi sănătos, omule bun şi drept, pentru a putea scoate de guler din scena politică fariseii şi pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastră izbăvitor.

Iată de ce am considerat că nu e deplasat să vă trimit aceste rânduri. Ar fi, după opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastră şi arătate naţiunii să fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-aţi oferit să nu rămână izolată, vremelnică şi să nu pară o terapie momentană, când e vorba de fapt de nişte vicii de fond, care ţin în loc mersul înainte al acestei patrii care vă e atât de scumpă. Aş vrea să cred că noi toţi vom înţelege în spirit critic şi autocritic marele dumneavoastră exemplu de înţelepciune şi curaj.

Să trăiţi, Măria Voastră!

nimeni 28-05-2012 - 17:07

ff interesant!

Paunescu jongleaza cu laudele penibile si desantate la pachet mascat cu criticile extrem de acide.

cine putea si avea curaj atunci sa-i spuna public lui ceusescu de ” sistemul triumfalist şi viciat, de dezinformare criminală, care e aproape fatal să apară într-o lume care nu-şi mai conservă dialectica şi opoziţia” ?
depinde ce luam . este si multa obedienta gretoasa , gasim si critici.

ValVerde 28-05-2012 - 18:20

Critici?
Da, gasim critici la adresa oponentilor lui in lupta pentru ciolan.
„Criticile” de care vorbesti nu sint nici la adresa sistemului si nici la adresa lui Ceausescu. Sint piriciuni ordinare la adresa celor care ii pun lui bete in roate. Un pachet de dejectie umana cu jalba’n protap la sefu’ suprem. Pupind mina si acuzind unsuros pe dusmanii personali.

Din ce material trebuie sa fii facut ca sa nu-ti provoace grata ???
(e retoric)

Pribeagul 28-05-2012 - 18:03

O scrisoare magnifica. 🙂

„înjurat şi de Europa Liberă şi de Moscova, şi de Budapesta şi vai, şi de Bucureşti,”, si acum si de noi, astia… noi. 🙂 🙂 🙂

Dar, oricine orice ar spune, tu in lumea ta ramai „nemuritor si rece”.

ValVerde 28-05-2012 - 18:26

„Dar, oricine orice ar spune, tu in lumea ta ramai “nemuritor si rece”.”

Iar tu, in lumea ta, ramii dezinformat, partinic si antisocial.
Lumea ta a murit, tu esti o relicva care inca mai da din picioare impotriva curentului, dar nu pentru mult timp. 🙂

Pribeagul 28-05-2012 - 18:32

Ai dreptate:

„Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.”

Toate cele bune!

Pribeagul 28-05-2012 - 18:34

+

„Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.”

urbos 28-05-2012 - 19:31

Cam ce ar trebui sa pateasca si lepadaturile pupincuriste ale canaliei Basescu? De fapt Paunescu e mai putin vinovat decat excremente precum cohortele de „intelectuali” sau „ziaristi” care mesteca fecalele lui Basescu, ca odele lui Paunescu nu l-au tinut pe Ceasca in functie, in schimb actiunile nemernicilor astora chiar l-au tinut pe Kior la putere.

Ciu Huhu 29-05-2012 - 01:02

A. Paunescu a facut de rusine Basarabia+Romania!
Tatarul Basescu merita sa sfirseasca ca Ceausescu, A FACUT ENORM RAU ROMANIEI!!!!!!!!!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult