Acasa Cultura-ReligieCultura Manuscrisele lui Emil Cioran au fost donate Academiei Române

Manuscrisele lui Emil Cioran au fost donate Academiei Române

scris de Roland Catalin Pena
4 afisari

Înaintea sesiunii festive de marţi, prin care Academia Română marchează un secol de la naşterea filozofului şi scriitorului Emil Cioran, omul de afaceri George Brăiloiu, care a achiziţionat la o licitaţie organizată săptămâna trecută la Paris manuscrise Emil Cioran, a anunţat că le-a donat Bibliotecii Academiei Române.

George Brailoiu a donat manuscrisele lui Emil Cioran Academiei Romane

foto: Agerpres

„Am promis că astăzi voi anunţa cine este beneficiarul fondului Cioran. Am considerat că Academia Română, care are datoria de a conserva limba română, trebuie să păstreze aceste manuscrise„, a spus George Brăiloiu, citat de Agerpres. Potrivit lui Brăiloiu, gestul său este doar unul simbolic, într-o perioadă în care este nevoie de simboluri.

„A fost o veste extraordinară care ne-a plăcut tuturor şi a plăcut tuturor celor interesaţi. Este un gest formidabil”, a spus academicianul Eugen Simion.

Academia Română organizează o sesiune festivă dedicată împlinirii unui secol de la naşterea filozofului şi scriitorului Emil Cioran. La eveniment va fi prezent şi George Brăiloiu.

În Aula Academiei este programată sesiunea festivă dedicată centenarului naşterii lui Emil Cioran, iar la Biblioteca Academiei Române va fi vernisată şi o expoziţie dedicată lui Emil Cioran. Centenarul naşterii filozofului a fost marcat şi pe 8 aprilie, data sa de naştere, la Sibiu, Biblioteca judeţeană „Astra”, şi la Răşinari, locul natal. George Brăiloi va primi o înaltă distincţie din partea Academiei Române, a precizat academicianul Eugen Simion.

Vezi aici cum a achiziţionat George Brăiloiu manuscrisele lui Cioran

3 comentarii

Ciu Huhu 12-04-2011 - 13:41

De unde o fi avut atitia bani omu’ aista sa-i dea pe niste hirti mizgalite de E. Cioran?

avram iancu 12-04-2011 - 14:34

dn .brailoiu nu merita guvernul mafiot din ro. sa donezi manuscrisele ,cand udrea din plescoi a dat 98.oooo de euro pe o frunza ,toti fura bani tari mai asteapta ca mafia pdl face genocid ,vezi cum mor omeni de foame,din cauza reformei lui cseke cu spitale anchise etc .

Omul cu Picioare foarte Paroase 13-04-2011 - 05:14

Domnule Brailoiu,

Ai facut un gest „de principiu” – de o natura care poate aduce invidia oricarui ROMAN..
E bine ca in viitoarele discursuri sa recomanzi EXCROCILOR si CRIMINALIOR locali sa investeasca in Patrimoniu (si NU in excrocherii de tip BOR.. in chip de „ctitori de biserici” inutile / intersectii de crima organizata in numele unei ipoteze generate de necunoastere)

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult