Maria, pe urmele lui “Hitler la Hollywood”

Sambata seara, juriul celei de-a 45-a editii a Festivalului de la Karlovy Vary isi va face cunoscut verdictul si, dupa parerea mea, printre favoriti trebuie sa se afle si filmul regizorului belgian Frederic Sojcher, HITLER LA HOLLYWOOD.


Desi debutant, omul are reputatie de filmolog, a publicat cateva volume dedicate cinemaului european si are si catedra la Sorbona. Ceea ce a prezentat aici, in premiera mondiala, e foarte greu de definit. Filmul pare documentar, desi fictiunea bantuie in el cu furie. Maria de Medeiros se joaca pe sine recomandandu-se ca ”actrita din PULP FICTION” desi, in afara filmului lui Tarantino, a mai jucat in alte 90 de pelicule, acestea insa fiind europene, deci de circulatie mai restransa. Sa nu uitam ca ea a si facut, ca regizoare cateva filme remarcabile si poate ca rolul i-a placut fiindca se joaca pe sine tocmai ca realizator. „A fost o provocare sa-mi joc propriul rol...” – a marturisit aici, la intalnirea cu presa internationala.

Asadar ce face aici frumoasa portugheza? Lucreaza la un portret al uneia dintre frumusetile cinematografului francez de acum 60-70 de ani, Micheline Presle, careia ii cere sa opteze pentru filmul pe care l-a iubit cel mai mult dintre cele peste 130 de care si-a legat numele. “NU TE MAI IUBESC” raspunde fara sa ezite actrita care se joaca si ea pe sine, citand insa un titlu de care n-a auzit nimeni fiindca n-a mai ajuns pe ecrane; izbucnise razboiul din 1939. Autorul, explica Presle, necunoscutul Luis Aramcheck, nici n-a mai apucat sa faca mare branza in studiouri. Fiind evreu, activitatea i-a fost interzisa. Intrigata de acest fapt, Medeiros cauta pelicula si nimereste in centrul unei alte enigme. Dupa victorie, cineastul a mai facut un film intitulat bizar, HITLER LA HOLLYWOOD, desi se stia ca Fuhrerul n-a traversat niciodata Oceanul, dar nici aceasta misterioasa pelicula n-a ajuns pe ecrane, cazand parca victima unei conspiratii internationale.

„Ceea ce m-a pasionat in filmul acesta – spunea actrita – a fost amestecul abil de fapte istorice reale si fictionabile„. De altfel ceea ce este remarcabil in toata istoria e insinuarea, intr-un fel de roman politist, a unei analize a conditiei precare pe care o are de infrant filmul european. „Uitati-va la mine! – spune cu ciuda justificata Maria de Medeiros. Am facut atatea filme bune, dar lumea ma stie mai mult din PULP FICTION. Am ramas, asa cum ma si recomand in film <>. Si eu iubesc filmul lui Quentin, dar daca vezi acum cinci filme hollywoodiene in sir, ai sentimentul ca recunosti acelasi scenariu!”. Iar filmul propus de Sojcher, dupa parerea mea un stralucit debut, are ca principala directie de atac „globalizarea” cinematografiei americane, din ce in ce mai periculoasa pentru creativitatea europeana, cum o recunosc maestri precum Volker Schloendorf, Wim Wenders, Emir Kusturica in interviurile de la capatul filmului-manifest.