Acasa Cultura-ReligieCultura Interzis hoţilor! Ce lucrări de artă sunt în reşedinţa ambasadorului SUA

Interzis hoţilor! Ce lucrări de artă sunt în reşedinţa ambasadorului SUA

scris de A.P.
2 afisari

Ambasada SUA a lansat o broşură despre lucrările de artă americană expuse în reşedinţa ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, informează un comunicat transmis, miercuri, Agerpres, de misiunea diplomatică americană.

Mark Gitenstein

Broşura oferă informaţii despre cele treisprezece picturi realizate de opt artişti americani şi alese de ambasadorul Gitenstein şi de soţia sa, Libby, broşura putând fi consultată şi pe site-ul Ambasadei SUA. ‘Lucrările de artă pe care le-am ales pentru decorarea reşedinţei din Bucureşti provin din sudul Statelor Unite ale Americii. Am ales aceste peisaje din mai multe motive.

În primul rând, eu şi soţia mea, Libby, am dorit să expunem lucrări care ne amintesc de relieful şi cultura din România. Am dorit să le arătăm românilor care ne vizitează locuinţa din Bucureşti că Statele Unite, în special regiunea sudică, seamănă mult cu România’, explică ambasadorul Gitenstein în introducerea broşurii. Programul ‘Artă în ambasade’ este coordonat de biroul specializat AIE, înfiinţat în 1963 în cadrul Departamentului de Stat de la Washington.

AIE joacă un rol esenţial în activităţile de diplomaţie publică ale naţiunii americane, având misiunea de a face cunoscută cultura americană.  Dispunând în prezent de peste 200 de locuri de expunere, AIE se ocupă de administrarea expoziţiilor temporare şi permanente din toate spaţiile deschise publicului existente în cancelariile, consulatele şi reşedinţele ambasadorilor SUA din întreaga lume, selectând şi comandând lucrări de artă contemporană din SUA şi ţările gazdă. AIE este prezent în mai multe ţări decât orice altă fundaţie sau organizaţie artistică americană.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult