Lui Peter Esterhazy ii pare rau ca literatura romana nu este suficient cunoscuta in Ungaria

Iolanda Malamen: Anamaria Pop, trebuie sa-mi recunosc entuziasmul fata de nasterea, fara sincope si amanari, a cartii de dialog cu scriitorul Peter Esterhazy („La inceput, mai eram inca un om normal”, in curs de aparitie la editura Curtea Veche). Va multumesc, atat tie, cat si lui Peter Esterhazy, ca ati fost extrem de punctuali, cooperanti si entuziasti in intreprinderea noastra comuna.

 

Anamaria Pop: Si eu am fost entuziasmata… si mai sunt. Aparitia unei carti este o sarbatoare…, cu atat mai mult daca mai si mosesti la nasterea ei. Se pare ca prezenta noastra in vara anului 2009 la Festivalul Zile si Nopti de Literatura de la Neptun a fost cat se poate de rodnica. As vrea sa amintesc doar doua momente. Tocmai trudeam la finalizarea traducerii celor trei piese de teatru, montate deja pe scene din Budapesta, München, Salzburg, apoi in cadrul Festivalului International Ruhr Triennial din Germania…, piese care urmau sa apara in limba romana cu ocazia Targului Gaudeamus, in volumul intitulat Rubens si femeile neeuclidiene, iar Peter Esterhazy trudea la finalizarea unei piese noi, Treizeci si trei de variatiuni pe craniul-Haydn, solicitata de Teatrul Barka din Budapesta. Intr-o seara, stand la un pahar de vin pe terasa Casei Scriitorilor de la Neptun, l-am intrebat pe Peter ce-ar fi daca am pune la cale o premiera editoriala si piesa asta ar aparea prima data in limba romana…, abia apoi in Ungaria. Mi-a raspuns ca-i imposibil…, textul inca nu-i terminat…, dar daca e sa ne jucam…, atunci, fie, drepturile de autor sunt inca la el…, da’ ca oricum nu vom depasi faza de joc. Seara urmatoare, pe terasa Casei Scriitorilor de la Neptun, la masa noastra era deja si Grigore Arsene, director general la Editura Curtea Veche, un foarte bun editor, care imediat si-a dat seama ce inseamna un text inedit de Esterhazy…, astfel ca am si batut palma. Peter mi-a trimis manuscrisul in ziua de 14 iulie, ora 17.41 (conform datarii e-mailului), iar pe 18 noiembrie, 2009, la ora 18.30, la Carturesti MTR avea loc un dublu eveniment: lansarea volumului de teatru, care cuprinde si piesa Treizeci si trei de variatiuni pe craniul-Haydn, urmata de un spectacol-lectura. La Budapesta, premiera piesei a avut loc pe 18 decembrie 2009. Tot in acele zile fabuloase de Neptun, in paralel cu „jocul“ meu ai demarat sau, mai bine zis, ai continuat si tu un joc. Aparitia acestei carti, idee care-ti incoltise in minte, de fapt, inca in 2008, tot la Neptun, cu ocazia primului interviu cu Peter Esterhazy. Si, cum slava Domnului, ne-am intalnit trei oameni ludici…, iata ca am fost fascinati de mirajul jocului, iar jocul, ambianta Festivalul Zile si Nopti de Literatura de la Neptun s-au dovedit a rodi in cel putin doua obiecte-text de natura inedita. Am tinut sa vorbesc ceva mai in detaliu despre asta ca, verbalizand, apoi punand pe hartie, sa ma conving iar si iar (daca mai e nevoie), dar sa-i incurajez si pe altii ca da, sa ne lasam prinsi in joc, indiferent de varsta fizica pe care o avem, este cel mai minunat si plenar lucru care ni se poate intampla.

 

Ai fost intr-o masura sau alta neincrezatoare in proiectul pe care-l propuneam in vara lui 2009, la Neptun?

Sigur ca da, as putea spune ca intr-o mare masura. Dupa euforia de la Neptun a urmat dusul rece al ratiunii. Ma angajasem la traducerea a doua texte inedite…, la traducerea piesei despre Haydn, care inca nu era terminata, si la traducerea acestei carti de convorbiri, care inca nu demarase la modul concret. Asta in conditiile in care eram angajata pana peste cap, cu deadline-uri destul de severe, in alte traduceri, stiind ca daca nu traduc zilnic „portia“ de text…, n-am sa termin in timp util. Nemaivorbind ca abia dupa ce am ajuns acasa am realizat ca la cartea asta de convorbiri mai intai va trebui sa traduc intrebarile tale in limba maghiara, ca Esterhazy sa le poata citi, apoi sa traduc raspunsurile lui in limba romana. Basca nu stiam cate intrebari vor fi… Dar initial cred ca nici tu nu stiai. La fel i se intamplase si lui Peter, care sigur c-a fost incantat de aparitia unei carti de convorbiri inedite, in Romania… Sigur c-a spus un „da“ tare si raspicat… Apoi, abia in avion, spre Budapesta, m-a intrebat… „dar la cate intrebari va trebui sa raspund?“. Pentru ca, uitandu-se in agenda, si-a dat seama ca pe langa terminarea piesei despre Haydn, mai avea programat un sejur de o luna in Germania, cateva turnee literare, un drum la New York, un drum in Slovacia, Austria, Spania…, si nu mai stiu pe unde, plus de terminat si de predat manuscrisul unui volum la editura lui din Budapesta. Sigur ca nu i-am putut raspunde cate intrebari vor fi in cartea asta de convorbiri, dar cred ca nici daca stiam nu i-as fi raspuns… S-ar fi speriat sa auda ca, in final, vor fi 257 de intrebari. Dar una peste alta, aveam cateva puncte fixe, ca sa spun asa, care intotdeauna imi sunt de un mare ajutor. Stiam ca asa cum am eu incredere in Editura Curtea Veche, au si ei incredere in mine, deci nimic nu umbreste aceasta colaborare, stiam ca Iulia Popovici va accepta si redactarea acestei carti, care dincolo de faptul ca este o prezenta activa, de mare valoare si competenta in presa culturala si nu numai, mai este si un redactor excelent, este si foarte pasionata de ceea ce face, simte si traieste tot ce este inclusiv indaratul cuvintelor, ceea ce este mare lucru, stiam ca intre tine si mine o sa mearga struna colaborarea, ca esti entuziasmata de proiectul acestei carti, ca dincolo de faptul ca suntem prietene de vreo 30 si ceva de ani, ca esti o foarte buna scriitoare si pictorita… faci un jurnalism literar de mare calitate. Pe de alta parte, cunoscandu-l pe Peter de vreo 20 de ani…, stiam ca din moment ce promite ceva…, apoi se tine de cuvant, indiferent cat de greu ii este. Deci, o echipa ideala… Nu in ultimul rand, stiam ca in 2010 Peter Esterhazy implineste 60 de ani si voiam ca aceasta carte sa fie un dar de ziua lui. Si uite asa…, din euforie dublata de ratiune, am intrat cu totii in acest joc, care s-a transformat foarte repede in bucuria copilareasca a lucrului facut in comun. Iar acum, dupa ce s-a finalizat totul…, e bine, e foarte bine.

 

In tot timpul scrierii ei, lucrai si la traducerea in romaneste a unui alt mare scriitor maghiar… Vrei sa te destanui?

Da. E vorba de Peter Nadas, un alt mare monstru sacru al literaturii contemporane maghiare. In urma cu mai multi ani, i-am tradus lui Nadas volumul Sfarsitul unui roman de familie, apoi piesa Inmormantarea, care se joaca si acum cu succes la Teatrul de Comedie din Bucuresti, iar acum i-am selectat din sase volume de eseuri, plus din cele aparute in presa culturala din Ungaria, 14 eseuri tematice pe care le-am reunit in volumul intitulat Ranile batranului continent. Acest volum de eseuri apare tot anul acesta, cu ocazia Bookfest-ului, fireste, tot la Editura Curtea Veche, redactat tot de Iulia Popovici, cu o prefata de Carmen Musat. In paralel, anul trecut m-am apucat de tradus celebrul roman al lui Peter Nadas, intitulat Apocalipsa memoriilor, pe care critica literara internationala il compara cu romanele lui Marcel Proust si Thomas Mann, iar Susan Sontag spune ca „este cel mai mare roman al contemporaneitatii, una dintre marile carti ale secolului”. Sper ca cititorii din Romania sa se poata bucura de lectura acestui roman in vara anului viitor… este un text al dracu’ de greu de tradus…, iar ca intindere… sunt vreo doua milioane de semne. Nemaivorbind de lecturile asa-zis subsidiare, care reprezinta un fundal informativ si pe care in asemenea cazuri sunt obligata sa le fac… Dar stii cum e…, cand iti place ceva, nu mai simti nici oboseala, nici trecerea timpului…, iar mie imi plac provocarile… Pentru ca ce altceva este decat o mare provocare sa decodifici si sa „traiesti“ in limba romana textele a doi colosi literari, cum sunt si Esterhazy, si Nadas…, despre care am spus la un moment dat, intr-un interviu din presa din Ungaria, ca pentru mine sunt doi clovni geniali ai textului… Esterhazy in fata perdelelor din cuvinte, iar Nadas in spatele perdelelor din cuvinte… Apropo…, in 2012, si Peter Nadas implineste o cifra rotunda – asa ca pregateste-te sa faci si cu el un volum de convorbiri… Eu imi asum de pe acum traducerea.

 

Ai intrat perfect in stilul vital, ametitor, fabulos al lui Peter Esterhazy…, sa-ti fie atat de aproape ca gandire?

Anumite lucruri vin de la sine…, exista sau nu exista. Sigur, la un moment dat se pot si crea, dar in cazul acesta, desi „corecte“ din toate punctele de vedere, au mirosul apei in care ti-ai spalat picioarele murdare…, ca sa folosesc o expresie preferata a lui Esterhazy.

 

Te-ai apropiat atat de mult de stilul lui frenetic-postmodern, i-ai simtit pulsul si i-ai intuit inflexiunile…

Imi place atat de mult cum scrie…, incat atunci cand ii traduc cartile, incerc sa ma pun in pielea lui…, incerc sa gandesc in limba romana cu capul lui.

 

La care dintre cartile lui ai trudit cel mai mult?

Intotdeauna traducerea cea mai grea mi se pare ca este tocmai aia la care trudesc in momentul respectiv. Apoi trece…, urmeaza cealalta. Dar daca fac acum o trecere in revista privind truda la cele opt carti pe care i le-am tradus…, cel mai mult am trudit la Privirea contesei Hahn-Hahn… Chiar mai mult decat la Harmonia cælestis.

 

Ce ti s-a parut cel mai dificil in comunicarea noastra, a celor trei, prin internet?

Absolut nicio dificultate n-a fost, totul a mers struna. Sigur, la inceput am avut dubii ca se va concretiza acest proiect, ti-am vorbit despre asta, dar dupa ce am intrat in joc…, eram sigura ca totul va fi OK. Tu mi-ai trimis intrebarile, eu le-am impartit in doua calupuri, le-am tradus, i le-am trimis lui Peter Esterhazy, el a raspuns in doua reprize la ele, apoi le-am tradus in limba romana… Si gata. Sigur, la anumite intervale de timp ii aminteam lui Peter sa nu uite sa-si faca „tema de casa“ (chiar asta era titlul e-mailurilor de atentionare), dar foarte repede a inceput sa-i placa si lui foarte tare acest joc…, asa ca a fost un elev sarguincios. In Ungaria a avut si are multe interviuri, e adevarat, pentru o carte de convorbiri de genul asteia nu s-a lasat convins, din varii motive, dar chiar i-a placut sa dialogheze in cartea asta. Mai ales ca intrebarile tale sunt axate in primul rand pe lectura cartilor lui, deci fara sa-i cunosti foarte bine statutul lui in literatura si societatea din Ungaria, fara sa-l cunosti decat foarte putin pe omul Esterhazy…, ai intuit, citindu-i cartile, niste straturi extrem de profunde si de inedite, de o mare finete si filozofie, ceea ce l-a bucurat. De altfel, treaba asta a si spus-o intr-un interviu pe care l-a dat in ziua de 16 aprilie, la postul de radio Bartók.

 

A pierdut din autenticitate cartea scrisa prin bombardamentul emailuri-lor? Sau ea este un nou fel de-a ne mentine tonusul literar si pe cel literal?

Nu, cartea n-a pierdut nimic din autenticitate. La urma urmei, totusi suntem, noi, cei care am participat la acest joc, niste oameni destul de „nebunatici“, cu un tonus literar si literal ridicat…

 

Cat de mult l-a bucurat pe Peter Esterhazy premiul USR pe care tu l-ai primit in 2009, pentru traducerea capodoperei lui, Harmonia cælestis?

Foarte mult. La fel de mult cum s-a bucurat pentru Premiul Ovidius pe care l-a primit el. Toate astea s-au intamplat in vara anului 2009, iar Peter Esterhazy vorbea inclusiv in decembrie, in presa din Ungaria, despre premiile primite in Romania. Slava Domnului, aici, in Ungaria, Festivalul Zile si Nopti de Literatura de la Neptun este cunoscut si apreciat. Scriitorii din acest spatiu central-est european realizeaza tot mai mult faptul ca e o mare onoare pentru ei in primul rand sa fie cunoscuti de catre vecini.

 

Pana la urma, o asemenea carte, in care un important autor este provocat la dialog, face parte din reflexele culturale ale secolului pe care-l traim.

Neaparat. Este important ca macar reflexele culturale sa nu ni se atomizeze…

 

Ce va gasi, in opinia ta, cititorul intrand in cozeria noastra? Maretie, gratie, sinceritate, ludic?

Cred ca din toate cate putin, dar in primul rand sinceritate… Sa patrunda cat mai mult in intimitatea celui provocat la dialog.

 

Peter Esterhazy are o marturisita reverenta fata de Romania. Asta te-a facut sa te atasezi si mai mult de spiritul lui?

Nu in primul rand… Fireste, asta a fost stafida de pe cozonac, cum se spune.

 

Sau se mai spune cireasa de pe tort…

Asa cum spui. Sigur ca are o mare curiozitate in ceea ce priveste literatura romana, sigur ca recepteaza pozitiv ce citeste din literatura romana, vorbim mult, ori de cate ori avem ocazia, despre autorii romanii… Cand a scris prefata la antologia de proza optzecista, a citit totul si a conspectat fiecare text cu cea mai mare acuratete… Sigur ca si lui ii pare rau ca literatura romana nu este tradusa suficient in Ungaria, nu exista o strategie a traducerilor literaturii romanesti in limba maghiara bine pusa la punct… Se traduce aleatoriu si ocazional… De altfel, asta este si durerea mea duruta…, dar nu din cauza asta m-am atasat de Peter Esterhazy, ci pentru ca este un om deosebit, un prieten deosebit, de o modestie fascinanta, extrem de sincer, de vertical, cu un umor extraordinar… Am invatat multe de la el. Sigur, pentru mine este o bucurie in plus ca se simte bine in Romania, ca-i place literatura romana, cel putin cat a citit din aceasta, ca s-a atasat de echipa de la Editura Curtea Veche, de Iulia Popovici, de Carmen Musat, de tine, draga Iolanda…, de toti prietenii mei pe care i-a cunoscut si cu care a comunicat cu ocazia vizitelor in Romania.

 

Anamaria Pop, ce-i da dreptul cartii asteia (ce are ca unitate de masura o mare pretuire) la… rasfaturile eternitatii?

Daca n-ar fi interpretata ca o afirmatie bombastica…, as spune ca printr-o asemenea carte se traieste clipa… Iar clipa este eterna… Mereu ne traim cate o clipa… Dar chiar daca unii vor considera ca exagerez…, tot asta spun… Pentru ca asa simt.

 

 

Anamaria POP (nascuta pe 7 aprilie 1952, la Turda) este o cunoscuta si importanta poeta si traducatoare din Romania.

Bibliografie selectiva − volume personale: Castelul din siclame albe, poeme, 1972; Pasul corbilor, poeme, 1980; Corida, poeme, 1983; Tragatorul la tinta, poeme, 1999; traduceri din literatura maghiara: Gizella Hervay, Amprente, poeme, 1988; Peter Esterhazy, Verbele auxiliare ale inimii, roman, 1997; Arpad Göncz, Mostenirea, nuvele, piesa de teatru si eseu, 1998; Endre Kukorelly, Malul-Memoria, roman, 1999; Geza Szőcs, Ranita, sepia, poeme, 1999; Peter Nadas, Sfarsitul unui roman de familie, roman, 2001; Laszló Bitó, Cheile Raiului (Avraam si Isaac – Invataturile lui Isaac), roman biblic, 2001; Peter Esterhazy, O femeie, roman, 2002; Bela Pomogats, Reconstruirea podurilor – maghiarii si romanii, eseuri, 2002; Magda Szabó, Abigel, roman, 2003; György Mehes, Gina, roman, 2004; Imre Kertesz, Altcineva, jurnal-eseuri, 2004; Imre Kertesz, Drapelul englez, proza scurta, 2004; Sandor Marai, Lumanarile ard pana la capat, roman, 2004; Katalin Thuróczy, Anotimpul V, teatru, 2006; Attila Bartis, Tihna, roman, 2006; Sandor Marai, Mostenirea Eszterei, roman, 2006; Katalin Thuróczy, joi.megaJoy, teatru, 2006; Laszló Bitó, Eutelia – Eutanasia: o viata mai fericita – o moarte demna, studiu sociologic, 2007; Katalin Thuróczy, Scara pisicii, teatru, 2007; Peter Esterhazy, Harmonia cælestis, roman, 2008; Peter Esterhazy, Editie revazuta, roman, 2008; Sandor Marai, Turneu la Bolzano, roman, 2008; Peter Nadas, Inmormantarea, teatru, 2008; Peter Esterhazy, Privirea contesei Hahn-Hahn, roman, 2009; Peter Esterhazy, Cartea lui Hrabal, roman, 2009; Peter Esterhazy, Rubens si femeile neeuclidiene, teatru, 2009; Katalin Thuróczy, Cutia Pandorei, teatru, 2010.

 

Pentru munca sa de traducatoare, Anamaria Pop a fost distinsa, printre altele, cu Premiul Dery Tibor (1998) − acordat de Fundatia Dery Tibor din Budapesta pentru traducerea romanului Verbele auxiliare ale inimii de Peter Esterhazy, Premiul Kosztolanyi (2004) – din cadrul Pen Clubului din Ungaria, Premiul Sindbad (2004), acordat de Liga Scriitorilor Maghiari din Transilvania – Cluj si Premiul USR din Romania pentru traducere din literatura universala (2009) − pentru traducerea romanului Harmonia cælestis de Peter Esterhazy.