Acasa Cultura-ReligieCultura La schimb cu TVR. Postul Moldova 1, obligatoriu pentru cabliştii din România

La schimb cu TVR. Postul Moldova 1, obligatoriu pentru cabliştii din România

scris de M.A.
67 afisari

Operatorii de cablu din Republica Moldova trebuie să retransmită obligatoriu TVR, iar cabliştii din România vor fi obligaţi să retransmită televiziunea publică de la Chişinău, Moldova 1.

La schimb cu TVR. Postul Moldova 1, obligatoriu pentru cabliştii din România

La schimb cu TVR. Postul Moldova 1, obligatoriu pentru cabliştii din România

CNA a analizat, în şedinţa de marţi, o adresă de la Ministerul Afacerilor Externe privind Memorandumul cu tema „Negocierea şi semnarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul retransmiterii serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici”, transmite Mediafax.

Potrivit memorandumului, pe 17 iulie 2013 au avut loc la Chişinău discuţii informale, la nivel de adjunct al ministrului Afacerilor Externe, în vederea clarificării unor elemente de poziţie divergente cu privire la propunerile de înţelegere amiabilă avansate reciproc pentru revenirea TVR în Republica Moldova şi pentru stingerea litigiului aflat pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Societatea Română de Televiziune contra Republicii Moldova).

„În acest context, Republica Moldova a avansat propunerea preluării, de către operatorii de cablu din România, a postului public Moldova 1, ca formă de blocare a unor pretenţii ale altor operatori care ar invoca precedentul revenirii SRTv (Societăţii Române de Televiziune, n.r.) în Republica Moldova„, se spune în memorandum.

Conform acestui document, avizat favorabil marţi de CNA, Consiliul a spus că, potrivit articolului 82 din Legea audiovizualului, televiziunea Moldova 1 „poate fi inclusă în mod obligatoriu în oferta distribuitorilor de servicii din România numai în situaţia în care obligativitatea de retransmitere este stabilită printr-un acord internaţional”.

În prezent, în România, singura televiziune internaţională care este retransmisă în mod obligatoriu de cablişti este TV5. În această situaţie, „acordul internaţional” este reprezentat de Declaraţia celui de-al XI-lea Sommet al Francofoniei (Bucureşti, 29 septembrie 2006). În decembrie 2007, a fost adusă o modificare la Legea audiovizualului, prin care cabliştii români au fost obligaţi să retransmită TV5.

Pe de altă parte, CNA precizează că, în prezent, programele emise de radiodifuzorii din Republica Moldova pot fi retransmise în România fără o autorizaţie prealabilă, fără a exista, însă, obligativitatea cabliştilor să preia aceste televiziuni.

„În consecinţă, Ministerul Afacerilor Externe, consultând Societatea Română de Televiziune, a redactat un proiect de acord la nivel guvernamental, care include, în regim de reciprocitate, prevederi echivalente privind retransmiterea în România a serviciilor de programe ale societăţii de televiziune din Republica Moldova (Instituţia publică naţională a audiovizualului Compania ‘Teleradio-Moldova’) şi în Republica Moldova a serviciilor de programe ale SRTv”, se spune în memorandum.

Proiectul de acord a cărui negociere şi semnare se propune prin acest memorandum se intitulează „Acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul retransmisiei serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici” şi cuprinde şapte articole.

În proiectul de acord se mai spune că „părţile (România şi Republica Moldova, n.r.) garantează libertatea de recepţie şi de retransmitere pe teritoriile statelor lor a serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici, indiferent de modalitatea de transmitere sau de retransmitere, fără a impune nicio condiţie, fără licenţă sau autorizare prealabilă”.

„Pe bază de reciprocitate, părţile asigură că distribuitorii care retransmit servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice includ cu titlu gratuit în ofertele lor serviciile de programe ale radiodifuzorilor publici, aşa cum sunt ele notificate autorităţilor de reglementare în domeniul programelor audiovizuale din statele părţilor şi sub rezerva deţinerii drepturilor de retransmisie a programelor difuzate pe teritoriile statelor ambelor părţi”, se spune în proiectul de acord.

Potrivit documentului, acordul se încheie pe o perioadă de 10 ani şi se va prelungi în mod automat pe noi perioade de câte 10 ani, dacă niciuna dintre părţi nu va comunica, în scris, celeilalte părţi, cu cel puţin şase luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate, încetarea acordului.

CNA a decis să avizeze favorabil Memorandumul cu tema „Negocierea şi semnarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul retransmiterii serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici” cu nouă voturi „pentru” (Laura Georgescu, Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Cristina Trepcea, Christian Mititelu, Viorel-Vasile Buda, Monica Gubernat, Lorand Turos şi Florin Gabrea”) şi unul „împotrivă” (Narcisa Iorga).

1 comentariu

pathfinder 12-09-2013 - 10:43

Foarte bine!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult